9 carti de dragoste pe care le-am citit

de / February 14th, 2015 / 1,671 vizualizari

carti de dragosteCui nu-i plac romanele de dragoste? Cine nu a savurat macar o data o poveste siropoasa? La un moment dat, cu totii ne-am pierdut intre paginile unei carti cu un el si o ea, o poveste alambicata care ne-a facut sa tremuram de emotie alaturi de personaje, sa speram intr-un final fericit. Si finalul a venit, previzibil sau nu, si ne-a dat cumva speranta ca vom avea parte la randul nostru de o poveste de vis. Da, am citit multe carti de dragoste, am trait vieti si iubiri nenumarate.

Cu ocazia lunii februarie, luna inimioarelor si declaratiilor de dragoste, avem pentru voi cateva titluri care ne-au incantat la vremea lor, carti pe care le-am iubit si care merita citite si, de ce nu, recitite. Recomandarile noastre, cu dragoste, sunt (cate 3 de fiecare) urmatoarele:

Miss Valery

Curata tortura sa pui un impatimit al povestilor de dragoste sa recomande doar trei titluri, dar o sa incerc sa ma conformez.

muzeul-inocentei1. Muzeul Inocentei, de Orhan Pamuk, este in esenta sa, un roman dedicat iubirii. Iubirea rabdatoare, capabila sa astepte oricat pana sa isi gaseasca implinirea. Iubirea posesiva, dar care nu poate sa se manifeste. Iubirea timida, traita prin parcuri si cinematografe, cu atingeri furise si fugitive. Iubirea mistuitoare, care da un sens vietii, dar care are si puterea de a o curma. Iubirea sora cu obsesia, pentru care orice obiect atins de persoana iubita este demn de propriul muzeu. Iubirea aceasta multifatetata este cea care guverneaza destinele lui Kemal si Fusun si cea care va va face sa nu lasati cartea din mana pana nu terminati de citit toate cele 600 de pagini. (cumpara cartea de la Elefant aici sau Libris aici)

libraria-iubirii2. Libraria iubirii, de Paola Calvetti, ocupa un loc special in inima mea. Stiti categoria aceea de carti pe care nu ai cum sa le citesti altfel, decat prin toti porii? Asa este Libraria iubirii pentru mine. Emma Valentini, personajul principal al romanului, traieste visul meu, doar ca.. la Milano. Mosteneste de la matusa sa o papetarie, pe care reuseste sa o insufleteasca si sa o transforme intr-o librarie dedicata cartilor de dragoste – “Sogni & bisogni”. Tehnologia abia daca reuseste sa patrunda dincolo de prag, intrucat Emma se opune ideei de a muta afacerea si in mediul virtual. Mai mult, nu are nici macar telefon mobil, intrucat este mai degraba genul de persoana care trimite scrisori, caligrafiate frumos, de mana. Scrisori adresate lui Federico, un nume care se pierde undeva in trecutul ei, pentru a reveni acum mai acut ca niciodata. (cumpara cartea de la Elefant aici sau Libris aici)

o-zi3. O zi, de David Nicholls, este una dintre acele povesti de dragoste care raman cu tine mult timp dupa ce ai terminat lectura si la care, trebuie sa recunosc, e greu sa nu versi o lacrima (sau mai multe). Se iau urmatoarele ingrediente si se amesteca bine cu franturi de viata: doi oameni – Emma si Dexter, adorabili in imperfectiunea lor. Douazeci de ani. O singura zi, mereu aceeasi: 15 iulie. Rezultatul? O poveste atipica, care surprinde traseul complicat al unei iubiri  care va va prinde in mrejele sale (trebuie doar sa ii dati ocazia). (cumpara cartea de la Elefant aici sau Libris aici)

Criss Tina

Am sentimentul ca atunci cand vorbim despre romanele de dragoste nu cautam ceva foarte sofisticat, ne dorim in primul rand ca personajele alaturi de care pasim in poveste sa ne arate gesturi pline de dragoste, intelegere si frumosul happy end.

Am facut o incursiune in lista mea de lecturi si m-am intors cu multi ani in urma, in anii adolescentei, anii in care visam cu ochii deschisi cam 90% din timp, pana la urma nu este nimic rau in asta, nu?

Sotul meu1. Sotul meu, de Max de Vezuit – o lectura usoara si placuta, cam neverosimila pentru carcotasi, dar la vremea cand am citit-o mi-a placut teribil. In cateva cuvinte… cum ar fi sa te trezesti intr-o zi ca esti maritata cu un barbat bogat, frumos dar tu habar nu ai de asta; ajungi in casa lui, incepeti sa va cunoasteti si va indragostiti, apoi descoperi ca porti la gat un medalion cu poza sa pe cand era copil? Stiu, stiu… cliseu de Hollywood si creepy, dar cateodata si cliseele astea sunt dragute cand tot ce cauti este o lectura relaxanta. (gasiti cartea la anticariate)

only you2. Only You, de Fayrene Preston – aici rolurile s-au schimbat putin, Fayrene scrie o carte dupa un film tare drag mie, este vorba de Only you ecranizat in 1994 avandu-i ca protagonisti pe Robert Downey Jr. si Marisa Tomei; tineri, frumosi, amuzanti si indragostiti. Faith este pe punctul de a se casatori, dar un telefon de la un anume Damon Bradley o scoate din zona ei de confort si o determina sa-l caute pe barbatul cu nume misterios pana in Italia. Dar care este povestea acestui nume? In copilarie, Faith ajunge la o ghicitoare intr-un parc de distractii si aceasta ii spune, folosind o tabla Ouija, numele barbatului cu care se va casatori, nimeni altul decat Damon Bradley. Ei bine, nu ajunge la Damon Bradley, dar il cunoaste pe Peter Wright si de acolo povestea devine tot mai spumoasa. Nu vreau sa va stric surpriza sau surprizele, asa ca va invit sa cititi cartea si sa vedeti si filmul, sunt convinsa ca o sa incante. (cumpara cartea de la Amazon aici)

fara-ideal3. Fara ideal, de Henryk Sienkiewicz– Ultima mea propunere ne aduce mult mai aproape de zilele noastre, aceasta carte am citit-o in 2014 si a fost de departe cartea mea de suflet in anul amintit. Am lasat-o la urma cu titlul de “cireasa de pe tort” sau “pentru pretentiosi”. Am ridicat stacheta la scriitorii laureati ai premiului Nobel pentru literatura; Sienkiewich primind aceasta distinctie in anul 1905. De acesta data chiar nu am sa va dau niciun detaliu asupra subiectului pentru ca risc sa stric o minunatie de text. Inainte de orice, recomand aceasta carte pentru filosofia sa, pentru curatenia si eleganta deosebita a textului. Pentru apararea si respectarea principiilor. Este o carte ce te va pune pe ganduri, cu care vei fi de accord si pe care te vei supara, o carte care te va face sa speri pana la ultima pagina. O carte ce te va face sa intelegi si sa simti daruirea si respectul pentru dragostea adevarata. (cumpăra cartea de la Elefant aici)

Andres

istoria-iubirii1. Istoria iubirii, de Nicole Krauss, este cartea la care ma gandesc atunci cand sunt intrebata care e cartea care mi-a ramas in suflet. Este cartea la care ma gandesc atunci cand sunt provocata sa fac un top al cartilor favorite. Istoria iubirii este o carte care m-a incantat acum niste ani si nu am putut-o inlocui cu nicio alta. Este o poveste de iubire, da. Este o carte despre o carte numita Istoria iubirii. Iata citatul care m-a convins sa citesc cartea: “Cand m-am nascut, mama mi-a dat numele dupa o fata dintr-o carte pe care i-o daruise tatal meu, o carte care se chema Istoria iubirii.” Nu am stiut nimic mai mult despre carte, doar aceste cuvinte. Va asigur ca o veti iubi! (cumpara cartea de la elefant aici sau Libris aici)

adam-si-eva2. Adam si Eva, de Livu Rebreanu, e povestea a doua suflete pereche care se cauta, se gasesc si se pierd timp de multe vieti. E lupta pe care o duce dragostea adevarata pentru a se implini, dar si piedicile care mereu in calea iubirii. La baza intregii povesti sta reincarnarea personajului principal sau teoria acestei reincarnari. Trecand alaturi de personaj prin cele 7 vieti (numarul sfant), am avut senzatia, la final, ca as fi alergat, de parca am ramas fara suflu in incercarea de a tine pasul cu el. Dupa fiecare esec am simtit o senzatie de dezamagire profunda, desi stiam care urma sa fie finalul. Un prieten bun mi-a recomandat cartea. Am citit-o mult mai tarziu. Rau am facut! Este o carte care trebuie citita atunci cand auzi de ea, atunci cand iti pica in mana. Acum! (cumpara cartea de la Elefant aici sau Libris aici)

gazda3. Gazda, de Stephenie Meyer. Sunt carti pe care nu le poti lasa din mana pana la ultima pagina. Sunt carti care te tin treaz pana in zori de zi. Sunt carti care te fac sa razi, sa tremuri, sa oftezi, sa plangi si iar sa razi. Si sunt carti pe care le traiesti atat de intens, incat, dupa ce ai dat ultima pagina, ai nevoie de o pauza pentru a iesi de sub efectul vrajii in care esti prins. Gazda este una dintre aceste carti. Stephenie Meyer a reusit sa ma prinda intr-o lume fantastica si sa ma tina legata cu firele invizibile ale cuvintelor ei frumoase. Poate ati vazut filmul, poate stiti despre ce este vorba. Eu va spun ca dincolo de SF-ul acesta cu extraterestrii, planete cu flori, cu lilieci, cu delfini sau mai stiu eu ce ganganii pe care le cucereau sufletele, avem o poveste de dragoste. Sau, mai bine spus, doua povesti de dragoste. Va recomand sa cititi cartea. Este minunata. (cumpara cartea de la Elefant aici sau Libris aici)

Spuneti si voi, intr-un comentariu, cartile de dragoste care v-au placut cel mai mult! Alegeti 3 carti, cele mai cele si spuneti-ne de ce ar trebui citite.

# # # # # #

Andres

Andres este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Crede ca tot ceea ce ni se intampla in viata, se intampla cu un scop. Cartile pe care le citim, oamenii pe care ii intalnim, lucrurile pe care le vedem ne ajuta sa luam deciziile potrivite. Este autoarea cartii Inca o dorinta (www.incaodorinta.com). Blog personal: andreeaban.ro

Postul urmator

Un comentariu

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare