Plimbare in Orasul Oaselor
There is a world hidden within our own.
O noua serie bantuie marile ecrane – e cu aratari de groaza, nu de alta! Vampiri, varcolaci, ingeri, mutanti, treburi din astea de speriat copiii. Am asteptat Orasul oaselor, prima parte din seria Instrumente mortale, cu oaresce entuziasm. Sa zicem ca a fost mai mult curiozitate. Dar nu neaparat din cauza povestii, cat a agitatiei din jurul cartilor scrise de Cassandra Clare. Credeti ca m-a convins sa citesc cartile sau, cel putin, prima carte a seriei? Ei bine, nu!
Poate ca acum niste ani m-ar fi miscat in vreun fel. Acum insa, am gasit in film o poveste draguta, dar nu atat de draguta incat sa pun mana pe alta carte cu fantasmagorii. Si am tot auzit ca, vai, fanii Twilight vor fi extaziati, dati pe spate si pe fata. Din nou: NU. O fi spus ea, Stephanie Meyer, ca apreciaza aceasta serie, mai exact: “Instrumente mortale creeaza o lume de poveste in care as fi incantata să traiesc. Absolut minunata!”, dar asta nu inseamna ca trebuie comparate cartile, filmele…
Povestea o are ca si personaj principal pe Clary Fray (Lily Collins), o adolescenta care da semne inca de la incept ca ar fi ceva mai speciala. Deseneaza ciudatenii, vede nevazute si descopera ca este descendenta Vanatorilor de umbre, razboinici pe jumatate ingeri, care se lupta pe viata si pe moarte pentru a proteja lumea de demoni – si ce demoni! De aici actiunea curge in pasari de noapte, in flacari si sabii.
Daca stau bine sa ma gandesc, comparatia cu Twilight nu e chiar deplasata. Avem si aici o fata (prin comparatie, Lily e mult peste Kristen), un “cel mai bun prieten” si un “baiatul rau” – as fi zis “rau, dar bun”, insa nu e cazul. Si avem scena cu sarut impiedicat si replici pline de sirop – diabetul se plimba printre flori. Nu mi-a placut. Mi-a placut partea cu toate povestile cu monstri sunt adevarate, mi-au mai placut scenele de lupta, tensiunea (atat cat a fost), runele, tatuajele si, cel mai mult, aparitia minunata a lui Jonathan Rhys Meyers. A jucat un Valentine Morgenstern absolut superb. De fapt, merita o sabie sau doua pe dupa ceafa, insa nu poti sa nu-l adori in orice rol… Sunt subiectiva. Iertare!
Bun. Filmul este… mai bun in trailer si, cu siguranta, povestea e mai buna in carte. Nu m-a convins sa o citesc, deci nu va voi recomanda sa il vedeti. Daca sunteti fani fantasy, e ok de vazut. Merge, asa, de weekend. Dar sa nu veniti sa aruncati cu chestii pe aici ca v-am trimis eu la Orasul oaselor. Si, fetelor, nu ii duceti pe baieti sa-l vada. Se vor plictisi. Vor casca. E film cu baieti… ma intelegeti, da?!
Miss Valery: “Asteptarile mele in privinta acestui film erau undeva la nivelul marii, mai ales ca nici nu am avut tangente pana acum cu “Instrumentele mortale” ale Cassandrei Clare. Spun pana acum pentru ca mie, desi sunt departe de categoria de varsta careia i se adreseaza acesta serie, filmul a reusit sa imi starneasca oarece interes. Interes care s-a diminuat simtitor cand am aflat ca in serie sunt 6 (!) carti, dintre care ultima nu a fost publicata inca. Sa inteleg ca ne mai asteapta inca cinci astfel de filme? Permiteti-mi sa ma indoiesc.
Eu chiar as zice “baiatul rau, dar bun” – baietii, de fapt. Aveam cu ce sa imi delectez privirea dupa ce deschideam ochii (prietenii stiu cum ma uit eu la scenele mai “dubioase”). Un singur lucru as mai avea de adaugat, poate ma lamureste cineva: de ce nu i-au ucis pe demoni cat au fost inghetati? Imi scapa ceva?”
Daca este cineva care a citit cartea / cartile, astept impresii. Cum vi s-a parut filmul comparativ cu povestea Cassandrei Clare?
4 Comentarii
ComenteazaLavinia / September 16, 2013 la 9:50 pm
Ai citit Becca Fitzpatrick-“Hush hush”?Se pare ca si asta va fi ecranizata,e prima carte dintr-o serie de 4 carti si asta e doar una din multele asemanari cu Twilight Saga.Eroul insa nu e vampir,e inger cazut.Mie mi s-a parut destul de ok(n-am citit decat prima carte,am primit-o cadou de la niste prieteni care stiau ca mi-a placut Twilight :)))).
andres / September 17, 2013 la 10:22 am
Ce tare! Nu stiam ca asta e titlul original. Ingerul noptii (Hush hush) a fost cartea lunii iunie (2011) la noi pe site. Am citit cartea, dar parca nu m-a dat pe spate cine stie ce. Cred totusi ca filmul are mari sanse sa iasa bine. Imi plac filmele cu ingeri.
Iti recomand Fallen, o serie TV absolut superba: http://aliasgreen.aboutblank.ro/2009/03/23/fallen-angel/
Multumesc de recomandare! O sa caut informatii despre film. 😉
Lavinia / September 17, 2013 la 3:16 pm
In primul rand,multumesc pentru raspuns :).In al doilea rand,da,Ingerul noptii,asa e tradus,uitasem.In engleza,Hush Hush este atat numele seriei de carti,cat si titlul primului volum,urmat de Crescendo,Silence si Finale;pe site-ul scriitoarei am citit ca a vandut drepturile pt.ecranizare,iar pe youtube sunt o gramada de videouri cu “dream casturi” facute de fani,am vazut vreo 2 si m-am distrat fiindca majoritatea actorilor erau din Vampire Diaries :))) si la fel,Fallen e cu Paul Wesley(motiv pentru care l-am vizionat si eu,imi place de el mai mult decat de Ian Somerhalder,weird,I knowww :)))Nu stiam ca a fost cartea lunii iunie in 2011,pentru ca pe atunci nu stiam de Serial Readers,sunt foarte incantata ca l-am descoperit,keep up the good work! 🙂 :*
andres / September 18, 2013 la 10:50 am
Multumim, Lavinia! Te astept cu drag pe aici, printre carti si povesti frumoase. 😉
PS. Ai citit seria cu ingeri scrisa de Anne Rice? Este preferata mea in materie de vampiri, vrajitoare (citesc seria Cronicile vrajitoarelor) si posibil sa ma cucereasca si cu ingerii.