Propuneri pentru cadouri literare
Cand vine vorba de facut cadouri unui cititor, intotdeauna mergi la sigur cu o carte. Dar alegerea acelei carti perfecte, care sa ii fie pe plac si pe care sa nu o fi citit-o deja se poate dovedi o corvoada. De aceea, ne-am gandit sa simplificam putin lucrurile, ca tot se apropie sezonul cadourilor.
Am ajuns deja in decembrie cu propunerile, sezonul sarbatorilor de iarna. Si pentru ca am fost cuminti, ne asteptam ca de Craciun sa primim cadourile (a se citi, cartile) pe care ni le dorim. Avem o lista lunga, care cu siguranta va mai suferi modificari pana atunci.
Daca si voi aveti o lista de dorinte literare, cu carti la care ravniti si carora le-ati pregatit deja locul in biblioteca, va asteptam sa o impartasiti cu noi prin intermediul propunerilor. Asadar, ce carte ar fi cadoul ideal pentru voi? Aveti toata luna octombrie sa ne destainuiti titlurile la care visati. Dintre acestea, vom alege numai patru, pentru ca, in final, in urma voturilor voastre din noiembrie, una singura sa iasa cartea lunii. Noi ne limitam la patru, dar pe voi va indemnam sa nu va limitati cu propunerile. Pana la urma, cu cat mai multe (potentiale) cadouri, cu atat mai bine, nu?
Iata cum trebuie sa procedati: daca titlul dorit nu se gaseste pe site, apasati pe butonul de Propune o Carte din partea stanga, completati campurile de acolo si in cel mai scurt timp posibil cartea va aparea pe site. In schimb, daca titlul la care v-ati gandit este pus deja, nimic mai simplu: apasati pe butonul de Propune aceasta carte aflat exact sub imaginea volumului respectiv.
Haideti sa ii facem menirea mai usoara lui Mos Craciun anul acesta si sa ne alegem cadourile din timp!
Un comentariu
ComenteazaDaniela Rusu / October 21, 2012 la 12:17 pm
Eu personal, imi doresc enorm de mult sa citesc cartea Andreei Marin-Banica "Pretuieste viata". Inca nu am citit-o, dar banuiesc ca e o carte buna!