In fiecare an ma indragostesc iremediabil de cate o carte si, implicit, de autorul ei. Anul acesta, cartea cu pricina s-a nimerit sa fie “Libraria iubirii”, de Paola Calvetti – un roman desprins parca din visele mele.

Pana acum nu am avut ocazia sa o cunosc pe Paola Calvetti personal (desi, citindu-i cartile, am impresia ca o cunosc de o viata), dar de cand este aceasta o piedica pentru oamenii cu pasiuni comune? Nu i-am scris o scrisoare, recunosc. I-am scris pe Facebook (iata ca se poate sa dai si peste oameni cu adevarat frumosi), iar ea, extrem de prompta si draguta, mi-a raspuns. Intrebarile si, mai ales, raspunsurile, in cele ce urmeaza.

S.R.: – Este atat de usor sa te pierzi in aceasta carte! Pe cand citeam “Libraria iubirii”, eram convinsa ca libraria Sogni e Bisogni (Dreams & Desires) exista cu adevarat. Te-ai gandit vreodata sa transformi fictiunea in realitate si sa deschizi un astfel de loc pentru iubitorii de carte din Milano?

P.C.: Copil fiind, imi doream sa devin librareasa sau vanzatoare de carti. In 2006, pe cand eram in New York, am vazut The Morgan Library pentru prima data. Fusese renovata si modernizata de un arhitect cunoscut in intreaga lume, Renzo Piano. Mi-am dat seama ca acesta era decorul perfect pentru o poveste de dragoste. In acel moment, dorinta mea puternica de a deveni librareasa a iesit la suprafata din marea amintirilor. Am simtit ca trebuie sa scriu despre o dragoste care supravietuieste impotriva sortilor potrivnici, intre un barbat si o femeie trecuti de prima tinerete. De asemenea, m-am simtit impulsionata sa imi exprim convingerea cum ca dragostea nu are varsta.

Libraria “Dreams & Desires” este un loc unde poti fi tu insuti si unde iti poti exprima cele mai ascunse dorinte; un loc desprins din visele mele, in care cartile prind viata. Si apoi, iubesc sa scriu scrisori de mana si cred ca viata iti ofera o a doua sansa daca esti in stare sa profiti de ea. Mi-ar placea foarte mult sa deschid o astfel de librarie in Milano, dar nu am banii necesari, iar Milano este un oras foarte, foarte scump.

S.R.: – In ce masura te regasesti in Emma? Cu care dintre personajele tale rezonezi cel mai mult?

P.C.: O ador pe Emma. Dar imi plac, de asemenea, si personajele secundare, precum clientii librariei. M-am distrat copios pe cand ii inventam, inspirandu-ma din oameni reali, pe care ii cunosc, prieteni sau straini pe care ii descopar in diferitele librarii vizitate. “Libraria iubirii” este o carte la care m-am gandit ani buni. Intr-o zi m-am apucat de scris si din acea zi, romanul pur si simplu s-a materializat, pagina dupa pagina. De fiecare data cand ma loveam de un obstacol sau aveam temeri, ceva se intampla si imi spulbera indoielile, convingandu-ma sa merg mai departe cu urmatorul capitol. A fost o experienta cu adevarat incredibila. Plimbandu-ma prin Milano, am dat peste un mic magazin de felicitari, si m-am gandit “Asta e! Asa va arata libraria Emmei”, o librarie unde se vor vinde doar carti de dragoste, pentru ca, in cele din urma, intreaga istorie a literaturii nu este nimic altceva decat o lunga si neintrerupta poveste de iubire. Nu stiam totusi ce profesie sa ii dau lui Federico. Stiam ca trebuie sa fie de varsta Emmei (50 de ani) pentru ca fusesera colegi de liceu, dar si ca trebuie sa locuiasca la mare departare de aceasta, astfel incat scrisorile lungi pe care si le scriu sa fie justificate. Apoi, intr-o zi m-am trezit si mi-a venit in minte: arhitect. Cu toate acestea, nu stiam nimic despre arhitectura, lucru care m-a speriat putin (intotdeauna incerc sa scriu doar despre ceea ce stiu). Asa ca am inceput sa ma documentez si primul articol pe care l-am gasit era unul despre renovarea Morgan Library din New York, pe care arhitectul Renzo Piano tocmai o terminase. Mi-am dat seama ca desi am fost de multe ori la New York, nu vazusem niciodata aceasta biblioteca. Articolul a fost fascinant si, pe cand citeam, m-am gandit: uite, aici va lucra Federico! I-am trimis o scrisoare lunga (scrisa de mana, evident!) arhitectului Renzo Piano, in care ii povesteam despre intentia mea de a lega o parte din actiunea romanului de constructia acestei biblioteci si intrebandu-l daca doreste sa imi vorbeasca si sa imi dezvaluie mai multe detalii. Mi-a raspuns cat se poate de politicos, punandu-ma in legatura cu Giorgio Bianchi, mana sa dreapta, persoana in masura sa ma ajute cu toate informatiile dorite despre procesul de reconstructie, proces ce a durat cinci ani. Atunci am stiut ca sunt pe drumul cel bun.

S.R.: – Exista vreo sansa sa ne bucuram de “Libraria iubirii”- filmul?
P.C.: Nu inca, mi se pare ca este un demers foarte costisitor. Visul meu este ca o actrita americana sa se indragosteasca de Emma, iar “Libraria iubirii” sa fie adaptata pentru marele ecran… Dar daca stiti vreun producator…

S.R.:- Cat timp iti ia sa scrii un roman?
P.C.: Chiar mi-au placut cei doi ani in care am scris la acest roman. M-am imaginat in pielea Emmei, in libraria ei “Dreams & Desires” si mi-a placut sa fac munca de documentare la Biblioteca si Muzeul Morgan si sa citesc povestea lui J.P. Morgan si a colectiei sale. Sa invat despre Belle-Ile, unde mi-am imaginat ca va avea loc intalnirea anuala dintre Emma si Federico, a fost o inspiratie pentru mine.

S.R.: – Cat jurnalism este in literatura si cata literatura este in jurnalism?
P.C.: Dupa absolvire, mi-am inceput cariera de jurnalist la cotidianul La Repubblica, contribuind cu articole despre dans si muzica. De asemenea, am scris pentru al doilea canal TV de stat ca importanta cateva biopic-uri dedicate unor mari artisti ai dansului; am scris scenarii si am produs servicii de televiziune. Lung metrajul The enchanted moon, produs de televiziunea italiana Rai Uno, mi-a adus primul loc la festivalul Cannes Fipa. Am facut portretul unor femei influente, din domenii variate, cum ar fi cultura, institutii corporatiste sau publice pentru Io Donna, revista saptamanala a celor de la Corriere della Sera. In plus, contribui, in mod regulat, cu articole pentru cotidianul Il Corriere della Sera, pentru care scriu, de asemenea, povestiri scurte… Dar cred ca jurnalismul m-a ajutat cel mai mult in privinta documentarii, in cazul de fata, Morgan Library. Acea parte a cartii a fost un fel de investigatie jurnalistica. Iar la Morgan am fost ajutata de director si de alte persoane incredibile de acolo, precum Christine Nelson, care mi-a aratat romanul lui Jane Austen. Acest aspect a fost indeosebi jurnalistic.

S.R.: – Din ceea ce stii, cartea ta a influentat oamenii sa recurga mai des la scrisori?
P.C.: Sper! Chiar si pentru cei cu profil pe Facebook, Twitter si alte retele sociale, scrierea de mana a scrisorilor poate insemna un moment de lentoare, posibilitatea de a reflecta si de a cantari cuvintele. O scrisoare scrisa de mana este pur si simplu mai pretioasa. Corespondenta dintre Emma si Federico a fost partea cea mai usor de scris pentru mine. Eu chiar scriu scrisori de mana. Daca am ceva important de spus este… definitiv. In fiecare an, de ziua lor, le trimit scrisori fiului si fiicei mele, acum in varsta de 27 si, respectiv, 22 de ani, si sper ca atunci cand nu o sa mai fiu prin preajma, o sa le reciteasca si o sa gaseasca in ele un fel de harta a vietii lor. Un e-mail poate sa ajunga in Spam. Oamenii, inclusiv noua generatie, sunt nostalgici dupa scrisori.

S.R.: – Ce carti citeste Paola Calvetti? Este vreo diferenta intre preferintele Paolei Calvetti scriitoarea si cele ale Paolei Calvetti cititoarea?
P.C.: Greu de raspuns! In orice caz, ii iubesc pe Jane Austen, Michael Cunningham, Antonia Byatt, Nick Hornby, Louise M. Alcott, Gustave Flaubert, Anton Cehov, Lev Tolstoi. Toti scriu cu mult mai bine decat mine!

S.R.: – Ai citit ceva scris de un autor roman?
P.C.: Nu, imi pare rau. Aveti vreo sugestie pentru mine?

S.R.: – Daca ar trebui sa alegi o singura carte pe care sa ne-o recomanzi, care ar fi aceea?
P.C.: Anna Karenina, de Lev Tolstoi.

S.R.: – Cum reactionezi la recenziile negative (daca ai avut parte de vreuna)?
P.C.: Sunt o norocoasa: foarte rar au parte de recenzii negative romanele mele. Singurul lucru de care nu mi-a fost teama vreodata este ca as putea sa raman fara subiecte despre care sa scriu. Am atat de multe idei, ganduri, scenarii, seminte care se dezvolta incet-incet intr-un roman. Ce ma sperie, de fapt, sunt cuvintele, stilul, incapacitatea mea de a-mi transpune intentiile in cuvinte. Ce ma stimuleaza este sa traduc cuvintele prin imagini. Si, apoi, reactiile cititorilor: imi place sa analizez diversele interpretari ale fiecarui cititor, in functie de ceea ce el sau ea isi doreste de la roman. Este ca si cum ai admira o fotografie.

S.R.: – Care este cel mai frumos roman de dragoste pe care l-ai citit?
P.C.: Razboi si pace, de Lev Tolstoi.

S.R.: – Care este cea mai draga amintire legata de o carte?
P.C.: Cand eram doar un copil, m-am decis sa devin scriitoare dupa ce am citit “Little women (Micutele doamne)”, de Louisa May Alcott. Imi amintesc cu exactitate acel moment!

S.R.: – Ce mai urmeaza? La ce alte carti sa ne mai asteptam din partea ta?
P.C.: Dupa “Olivia” (carte ce va fi publicata in Germania, Spania si Franta in 2013), ma voi ocupa de noul meu roman, dedicat lui Giuseppe Verdi.

S.R.: – Care sunt locurile pe care orice cititor pasionat care calatoreste la Milano trebuie sa le vada?
P.C.: De cate ori calatoresc, unul dintre primele lucruri pe care le fac cand ajung intr-un oras nou, este sa ma uit dupa librarii. Chiar le imortalizez in fotografii. Iubesc The Strand, de pe Broadway, din New York, la fel si McNally Jackson de pe Prince Street. In Seattle, prefer Elliot Bay, in San Francisco – City Lights si multe altele din Statele Unite. Din Paris, preferata mea este Shakespeare & Co., la doar cativa pasi distanta de catedrala Notre Dame.

In Milano, pot doar sa sfatuiesc un cititor pasionat sa viziteze Biblioteca Ambrosiana, un lacas foarte vechi al cartilor. Dar avem, de asemenea, “The last supper (Cina cea de Taina)” a lui Leonardo da Vinci: nu este o librarie, ci o capodopera.

S.R.: – Am o curiozitate personala: ai citit trilogia despre care vorbeste toata lumea – Fifty Shades of Grey?
P.C.: Nicidecum!

#club de carte #libraria iubirii #milano #Paola Calvetti #scrisori