Remember Philly!

Dupa Warm Bodies si World War Z, mi-am asigurat portia de zombi pe anul acesta. Asadar, nu, multumesc, nu imi mai trebuie! Desi, daca un de-alde Ryan Gosling mi-ar zambi stirb si s-ar holba la mine cu ochi de husky de pe un afis, s-ar putea sa ma razgandesc.

Dintr-un motiv care imi scapa, autoproclamata romantica incurabila este fascinata de filmele-dezastru. Apocalipsa ma poate considera un fan, dar ma multumesc sa o vad pe marile ecrane, nu sunt dornica de o reprezentatie live. Si din toate finalurile de lume imaginate pana acum, acesta mi se pare ca merita un loc in top 3 personal (daca nu cumva se gaseste un Brad Pitt dispus sa tina piept hoardelor de zombi pentru mine). Ce cometa, ce incalzire globala, ce preziceri mayase, ce razboaie, ce diavoli, extraterestri sau mutanti? Sa stii ca soarta omenirii depinde de un geniu care moare dupa ce se impiedica si declanseaza, accidental, pistolul (imi cer scuze daca am divulgat prea multe), aceasta este adevarata apocalipsa. Noroc cu Brad Pitt insa, care, la 50 ani, are ocazia sa fie super-eroul la care, probabil, visa de multa vreme. Nici un vis nu e nerealizabil, mai ales cand ai propria casa de productie (Plan B, in cazul de fata).

Ca lui Brad Pitt ii sta bine in roluri de “nu tocmai mort” stiam inca de la “Interviu cu un vampir”. Doar ca, de data asta, nu numai ca e bine mersi, dar se dovedeste, pe alocuri, un strajnic urmas de-al lui Chuck Norris, intrucat nu poate fi doborat nici de o armata de zombi infometati, nici de o grenada detonata intr-un avion, nici de prabusirea ulterioara a avionului si nici de un fier care ii strapunge abdomenul, proprietate privata a dragutei Jolie (nu va faceti iluzii, nu se intrezareste nici macar o patratica dezgolita in film). Iar zombi din film sunt multi, iuti, urati dar, aparent, alergici la sange: nu am mai vazut un film cu zombi atat de… uscat (nu ca as fi vazut eu prea multe la viata mea). Unde este sangele, oameni buni? A epuizat Tarantino toate rezervele de sange de la Hollywood?

Daca ati urmarit trailerul, stiti deja care este subiectul filmului: o epidemie care transforma oamenii in zombi (in 11 secunde) se extinde rapid in intreaga lume. Originile acestei epidemii sunt necunoscute, ceea ce face gasirea unui antidot un lucru aproape imposibil. Am zis aproape, pentru ca o solutie este gasita pana la urma, si, oricat de incredibila ar parea initial, confera totusi o nota de realism finalului. Final care nu este altceva decat un (nou) inceput.

Desi filmul ar fi putut lejer sa se numeasca “Brad and the Un-Dead”, pe langa Pitt cel voinic si zombii cei hamesiti se mai regasesc si alte personaje, dintre care insa doar doua mi-au retinut atentia: Segen (Daniella Kertesz, de urmarit) si Tomas, baietelul poliglot. In distributie apare si numele lui Matthew Fox, dar daca se intampla sa clipiti in momentul nepotrivit, s-ar putea sa il ratati. In rest, mai avem familia cu plete balaie si alti cativa omuleti aparent importanti, dar care fara ajutorul lui Gerry Lane (Brad Pitt, daca nu v-ati prins), sunt inutili ca efectele 3D din majoritatea filmelor (excludem cazul de fata).

Filmul nu e rau, dar nici nu exceleaza. Se lasa dus de valurile de filme cu zombi si se pierde in marea de filme despre apocalipsa. Si cum pluteste asa in deriva, filmul lui Marc Foster se indeparteaza si mai tare de romanul lui Max Brooks, cu care se presupune ca are mai multe in comun decat numele. Sau, cel putin, asa ar fi trebuit. N-am citit, deci nu ma pronunt. Apropo, cartea este disponibila si in limba romana, la editura Trei – Razboiul Z. A citit-o careva? Caci filmul, cu siguranta, o sa-l vada multi. Vizionare/lectura placuta!

P.S.: Imi explica si mie cineva cum pot cateva bagaje ingramadite in spatele unei draperii sa opreasca puhoaiele de zombi furibunzi?

#apocalipsa #brad pitt #club de carte #world war z #zombi