Guest Post scris de Stefan Gheorghies.

Close your eyes, but keep your mind wide open.

Consider ca un film bun reuseste sa starneasca macar un minim de emotii in randul cinefilului care il vizioneaza. In fapt, e vorba despre o identificare a cinefilului cu un personaj anume din respectiva productie, motiv si pentru care producatorii introduc in poveste personaje care de care mai diverse din punct de vedere al personalitatilor. Acelasi motiv sta si in spatele serialelor atat de indragite de milioane de spectatori. Insa, dincolo de aceasta diversitate, exista si productii precum Bridge to Terabithia care fac apel la sentimente mult mai profunde. Fie ca vorbim despre o copilarie nu atat de stralucita sau despre una care constituie subiect de naratiune in cadrul reuniunilor de familie, nostalgia pentru vremurile inocente ale copilariei reprezinta un subiect bun de film. Bridge to Terabithia, ecranizare dupa cartea semnata de Katherine Paterson, nu constituie o exceptie de la cele afirmate anterior. Daca adaugam la aceasta coordonata si un elemente de fantezie, ar trebui sa obtinem o productie memorabila. Asa o fi oare si in cazul productiei regizate de Gabor Csupo?

Povestea il urmareste pe Jess Aarons (Josh Hutcherson), un tanar obisnuit cu singuratatea. Fire retrasa, faptul ca Jess nu se adapteaza in colectivul de colegi de la scoala nu reprezinta o surpriza pentru parintii acestuia. Aparent lipsit de orice motivatie sa isi schimbe statutul, Jess nu pare a iesi din aceasta stare prea curand. Insa, lucrurile se schimba cand langa casa sa se muta Leslie Burke (AnnaSophia Robb), iar cei doi devin prieteni apropiati. Cumva personalitatile celor doi se imbina armonios intr-un univers propriu in care fantasticul devine realitate. Cei doi incep treptat sa se retraga intr-o lume fantastica numita Terabithia, un loc in care orice este posibil, iar aventurile celor doi nu au limite. Insa, in aceasta feerie de sentimente si trairi intervine o tragedie care va schimba intregul curs al evenimentelor. Va putea Jess sa treaca peste cele intamplate?

Imi place sa cred ca Brigde to Terabithia reprezinta doar o ecranizare mai putin reusita. Inceputul naratiunii  ne poarta armonios intr-o lume in care pana si cel mai cu sange rece cinefil s-ar pierde pret de cateva clipe. Universul creat de cei doi este unul care sfideaza legile realitatii si care ofera firului narativ magia pe care genul o solicita din partea producatorilor. Insa, undeva pe la mijlocul filmului acea magie se pierde intr-o naratiune monotona. As putea blama intentia de a construi o relatie stransa dintre cele doua personaje, dar chiar si asa intervine acea mediocritate de care orice cinefil se teme cand depaseste jumatatea unei productii. Schimbarea radicala de situatie este cea care salveaza insa firul epic. Este cumva o trezire la realitate, un dus rece pe care filmul ni-l administreaza pana la sfarsitul povestii. Cu toate ca ideea dualitatii intre fericire si agonie parea una buna pentru Brigde to Terabithia, cele doua elemente nu sunt imbinate foarte bine si haosul narativ intervine intr-o productie care promitea multe.

Intrebarea care planeaza dupa vizionarea filmului este una cat se poate de simpla: oare avem doar de-a face cu o ecranizare mai putin reusita?

#club de carte #josh hutcherson #pod #terabithia