5 motive să citiți cartea lui Adrian Suciu, Profetul popular

de / June 10th, 2016 / 436 vizualizari

Ce citesc când nu citesc literatură pentru copii și specificații tehnice? Literatură contemporană! Foarte multă literatură contemporană! Iar poezia este feblețea mea! De aceea, din când în când, simt nevoia să îmi încarc bateriile neuronilor ‘maturi’ cu versuri pline de metafore și simboluri care să îmi pună mintea la contribuție. Astfel de poezii sunt și cele semnate de Adrian Suciu. Ultimul volum, Profetul popular, a fost însă o oază de meditație pentru mintea-mi prea odihnită.

profetul-popularAșadar, cele 5 motive să citiți Profetul popular sunt cele patru calupuri de poezii distincte ca tematică şi abordare și poemul excepțional, închinat mamei sale, cu care se încheie volumul: Suciu, Profetul popular, Vulturii tandri, Să bei singur şi poemul intitulat Fiul Văduvei.

Motivul 1 – ‘capitolul’ Suciu
Suciu este un om înțelept. El se războiește cu toată lumea, e rebel, face ce vrea și când vrea. El nu merge cu valul, el supraviețuiește zăpuşelii, dar moare într-un tandru accident de trotinetă la vânătoare de carcalaci. Suciu e unul din cei mai pasionali intelectuali ai nației, făcând școala de conducere motociclete doar pentru a-şi îndeplini fanteziile erotice. Oare Suciu e excitatorul care i-a inventat pe Dumnezeu, halta Balabala și șprițul de vară?

Motivul 2 – ‘capitolul’ Profetul popular
Suciu este un profet în propria țară. El predică, el aude. Lumea și-l amintește cum predică adevărul, el se descoase singur, desfăcându-se în cele ce erau de desfăcut. Suciu a descoperit că fiecare floare se ofilește în felul ei, el crede că să naști un copil înseamnă să dai de lucru morții. El nu a scris nimic, doar a profețit, căci numai Dumnezeu știe să scrie și a scris o singură dată.

Motivul 3 – ‘capitolul’ Vulturii tandri
Niciodată nu mi s-au părut vulturii animale tandre. Ba din contră, cam colțuroase. Iar după postările și pozele de pe rețelele de socializare ale lui Suciu, la fel ai crede și despre el. Dar aparențele pot fi înșelătoare. Poeziile din acest capitol pot fi considerate chiar de dragoste, un adevărat elogiu adus femeii.

Motivul 4 – ‘capitolul’ Să bei singur
Un amalgam de sentimente se ascund în poemele acestui capitol – de la disperarea singurătății, la adularea vieții. E un capitol fascinant, pas către succes.

Motivul 5 – poemul Fiul Văduvei
Această poezie îți face pielea de găină prin emoțiile pe care le transmite. Este o poezie plină de sentiment și nostalgie, o poezie confesivă, prin care ‘eul’ îi mulțumește mamei sale pentru tot ceea ce a făcut pentru el, conștient fiind de sacrificiile ei.

Astea sunt ale mele motive. Le aștept pe ale voastre, după ce citiți cartea!

*Cartea poate fi comandată la editura Tracus Arte, aici.

# # # # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare