Whatever you do, don’t eat the fuckin’ candy.

Bine ar fi fost daca Hansel and Gretel: Witch Hunters m-ar fi ajutat sa scap de dependenta de dulciuri. Macar asa m-as fi ales cu ceva de pe urma filmului lui Tommy Wirkola.

Probabil am intrat iar intr-o faza dintr-aceea in care sunt foarte greu de impresionat, cert este insa ca singurul lucru bun la Hansel si Gretel, in varianta vanatori de vrajitoare, a fost distributia: Gemma Arterton, Jeremy Renner si Famke Janssen. Toti frumosi si actori buni, dar nu neaparat in filmul asta. Si a mai fost un lucru bun: durata. Dupa o cura intensa de filme care au depasit lejer doua ore, cele 88 de minute ale povestii in discutie ar fi trebuit sa treaca de parca nici n-ar fi fost. Dar au fost, si aceasta este problema.

Vad ca moda aceasta a basmelor reinterpretate capata amploare si nu ma sfiesc sa recunosc ca pe unele chiar le-am gustat. Bineinteles, ca pur spectacol vizual si nu ca pe vreo realizare cinematografica mareata. Iar altele mi s-au parut atat de aiuristice incat m-au amuzat teribil. Nu neg, si la Hansel si Gretel am ras, dar nu cred ca din motivele dorite de regizor…

Ok, premisa filmului pot sa o accept: Hansel si Gretel, copiii care i-au venit de hac vrajitoarei canibale si, prin urmare, decid sa isi faca o meserie din casapirea duduilor care planeaza pe maturi (intr-un mare fel, o sa vedeti, desi nu va doresc). Fratii criminali/justitiari ajung vedete in oraselul lor si toate ziarele vuiesc de faptele lor de vitejie. Da, ziarele! Pai ce inseamna cateva ziare amarate pe langa arsenalul pus la dispozitia lui Hansel si Gretel, arsenal la care ar ravni si Arnold The Terminator? Dar sa nu uit, nu avem de-a face cu basmul original, ci cu o poveste derivata din acesta si modernizata pe ici, pe colo, prin locurile esentiale, ca sa atraga un public cat mai numeros, cu varsta de peste 18 ani (ma speriau unii), peste 15 ani va linistesc eu, conform atentionarii de la inceputul filmului.

Asa… Vrajitoarele (alea negre, ca mai sunt si de alt soi), sunt ceva de groaza, daca imi permiteti exprimarea. Muriel, de exemplu, zici ca a urmat un tratament cosmetic facial la Vulcanii Noroiosi. Si mai este una (desi initial credeam ca avem de-a face cu un “el”) desprinsa din visele gotice ale unei adolescente emo. Nu mai bine il angajau ei pe Marilyn Manson si obtineau o cotoroanta mai credibila, fara sa mai fie nevoie sa investeasca in efecte speciale (nu ca s-ar simti prea mult investitia)?

Nu lipsesc din tabloul grotesc nici viscerele imprastiate, taratoarele menite sa iti taie nu doar pofta de bomboane, ci de mancare in general (pacat ca nu persista efectul), fundurile golase si mortile inutile. Cireasa de pe tort pentru mine este ca finalul pare sa lase loc si de o continuare, cu noile aditii la echipa de vanatori: Ben si Edward (gingas ca predecesorul, dar nu la fel de sclipicios). Intrebarea este insa: ce vor vana de acum inainte, daca au epuizat stocul de vrajitoare 3D? Nu vrajitoarele erau 3D ziceti? As fi pariat ca asta incerca sa imi sugereze titlul si chiar ma gandeam ca cele unidimensionale vor scapa nevatamate. Altfel ce rost avea sa apara mare pe ecran, pe generic, Hansel si Gretel: Vanatorii de vrajitoare 3D? Ochelarii aia mari si greoi, care mi-au lasat urme pe nas, si insemnele 3D de pe toate afisele filmului ar fi fost indicii suficiente, zic eu, despre natura tri-dimensionala a filmului.

Din nou, sunt rea. Ar trebui sa consider experimentul de fata o simpla parodie si sa sper ca daca Fratii Grimm se zvarcolesc in mormant, e din cauza rasului. As mai comenta eu, dar ce rost are? Daca e sa va placa filmul, o sa va placa oricum, indiferent de ce aberez eu aici. Iar daca nu o sa va placa, ei bine, macar v-ati irosit doar 88 de minute din viata.

Bomboane, cineva?

#club de carte #ecranizare #fratii grimm #hansel si gretel #vrajitoare