Împreună creștem cititori: Schimbul de cărți între colegi

de / September 19th, 2016 / 575 vizualizari

Reacțiile la prima sugestie din această campanie, Biblioteca clasei / colțul de lectură, au fost mai mult decât aș fi sperat. Am aflat cu bucurie că există deja acest concept în multe școli și copiii chiar sunt interesați de cărțile din clasă, citind în pauze și/sau în momentele în care cadrele didactice nu pot participa la ore. Acest feedback mi-a dat aripi să continui cu o sugestie care nu implică multă logistică și reorganizare: schimbul de cărți

Schimbul de cărți între prieteni și colegi este o variantă excelentă de stimulare a dorinței de cunoaștere. Elevii sunt invitați să aleagă din biblioteca proprie o carte, pe care să o aducă la școală pentru a o da împrumut timp de o săptămână (sau până la o dată stabilită împreună cu copiii). Într-o urnă se vor introduce bilețele cu numele tuturor copiilor din clasă și copiii vor extrage un nume, reprezentând copilul căruia îi va pregăti sugestia de lectură. Numele poate fi (sau nu) secret până la schimbul de cărți, pentru a nu influența decizia celui care dă volumul împrumut.

Înainte de a face schimbul efectiv de cărți, fiecare elev va prezenta, pe scurt, în fața clasei de ce a fost impresionat de acea carte și motivele pentru care a ales exact acel titlu ca sugestie pentru colegul său.

Astfel, cărțile vor fi adecvate vârstei lor, cele care le-au marcat în vreun fel personalitatea. Va fi o bucurie împărtășită cu ceilalți colegi, va fi un lucru care îi va uni, le va da un subiect comun de discuție, va fi un drum pe care vor putea merge împreună.

impreuna crestem cititori

Despre campanie aici >>

Împreună creștem cititori: Biblioteca clasei/ colțul lecturii aici >>

Sursă foto

# # # # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

Un comentariu

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare