De cele mai multe ori, cartile ne prezinta personaje aflate parca dintotdeauna intr-un anumit mediu, real sau supranatural. Cateodata ne simtim privilegiati sa aruncam chiar si o simpla privire in “gradina” lor secreta, sa le aflam gandurile sau sa pasim in casa lor. In cartea “Porecla” scrisa de Jhumpa Lahiri, avem parte de o situatie opusa: personajul principal este dezradacinat, indepartat inca de la nastere de locul care ar fi trebuit sa fie pentru el “acasa”. In plus, cititorii pot arunca mai mult de o privire in interiorul mintii, sufletului si casei personajelor, pentru ca toate secretele lor sunt dezvelite in fata ochilor nostri.

Scris in intregime la timpul prezent (ceea ce-i confera un aer de “reality-show”), romanul “Porecla” are caracter biografic, fiind inspirat din viata autoarei. Aceasta renunta la complicatii, atrage si fascineaza cititorul cu un stil de scriere direct si transant. Peste cele mai dificile si socante momente din poveste se trece cu seninatate si destul de rapid: drama este un simplu episod si acceptata de la bun inceput, ca o parte fireasca a vietii.

Povestea lui Gogol este cea a unui indian nascut din parinti stabiliti in America. Conform autoarei, pe un imigrant din prima generatie il leaga de tara de origine urmatoarele: numele, limba, educatia si amintirile. De la venirea pe lume, Gogol este lipsit pe nedrept de doua dintre aceste legaturi esentiale: numele si amintirile. Traditia bengaleza, respectata cu sfintenie, consta in oferirea numelui noului nascut de catre un alt membru al familiei decat parintii. Bunica, cea care ar fi trebuit sa puna numele bebelusului, trimite o scrisoare cu acesta familiei din America, dar plicul se pierde pe drum. Ca urmare, parintii sunt nevoiti sa-i aloce un nume care nu are o semnificatie aparte, cum sunt numele bengaleze respectabile. Copilul este botezat “Gogol”, dupa numele unui autor de suflet al tatalui sau. Acest nume se contopeste cu porecla sa: toti bengalezii au pe langa numele oficial, cu care se prezinta in societate, o porecla folosita in cadrul intim de membrii familiei. Iar Gogol este atat nume oficial, cat si nume de alint.

Pe masura ce creste, Gogol devine din ce in ce mai deranjat si complexat de numele sau -porecla. Incepe sa-l urasca si o face pana in momentul in care tatal sau ii destainuie originea lui si motivul pentru care nu a putut avea un nume “respectabil”. Dar acest lucru nu-l va opri pe Gogol sa-l schimbe cu prima ocazie – plecarea la facultate, cand se desparte pentru un timp de parinti si de traditiile indiene, de care ii considera atasati nedrept de mult. Din acel moment se va numi Nikhil si va face tot posibilul ca oamenii pe care-i cunoaste ulterior sa nu afle ca a existat candva si Gogol. Chiar daca renunta la nume, realizeaza la un moment dat ca radacinile bengaleze sunt solide si rasfirate in intreaga lui fiinta, in ciuda vietii traite in stil american si a conformarii cu regulile societatii occidentale. Ca cititori, suntem plimbati prin sufletul si mintea de copil, de adolescent, apoi de adult a personajului, fiecare etapa avand specificul ei extrem de bine conturat. Autoarea nu se sfieste sa descrie inclusiv scene intime si ancoreaza destinul personajului in realitatea necizelata, dura pe alocuri, asa cum o cunoastem cu totii.

Desi cartea sondeaza un teren mai mult sufletesc, alcatuit din reflectii, ganduri si sentimente, cei de la Hollywood nu s-au sfiit sa o ecranizeze. Filmul se cheama “The Namesake” (anul aparitiei – 2006) iar protagonistul este interpretat de singurul actor indian pe care-l cunosc: Kal Penn, din “House M.D”. Prevad ca docilul doctor din echipa lui House se va plia bine si pe posesorul “poreclei” si cred ca merita vazut. Nu sunt fana filmelor cu indieni, dar poate acesta va fi exceptia de la regula – cum a fost de altfel si romanul.

#club de carte #jhumpa lahiri #porecla #serial readers