Târgul de carte Bookfest 2017: liber la cunoaștere!

de / May 24th, 2017 / 357 vizualizari

Sunt multe motive care fac ca un cititor în serie să persiste în pasiunea lui pentru cărți. Între acestea se remarcă, bineînțeles, plăcerea de a ne extinde la infinit universul. Multe activități au din nefericire tendința de a ajunge la o anumită saturație, dincolo de care se instalează plafonarea, implicit lipsa de interes. Nu este cazul cititului de cărți, în lumea cărora aproape că nu se repetă nicio fracțiune din experiența precendentă. Și chiar dacă, probabil nu vom atinge vreodată un grad colosal de înțelepciune prin citit, rămâne senzația delicioasă a acestei surse inepuizabile de cunoaștere, care ne ghidează pe un drum din ce în ce mai luminat.

Ca în fiecare an, târgul de carte Bookfest ne amintește câte mai avem de învățat, cu câte micro-universuri ne mai putem intersecta, zi de zi și carte după carte. Autorii invitați în cadrul evenimentelor de la târg își vor prezenta cu mândrie operele literare, împărtășindu-ne propria viziune asupra lumii, a relațiilor sau a vieții.

Iată ce ne-au pregătit editurile, în materie de apariții de cărți și întâlniri cu “părinții” acestora.

Editura Nemira poate fi găsită la Târgul de carte Bookfest 2017, în pavilionul C2 al Romexpo. Ne-a pregătit o serie de noutăți editoriale fascinante, ce vădesc personalitate încă de la titlu: “Supraviețuitorii”, volumul lui Bear Grylls cu povești de supravețuire în condiții limită, “Epoca inocenței” – roman de debut al lui Adrian Mihălțianu, “Sentimentul unui sfârșit” de Julian Barnes (câștigător Man Booker Prize), “În spatele blocului” de Mara Wagner.

Supravietuitoriiepoca-inocentei

 

 

 

 

 

 

 

 

Editura Herg Bennet ne oferă ocazia reîntâlnirii cu autorii săi consacrați: Cristina Nemerovski, Corina Ozon sau Cristina Boncea. O parte dintre romanele care așteaptă să fie descoperite de public, vor fi prezentate în cadrul evenimentelor de lansare după cum urmează:

  • 26 mai: “Anomalii” (de Sadie Turner și Colette Freedman), “Regii timpului – Vol 2: Eroare” (de Laura Nureldin).
  • 27 mai: “Divorțurile amanților” de (Corina Ozon), “Inima mea și alte găuri negre” (de Jasmine  Warga), “Ultima vrăjitoare din Transilvania – Vol. 1: Contesa Aneke” (de Cristina Nemerovski).
  • 28 mai: “Bășica lumii și a ne’lumii“ (de Flavius Ardelean), “Acest cântec neîmblânzit” de Victoria Schwab, “Felinarium” (de Andrei Crisant Duran), “Maria Magdalena” (de Ioana Duda).

divorturile-amantilor

anomalii

inima-mea-si-alte-gauri-negre

 

 

 

 

 

 

 

 


Editura Litera
ne va surprinde cum a făcut-o și până acum, cu noi cărți menite să ne răpească gândurile și orele de somn. Dacă încă nu l-ați citit pe Karl Ove Knausgard, puneți repede mâna pe un exemplar din “Lupta mea”, care se continuă cu volumele: “Moartea unui tată”, “Un bărbat îndrăgostit” și “Dansând în întuneric” – ultma apariție. Tot la editura Litera, avem ocazia să ne reîntâlnim cu Jojo Moyes. O carte nou nouță pândește după colț: “Un bărbat și o femeie”, care sperăm să ne cucerească inimile, precum a făcut-o “Me before you”.

Alți autori cu care ne vom putea întâlni la standul editurii Litera sunt: Dragoș Pătraru, care va lansa cartea “Unde nu-i cap vai de popoare!” Și Ligia Pop, care va lansa “Un ghid al detoxifierii în 15 zile”, propunând o schimbare în bine, atât a alimentației cât și a stării de sănătate. Puteți vizita standul editurii Litera în pavilionul C2 al Romexpo.

dansand-in-intuneric

un-barbat-si-o-femeie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Grupul editorial ALL își întâmpină cititorii cu câteva evenimente de lansare, menite să satisfacă mai multe gusturi literare: “Fata din Brooklyn”, noul thriller al mult apreciatului autor Guillaume Musso, “Mercenarul” de Jean-Patrick Manchette, “Cele 12 pârghii ale succesului” de Stephen R. Covey, dar și două volume științifice, medicale: “Harrison. Pneumologie și terapie intensivă” (de Joseph Loscalzo) și “Harrison. Gastroenterologie și hepatologie”. (de Dan L. Longo și Anthomy S. Fauci).

fata-din-brooklyn

 

 

 

 

 

 

 

 

Editura Corint va găzdui câteva evenimente de lansare deosebite, în fiecare zi dedicată târgului de carte Bookfest:

  • Pe 25 mai, ora 14:30 se lansează volumul “Kreuztanne”, al lui Fate Velaj. La ora 17:30 are loc lansarea “Istoria terorismului. De la asirieni la jihadiști”, de Randall D. Law.
  • Pe 26 mai, se va lansa “Conversații cu Molotov. În cercul puterii comuniste”, scris de Feliks Ciuev și Viaceslav Mototov, precum și “Însemnări”, de Niculae Filipescu.
  • Pe 27 mai, vom asista la lansarea cărții “Din istoria familiei Ghika. Contribuții de istorie culturală”. Autor: Mihai Sorin Rădulescu. În aceeași zi, are loc lansarea volumului “Marha Bibescu și Vocile Europei. Corespondență și dosar CNSAS 1941-1945”. Lansarea va fi însoțită de o expoziție de fotografii cu Marha Bibescu, cu iz interbelic.

insemnari

martha-bibescu

conversatii-cu-molotov

 

 

 

 

 

 

 

 

Editura Humanitas ne așteaptă cu peste 80 de cărți, în pavilioanele C1, C2, C4 și C5, unde se va remarca printr-o serie de titluri fascinante. Numărul de noutăți editoriale este impresionant, câteva dintre ele fiind: “Fratricizii” de Nikos Kazantzakis, “Vai și cetatea sufletelor” de Ana Alfianu, “Anii frigului” de Dan Stanca, “Statele Unite ale românilor. Cărțile călătoriilor românești în America în secolul XX” de Dorian Branea, “Mary” de Aris Fioretos, “România. O iubire din care se poate muri” de Gabriel Liiceanu, “Peisaj după isterie” de Mircea Cărtărescu, “Noaptea ca hoții” de Ramona Ursu.

statele-unite-ale-romanilor

noaptea-ca-hotii

romania

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De la editura Herald vor putea răsfoi și achiziționa noi cărți interesante, cei pasionați de spiritualitate, psihologie sau parenting. Printre noile apariții se numără: “Leviatanul” de Thomas Hobbes, “Lumea interioară a traumei” de Donald Kalsched, “Piatra filosofală” de Israel Regardie, “Originea speciilor” de Charles Darwin, “O viață legendară – biografia lui Mahatma Gandhi”, “Pe calea mea“ de Alan Watts.

Bookfest 2017 Junior

Și micii cititori vor avea parte de surprize la Salonul de carte Bookfest al acestui an. Editura Aramis este în special pregătită să întâmpine copiii cu o serie de bunătăți literare: “Hotelul Lăbuța fermecată” de Feline Lang, “Miss Edison. Profesoara noastră aiurită” de Irene Zimmermann și “Monstruos de haioși” de Zochen Till sunt doar câteva dintre suprizele pregătite de editura Aramis.

Editura Nemi pregătește de asemenea două cărți simpatice: “Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat” de Iulian Tănase și “Enescu și hora razelor de soare”, din seria Povești în pădurea muzicală, de Cristina Andone.

La Corint Junior, părinții se vor bucura de reduceri de prețuri la titluri cu până la 70%, iar cei mici se vor bucura de cărți adorabile precum: “Bondărel învață să zboare” de Britta Sabbag, Maite Kelly și Joelle Tourlonias, “Mowgli, Lindbergh și Osișor”, sau “Felix, asta-I culmea!” De Răzvan “Franco” Nițoi.

Nu în cele din urmă, editura Pandora M sosește la Bookfest cu tolba plină de cărți pentru cei mici: vă puteți bucura de “Ordinul iepurilor regali” de Santa Montefiore, “Petru Petrică, iepurașul meu cu ochi roșii”, scrisă de Sînziana Popescu, “Micuța Vrăjitoare” de Benjamin Lacombe și “Aventurile Râmei Oli” de Olga Gudynn.

Vă dorim plimbare plăcută printre standuri și descoperire a câtor mai multe titluri interesante, în cadrul evenimentului de carte Bookfest din acest an. Iar la final de târg, când cărțile își vor ocupa bine-meritatele locuri în biblioteci, vă așteptăm cu impresii!

# # # # # # # # # # # #

Silvia

Silvia este o cititoare si o visatoare, dar suficient de ancorata in realitate cat sa observe frumusetea din jur si sa scrie despre ea. Considera ca orice carte citita ofera o experienta valoroasa, iar imaginatia este un mijloc de transport sigur catre lumile ascunse in carti.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare