Jurnal de paltinis

4 lecții pe care le-am învățat din “Jurnalul de la Păltiniș” de Gabriel Liiceanu

de / January 26th, 2018 / 219 vizualizari

Cred în destin și în capacitatea lui de a așeza lucrurile în ordinea și așa cum trebuie să se întâmple. Din anii de școală am rămas cu o deviză, un citat din Mircea Vulcănescu cu care un anumit domn profesor începea fiecare primă oră a noului an școlar – “Toate lucrurile se fac la timpul lor și toate lucrurile se pun la locul lor.” Așa că am învățat să nu spun „nu“ atunci când anumite cărți se lipesc de mine. Este cazul și volumului Jurnalul de la Păltiniș, de Gabriel Liiceanu, un jurnal filosofic ce mi-a dat mici bătăi de cap, dar care mi-a schimbat perspectiva asupra „literaturii personale“.

Pe măsură ce am avansat cu lectura acestei cărți, mi-am dat seama cât de puține știu despre filosofii români și contribuția lor la evoluția genului. Sau despre Noica și Liiceanu, în general. Deși pe Liiceanu îl văd destul de des în mass-media și citesc tot mai multe articole despre el. Așa că, în contextul demersului meu de a mă dezvolta (personal și intelectual), las mai jos 5 lecții pe care le-am învățat citind “Jurnalul de la Păltiniș”:

  1. Filosofii sunt oameni. Filosofii sunt supra oameni.

Cartea surprinde o lume în lume, un stat filosofic în mijlocul unui stat totalitar. Dincolo de faptul că realitatea vieții de zi cu zi pare de neconceput, o existență în care ideile sunt cenzurate, gândurile sunt trunchiate și realitățile sunt alienate, demersul lui Noica de a crea o școală de filosofie la Păltiniș poate părea ilar. Un program propriu de formare a tinerilor înzestrați ai României pare o utopie. Și totuși, școala de la Păltiniș a devenit un epicentru al culturii filosofice românești. Raportată la grandoarea demersului său intelectual, viața fizică pe care o ducea acolo poate părea șocantă și plină de sacrificiu: în afară de două ore pe zi de plimbare (dimineața și seara) și o pauză de masă + cafea, Noica își petrecea întreaga zi lucrând într-o cameră de 6mp (camera 13) din vila 23 din Păltiniș, de unde coordona întreaga școală filosofică pe care singur o dezvolta:

Ne întîlnim la masa de dimineaţă (8:30), după care Noica îşi face plimbarea de o oră şi jumătate. Lucrează apoi pînă la 1:30. După-masă urcă la mine şi ne bem cafeaua. Se odihneşte apoi o jumătate de oră. Lucrează iar, pînă la 6; între 6 şi 7:30 îşi face plimbarea de seară. După masa de seară facem cîţiva paşi, apoi urcăm la mine şi îmi povesteşte despre el şi lumea lui.

Totodată, tinerii învățăcei erau cei mai buni dintre cei mai buni, aleși de Noica însuși, care trebuiau să aibă cunoștințe solide de germană, greacă, latină și matematică:

La masa de dimineaţă mi-a vorbit cu afectată naivitate despre proiectul cecului în alb. Societatea îşi alege două sute dintre membrii ei, între 30 şi 35 de ani, şi le dă pentru restul vieţii un cec în alb. În fond, este vorba de un credit moral. Cei aleşi au avut deja timpul să arate că îl merită. Riscurile sînt calculate: 80% vor dezminţi speranţa pusă în ei, creditul acordat, îşi vor lua Jaguar, vor juca la ruletă, vor intra în criză erotică. Sau invers: vor merge cu clasa a doua, îşi vor lua cameră proastă la hotel, vor pune bani deoparte. Dar restul vor reuşi.“

  1. Filosofia nu e așa plictisitoare precum am regăsit-o în liceu.

Nu știu voi cu ce impresie ați rămas despre filosofia învățată în liceu, dar mie mi-a dat mari dureri de cap. Parțial e și vina mea, mi se părea materie de umplutură (profil real, cu 5 ore de matematică, 7 ore de informatică și multe alte materii realiste) și nu i-am acordat nicio șansă, dar în jurnalul lui Liiceanu Platon, Kant, Heidegger se amestecă printre personajele cărții cu aceeași naturalețe cu care sunt evocați Eliade, Șora și Cioran, toți contopindu-se într-un dialog natural și cursiv între îndrumat și îndrumător:

De unde obligaţia de a merge cu tramvaiul, din staţie în staţie, cum spunea Heidegger despre Hartmann?“ (…) „Trece apoi să-l judece aspru pe V.Z. «Cum şi-a putut pierde trei-patru ani buni de tinereţe citind Freud, un lucru cu care nu ştie şi nu are ce face şi care te şi deformează pentru toată viaţa. I-am sugerat să se ocupe de problema lui Geist şi Seele în cultura germană; n-a făcut-o. I l-am sugerat pe Shaftesbury; nu l-a citit. Pe Kant l-a tradus sîrguincios, dar fără să citească în jur. Nu merge să traduci din Kant ca din Agatha Christie.“

Cum Dumnezeu să nu îți crape obrazul de rușine și să nu cauți toți filosofii ăștia, să îi studiezi, și să treci ca rața prin apă prin paginile jurnalului?

jurnalul de la paltinis

  1. Nu există coincidență, sincronicitatea dă contextul.

Interesul pentru carte mi-a fost stârnit de concursul celor de la Cartepedia, Abonează-te și câștigă o excursie la Păltiniș! (concurs la care, bineînțeles, m-am înscris și care se încheie pe 5 februarie). În preconcepțiile mele, Păltiniș era o stațiune comunistă, devastată, pe modelul Voineasa (stațiunea Voineasa era pentru mine nostalgia anilor studenției, când mergeam acolo în tabere, ne întâlneam acolo studenți din toată țara și petreceam zile și nopți de pomină și făceam excursii memorabile pe Transfăgărășan). Îmi amintesc și acum ce mult am suferit în urmă cu doi ani, când am vizitat ultima oară Voineasa, de dezastruosul turism local. Nu mică mi-a fost mirarea când, studiind maestrul Google, am descoperit o splendoare de stațiune montană, mai mult decât atractivă pentru o escapadă în doi (v-am mai spus că de 3 ani nici măcar la cumpărături nu am mai ieșit doar eu cu soțul, Greuceanu fiind mereu alături de noi?) Ba mai mult, chiar în aceeași zi discutam la birou despre teambuilding (da, sunt și corporatistă!) la Păltiniș.

  1. Tinerei generații îi lipsesc mentorii de valoare.

Cu Noica pe post de mentor, nu ai cum să o iei pe arătură. Așa cum am avut și noi în urmă cu (două cifre) ani, și tinerii de acum au nevoie de conexiune (nevoia de a relaţiona şi de a face parte dintr-o comunitate), dreptate (nevoia de dreptate socială şi personală, de a face ceea ce este corect) și autenticitate (nevoia de a vedea lucrurile aşa cum sunt). M-am întrebat ce mentori am avut noi – mi-am găsit rădăcinile în personalități precum Mihai Șora sau Neagu Djuvara, iar din lumea imediat apropiată, unii dintre profesorii din liceu, pensionați odată cu absolvirea noastră. Din generațiile actuale, care dintre noi am putea fi un mentor cu adevărat pentru tineri? Care ne-am putea asuma responsabilitatea de a schimba istoria? Sau poate că mentori sunt mulți, dar nu mai ies în evidență… căci oamenii de calitate nu mai vor să se amestece în haosul existențial. Am rămas pe gânduri, deci clar unele lucruri vor lua o altă turnură pentru mine.

“Jurnalul de la Păltiniș” nu e pentru oricine. Nu e o lectură de seară, pe care să o citești doar ca să treacă timpul. E o carte cu greutate, o carte ce te pune să judeci și să îți evaluezi poziția față de cultură și față de societate. „Jurnalul de la Păltiniș” nu este doar dovada că idealul cultural a fost atins într-un trecut nu foarte îndepărtat, ci rămâne o sursă inepuizabilă de inspirație și de mobilizare intelectuală.

Comandă cartea pe Cartepedia, aici>>

 SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 


Foto: Librăria La Două Bufnițe

# # # # # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare