Trebuie sa va fac o marturisire, inca de la inceput: imi este greu sa fiu impartiala cand vine vorba de oameni dragi mie, asa ca recunosc fatis ca il admir pe Adrian Diaconescu (sau Frantz, daca preferati), inainte sa ma acuzati de subiectivitate. Am asteptat cuminte sa ii apara mugetarile si in varianta print, iar acum ca rabdarea mi-a fost rasplatita, m-am gandit ca nu ar strica sa il cunoastem mai indeaproape pe Adrian, mugetatorul “curios din nastere”.

SR: Ai luat cu asalt micile ecrane si revistele colorate, iar acum ti-ai propus sa ne invadezi si bibliotecile. Ce mai urmeaza? Este ceva ce iti doresti sa faci si nu ai reusit inca?

Imi place viata, imi place s-o descopar, imi place sa ma descopar pe mine prin tot ce fac. La mine totul se naste prin pasiunea de a fi printre fratii pamanteni. Sunt un tip ascultator, imi ascult vocea interioara si ea imi spune tot ce trebuie sa fac, imi arata directiile in care trebuie sa le urmez. Si e gratis, tot ce trebuie sa fac este sa-mi tac gandurile.
Cartea “Mugetarile lui Frantz” este o manifestare a conceptului “Curios din nastere”, concept care presupune mai multe forme de manifestare: uneori mi-ascult vocile si le notez, alteori ma joc cu muzica sau realizez emisiunea si o prezint, iar in alte momente filmez reclame, fac schooting-uri, prezint moda sau evenimente. Exista o noua ramura pe care voi avea placerea sa v-o prezint, dar voi lasa suspansul sa planeze in aer si sa aveti o surpriza la lansare.

SR: E greu drumul de la online la print?

Scrisul pe blog difera de cel dintr-o carte. Si pentru a scoate o carte, ai de urmat un drum care presupune mai multe etape care trebuiesc abordate intr-un mod bine organizat, cu seriozitate si multa munca. Mai intai vine idea, apoi intrebarile legate de ceea ce ai dori sa faci. Apoi scrii si intr-un final termini, dupa care iti citesti munca de cateva ori pentru ca mereu apar nemultumiri in legatura cu sensurile frazelor. Intr-un final faceti pace, tu si tastele, apoi vine corectura de catre o persoana avizata, un redactor care sa-ti verifice manuscrisul, inca unul care sa reverifice intregul material, apoi un tehnoredactor care aranjeaza totul in pagina si, de acolo, cartea ia drumul tipografiei. Cam asta ar fi, pe scurt. Cand cartea vede lumina zilei pentru prima data, e momentul in care realizezi ca abia atunci incepe “greul” drumului, greu care tine de PR si marketing in egala masura cu calitatea “povestii” dintre pagini.

SR: Ma regasesc frecvent in mugetarile tale. Cu toate acestea, eu nu as putea sa scriu asa frumos despre lucrurile de zi cu zi… Care este secretul tau?

Singurul meu secret este ca fac ce simt sa fac. Daca-mi placea sa tricotez, cu siguranta asta faceam si dupa un timp treceam la urmatorul pas, deschizandu-mi propria fabrica. La fel si daca dezvoltam o obsesie pentru a da cu mopul sau cu matura, sau orice altceva. Omul este un biped mimetic, suntem obisnuiti sa ne copiem intre noi iar asta e un lucru bun pana la un anumit nivel cand, prin experienta dobandita de la viata, putem inalta propriul steag. Oamenii trebuie sa aiba puterea de a-si inalta propriul steag. Prin tot ce fac, incerc sa inspir oamenii sa reuseasca si ei sa-si implineasca visul, incerc sa-i inspir sa “transpire”. Ii sustin in acest sens atat cat pot, atat cat am reusit si eu sa deprind pana in acest moment din viata.

SR: Povesteste-ne, in stilul tau caracteristic, cum a avut loc trecerea aceasta de la cititul cartilor la scrisul lor.

Cand strangi un om cu usa si-l pui intr-o situatie limita, atunci iese la iveala adevarul din el, adica taria lui spirituala si capacitatea de a face sau nu ceva pentru a reusi un anumit lucru care-l intereseaza. Situatia limita care m-a determinat sa scriu a fost timiditatea din fata unei tipe de care-mi placea atat de mult, dar in fata careia limba mi se lega strans de molari si in loc sa formeze o prastie prin care sa arunc cuvintele potrivite afara, functiona drept un magnet pentru ele si astfel ma blocam: sa conjugi “a face” la toate timpurile, precum un bancomat stricat, cu siguranta nu poate fi atat de interesant pentru nimeni, decat la un nivel superficial prin care te poti amuza de situatia la care participi cu popcorn mintal. Eu tot ce-mi doream era sa fiu popcornul ei, nu filmul de comedie la care privea usor amuzata.

Intrucat sunt competitiv cu mine insumi, am cautat sa gasesc solutii in fata acestei probleme cu care ne confruntam cu totii. Si am gasit. Am inceput sa astern pe foi tot ce mi se parea mie ca am facut interesant in timpul zilei, apoi fiindca stiam ca daca reusesti sa faci o tipa sa rada o cuceresti, am incercat sa privesc situatiile relativ banale dintr-alt unghi – cel mistocar si fantezist. Apoi I le “recitam” la telefon, intr-un mod cool si natural. Lucrul asta m-a facut sa prind tot mai multa incredere pe zi ce trecea, chestie care m-a determinat sa realizez ca mai exista si alte verbe in limba romana ce-ar merita amintite.

SR: Mai ai timp de lectura? Ce carte citesti acum?

Imi place sa citesc, sunt pattern-uri diferite de gandire din care inveti cate ceva. De obicei ma plictiseste cititul unei singure carti, asa ca am mai multe pe care le parcurg in paralel. Acum citesc “Erosul inaltator – Puterea transformatoare de viata a Sexualitatii Sacre – John Maxwell Taylor”, “Definind Maestrul –Ramtha”, “De la idee la bani – Napoleon Hill” si “Manuscrisul gasit la Accra – Coelho”.

SR: La cate volume de mugetari sa ne mai asteptam? Ca surse de inspiratie, slava Domnului, ai de unde!

Am de gand sa traiesc cel putin 100 de ani, asa ca vor fi destul de multe. Referitor la inspiratie, cred ca am un canal deschis cu Universul. Datorita faptului ca-mi accept si recunosc esenta mea divina, esenta care e in fiecare dintre noi. Suntem cu totii mici scantei sclipitoare din intreaga lumina a Universului iar viata presupune constientizarea tot mai profunda a acestui lucru prin diferite experiente pe care unii le interpreteaza ca fiind bune sau rele. In realitate, nu exista bine si rau, exista doar experiente din care inveti ceva.

SR: Daca tot ai prins gustul scrisului, nu te tenteaza sa incerci si marea fictiunii cu degetul (pe tastatura)?

Sunt un tip fantezist, stii ca ador sa gasesc tot felul de noi unghiuri din care pot fi privite situatiile din viata, dar imi place sa fiu legat de teluric, de realitate.

SR: Care este primul lucru care iti trece prin cap cand te uiti la coperta cartii?

Cand privesc coperta sunt bucuros ca acest tren a plecat oficial din gara, iar statii are pe intreg mapamondul. Suna pompos, dar totul la mine se intampla strategic, fiecare zid al unei case e alcatuit betonand mai intai o fundatie, stalpii de sustinere si apoi fiecare caramida in parte. Acum am trecut la partea cu caramizile. Fiecare mare razboi e castigat prin mai multe batalii disputate. Lucrurile usoare, care se intampla peste noapte “cu un mic ajutor”, se pierd la fel de usor. In realitate nici n-ai cum ajunge peste noapte nicaieri.

SR: Mai poti fi original in ziua de azi?

Original poti fi doar daca privesti spre interior si-ti dezvolti personalitatea, cuvantul propriu de spus, viziunea unica in fata vietii. Doar ca trebuie ceva curaj sa-ti asumi asta.

SR: Ce carte ti-ar fi placut sa fie scrisa de tine?

Nicio carte, eu scriu tot ce trebuie sa scriu si pentru mine e perfect, sunt fericit cu “dictarea” pe care vocea interioara mi-o transmite – eu indeplinind sarcina de a scrie doar.

SR: Convinge-i pe aceia mai sceptici dintre noi sa iti citeasca mugetarile.

Sa stii ca niciodata nu m-am straduit sa conving pe nimeni de nimic in ceea ce priveste latura mea creativa – si nici nu trebuie. Cuvintele scrise de mine sunt izvorate dintr-o iubire pura pentru “a trai”, si tot ce-mi doresc este ca prin ele sa trezesc noi intrebari “telespectatorilor” (in fata imaginilor creionate in minte pe masura ce citesc), sa arat noi unghiuri din care poti privi viata, sa transmit stari de optimism, bucurie si rasete. Cine imi spune ca am reusit sa fac asta, ma face fericit pentru ca inseamna ca mi-am implinit telul. Iubirea nu trebuie sa scoata ochii nimanui, iubirea exista in mod natural si ea atrage la ea automat tot ce e mai bun – asta face iubirea. Dovada o reprezinta publicul frumos cu conexiuni neuronale sofisticate care ma citeste atat pe blog, cat si prin cartea scoasa. “Micul meu spital de nebuni” e deschis oricarei persoane care-si doreste “internarea”.
Cred ca oamenii uita din cand in cand sa mai zambeasca, sa aprecieze lucrurile pe care le au – pe care s-au luptat din greu sa le aiba, si nu putem spune ca societatea si vremurile de acum nu iti dau tot concursul in aceasta directie. Aici intervine virusul frantzonian care pandeste din umbra constiinta si-i restarteaza gandurile.

De curand am declansat o campanie pe blog (www.mugetarileluifrantz.ro) prin care se cauta cei mai morocanosi 10 oameni din tara; ei vor primi drept cadou o carte. Daca cunoasteti pe cineva, sa stiti ca am nevoie de putin ajutor…

P.S.: Daca v-am starnit curiozitatea, puteti cumpara cartea de aici. Lectura placuta!

#adrian diaconescu #blog #club de carte #mugetarile lui frantz