Poveștile a doi suverani români pe înțelesul tuturor
… sau Cum m-au făcut două cărți să reconsider importanța documentării excursiilor
În școală, istoria mi s-a părut o materie greoaie, inaccesibilă, fără rost. Da, recunosc cu rușine că nu am învățat istorie în școală. Da, pe cuvânt de mamă, că recuperez acuma! Am început cu cartea Maria a României. Regina care a iubit viața si patria, de Adrian Cioroianu și Mihaela Simina. Într-o excursie de două săptămâni în centrul României, mi-am dat seama cât de mult îmi lipsesc informațiile de bază despre oamenii care au schimbat fața țării de-a lungul timpului. Adeseori, dincolo de fotografia unui rege sau a unei regine din manualele școlare nu pare să fie nimic. Cu toții par figuri sobre, încărcate de responsabilitatea care-i apasă pe umeri şi de imperativul unui destin pus în slujba Istoriei. Și totuși, dincolo de viața dedicată poporului există întotdeauna un suflet, o ființă reală, cu bucurii, tristeți, împliniri și dezamăgiri. Castelul Bran a fost locul revelației mele, locul în care istoria a stat pe loc pentru mine și mi-aș fi dorit ca să cunosc absolut toate detaliile, chiar și cele mai nesemnificative, despre oamenii care și-au pus atât de apăsat amprenta asupra acelor locuri. De ce toată lumea ne spune că Regina Maria este cea mai iubită regină a României? Ce o diferențiază de alte personalităţii politice de prim rang din istoria țării noastre? Cine? Ce? Cum? Dar, mai ales, de ce?
Și am avut ocazia să aflu toate acestea cu ocazia vizitei la Castelul Bran. Multe, foarte multe încăperi, toate legate prin poveste de Regina Maria. Abia am așteptat întoarcerea la pensiune, să citesc cartea pe care am luat-o special cu noi, dar pe care nici măcar nu avusesem curiozitatea să o răsfoiesc (era o carte de istorie, no!). Astfel am avut prilejul şi plăcuta surpriză să descopăr și să urmăresc pas cu pas viața unei fetiţe care şi-a petrecut în linişte şi bucurie copilăria în Marea Britanie, care a devenit apoi o mamă iubitoare şi grijulie, o femeie devotată care s-a implicat direct pe front, încercând să aline suferinţa soldaţilor răniţi în luptă, un suflet generos şi blând. Și atunci am înțeles cine este Regina Maria și de ce a fost atât de iubită. Să nu spun că povestea, însoțită de întreaga excursie pe urmele familiei regale, a transformat-o pentru mine într-un model de bunătate, înţelepciune şi cumpătare la care mă întorc frecvent când problemele mă depășesc.
Nu m-am putut abține să mă opresc doar la o carte, știți cum e cu pofta – ea vine mâncând. Așa că am citit și Carol I. Primul și cel mai mare rege al românilor. Tot în hamacul comod și peisajul idilic din zona Castelului Bran. Știți ce senzație interesantă este să îți dai seama că, la un moment dat, personajele din povestea pe care o citești au străbătut potecile pe care tu te plimbi, poate chiar au poposit în locul în care tu stai în hamac și s-au răcorit la marginea pârâului ce curge lin pe lângă tine. Cartea urmărește povestea unui conducător străin de meleaguri, dar nu și de România, pe care a slujit-o cu dedicație, uneori în defavoarea țării de origine, din vremea în care i se propune tronul Principatelor Române, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, până în ultimii ani ai domniei sale, înainte de Marele Război. Un rege care a venit într-un principat considerat neimportant și pe care nimeni nu îl lua în seamă și pe care l-a transformat într-un regat pentru a cărui alianță se băteau multe din marile puteri ale vremii.
După aceste două cărți, vizita la Castelul Peleș a fost o întoarece în trecut, simțeam că fac parte din poveste și mă regăseam în fiecare încăpere, trăind cu adevărat cuvintele citite în zilele anterioare.
Chiar dacă aceste cărți fac parte din colecția pentru copii, părerea mea este că ele ar trebui citite de părinți împreună cu copiii, deoarece sunt o sursă extraordinară de documentare a istoriei românilor, adaptată la nivelul celor mici, scuturată de detaliile inutile și informațiile țesute frumos într-o poveste ușor de reținut. Astfel, copiii nu se vor plictisi și vor petrece timp de calitate împreună cu părinții lor, pregătind împreună bazele unei excursii interesante.
Mă mir că mi-a luat 28 de ani ca să realizez ce fain e să te plimbi pe urmele personajelor și cât de interesant este să vezi locurile descrise în cărțile pe care le citești. Îmi e imposibil acum să plec într-o excursie fără să mă documentez temeinic despre cărțile care vorbesc despre acele locuri și să nu le citesc cu atenție, cu tot sufletul implicat în firul narativ. Când povestea capătă viață și în fața ochilor tăi, dincolo de imaginație, lumea ți se revoluționează în moduri nebănuite. Oare cum ar fi să calci pe urmele lui Alladin, să zicem? Aia ar trebui să fie o experiență interesantă…
Un comentariu
ComenteazaPoveștile a doi suverani români pe înțelesul tuturor – Patricia Lidia / March 20, 2017 la 9:47 am
[…] De ce toată lumea ne spune că Regina Maria este cea mai iubită regină a României, ce îl diferențiază pe Carol I de alte personalităţii politice de prim rang din istoria țării noastre am aflat din două cărți interesante. Mai multe detalii în articolul de pe Serial readers >> aici […]