Choose to believe. Choose to fight. Choose to love. Choose to listen.

Daca n-as fi stiut, as fi crezut ca Gazda (The Host) este un thriller cu accente horror, in care o batrana, aparent neajutorata, pune la dispozitia unor tineri mansarda bantuita a casei sale, in care, de-a lungul timpul, s-au tot petrecut lucruri bizare. Sau ceva de genul asta, intelegeti voi.

Ei bine, nici ca puteam sa fiu mai departe de adevar. Dupa cum m-a edificat trailerul, nici vorba de batrane senile in acest film (desi, la drept vorbind, avem parte si de o duduie cu par carunt, scapata de pe Titanic). Doar de bolizi luciosi si de o Diane Kruger in alb. Apropo, cine zicea ca albul lateste, nu au vazut-o pe Diane a noastra, cu cositele ei balaie.

Dar ne indepartam de la subiect, intrucat in centrul actiunii nu este Seeker (aka Cautatoarea, aka Diane), cum pe drept a-ti putea crede, ci Melanie (aka Wanda, aka Wanderer, aka Ratacitoarea, aka Saoirse Ronan). Recunosc ca initial am fost sceptica in privinta alegerii lui Saoirse ca protagonista, intrucat eu o vedeam in continuare ca pe intriganta Briony Tallis din Atonement, un film greu de uitat. Interpretarea ei m-a convins insa si, de-acum inainte, probabil ca o voi asocia mai degraba cu Melanie Stryder – adica Wanda, adica gazda din titlu, adica…. Offf! Sa o lasam asa.

Omenirea este amenintata de o specie extraterestra aparte, care pune stapanire pe corpul uman, inhiband toate emotiile, personalitatea si constiinta victimei. Astfel, oamenii sunt redusi la postura de “gazde”. Nu toti, insa, intrucat sunt cativa care reusesc sa scape si sa se refugieze in munti/desert, unde traiesc ascunsi, cultivand cereale si furand alimente din lumea de afara. Melanie nu se numara printre acestia, fiind capturata de extraterestrii paraziti inca din primele 10 minute ale filmului. Doar ca Melanie are o mare dorinta de a trai si o personalitate mult prea puternica pentru a fi innabusita. Si de aici dialogurile (inutile uneori) dintre Melanie – Wanda si tot restul actiunii.

De aceasta data, triunghiul amoros este inlocuit de… un patrat, format de Melanie – Jared – Wanda – Ian. Acest patrat ocupa o parte importanta din film, dar, cu toate acestea, tot nu am inteles interesul brusc manifestat de Ian fata de Wanda. Filmul nu explica tot, dar in doua ore nici nu ar avea cum sa acopere toate cele 640 de pagini ale romanului omonim care ii sta la baza. Roman semnat de – pauza de trompete si vuvuzele – Stephenie Meyer. Asa se explica toate comparatiile cu Twilight, lucru care nu face decat sa traga in jos acest film, destul de bun altfel, si care nu are nici in clin nici in maneca, nici altundeva, cu regalul vampiresc. Si – slava Domnului! – nici Melanie nu e o alta Bella.

Actorii tineri si frumosi (da, ma uit la tine Max Irons!), si expresivi pe deasupra, sunt un plus al peliculei, dar cel mai mare atu il reprezinta subiectul, destul de ofertant, desi nu exploatat destul. Pentru mai multe detalii despre vietile anterioare ale Ratacitoarei, va rog sa cititi cartea. Am auzit impresii cum ca nu veti fi dezamagiti.

Trecand peste recenziile negative, incasarile care nu prea mai lasa loc de o continuare, saruturile care cica ar fi prea multe si alte scapari, filmul chiar merita vazut. Este mult mai profund decat lasa trailerul sa se inteleaga si cu siguranta mult mai ok decat ce reiese din comentarii. Iar finalul, atat va spun, este glorios.

A trecut vremea colindelor, stiu, dar acum s-ar potrivi la fix partea cu: Sculati gazde, nu dormiti,/ Vremea e sa va treziti!

#club de carte #Gazda #stephenie meyer #the host