New York-ul lui Paul Auster: o himeră moale și cremoasă ca un vis încețosat din care nu vrei să ieși

de / October 14th, 2016 / 531 vizualizari

Aș vrea să am cuvintele potrivite pentru a spune cum e Trilogia New York-ului și pentru a o face corect, să nu risc să-i fac vreo nedreptate. Cum critic literar nu sunt, ci doar cititor până-n măduva oaselor, pot doar să vă descriu cum m-a făcut să mă simt cartea asta și cât m-a bucurat să dau de ea, mai ales după o perioadă care m-a cam nemulțumit din punct de vedere al cititului, despre care m-am plâns aici.

Așadar, Paul Auster! Oh, Auster!

Au trecut câteva zeci de pagini serioase până să mă obișnuiesc cu stilul lui; cu toate acestea, mi-a plăcut de la început, de la primele cuvinte, ca o mâncare ciudată la prima degustare. Peste 380 de pagini într-o formă care arată tare bine, copertă classy a la editura Art, așa cum ne-au obișnuit ei deja. Și tot n-aș fi putut ști la ce să mă aștept dinainte, nimic nu anunță dimensiunile majore ale acestei trilogii până nu te apuci efectiv de disecat și gustat cuvinte din ea. Este o carte foarte amplă, densă, vâscoasă aproape, gândită în cel mai mic detaliu, un must-read senzațional și e una dintre acele opere reușite de la un capăt la altul, fără ups and downs, fără „scăpări”.

Ceea ce e de-a dreptul impresionant este că Auster redă excelent senzațiile personajelor, chiar trăirile negative, tristețea, spaima, golul interior, ura, dorința de răzbunare, neclaritatea în care acestea se zbat. Iar impresia generală este de mindfuck total, exact așa cum am pățit la Magicianul lui Fowles; Paul Auster este, cred, un magician priceput pentru ce a reușit să facă în trilogia asta.

Trilogia New York-ului, Paul Auster

Așadar, avem trei cărți („Orașul de sticlă” – 1985, „Fantome” și „Camera încuiată” – 1986) ce se reunesc în această trilogie a New York-ului, oraș al vieții autorului, dar și al vieții personajelor sale, greu de perceput, unic și moale ca o himeră, cremos ca un vis încețoșat din care  nu știi dacă poți ieși sau dacă vrei măcar să ieși.

Prima parte a trilogiei, „Orașul de sticlă”, îl are în prim-plan pe scriitorul Daniel Quinn, cel care publică sub numele de William Wilson și care devine, din cauza unor telefoane date greșit (sau nu?) detectivul Paul Auster, asumându-și indentitatea și rolul unui om despre care nu știe nimic, nici măcar dacă există sau nu. Viața lui Quinn începe să semene tot mai mult cu cea a eroului din cărțile sale polițiste, detectivul Max Work. Intră în secretele minții unui bătrân fanatic religios și psihopat, dar și în viața fiului acestuia, un tânăr abuzat în copilărie care trăise timp de 9 ani izolat complet într-o încăpere de către tatăl său, fiind lovit când încerca să vorbească; scopul tatălui era ca fiul său să-l găsească pe Dumnezeu, să înceapă să vorbească natural limba dinaintea căderii Babilonului, după care eliberarea lui ar fi însemnat accesul omenirii la Edenul care nu ar fi întârziat să apară.

Quinn se adâncește atât de mult în cazul acestui Paul Auster care se pretinde a fi încât se uită pe sine, treptat, și devine un fel de maniac, un fanatic la fel ca bătrânul de care încerca să-l protejeze pe fiul acestuia, însă la un alt nivel: scopul lui este să fie protector și util, se vede ca fiind indispensabil familiei amenințate de întoarcerea bătrânului, dar în același timp se lasă „infectat” de certitudinea că această ustensilă reprezentată de limbaj ne dezamăgește, ne face să suferim, ne afectează viețile iremediabil și ne transformă din eroi în victime fără drept de apel.

Contrazicerea constantă a tot ceea ce credeai că știi deja este un merit major al autorului care nu-ți lasă timp să respiri: ești angrenat în ceva la fel de bolnav ca personajul, ești personajul și nu scapi decât dacă acesta reușește să scape. Ceea ce nu se întâmplă, iar tu, cititorule, simți că te bucuri de ultimele picături de aer, de ultimele respirații înainte ca sacul să fie legat la gât și aruncat spre nicăieri, acolo unde vei trăi o veșnicie în întunericul din mintea ta în care nu ar fi trebuit să ai încredere niciodată.

Fantome”, a doua parte a trilogiei, are toate personajele cu nume de culori – lucru inedit și ingenios –, ceea ce este nu doar interesant, ci și ajută la asocierea lui Blue cu om eventual trist, melancolic și nu ușor de prins în capcană, dar sigur o victimă în final, oscilând între necunoscutele caracteristici ale lui Black și ale lui White, ale căror roluri se tot inversează, ba chiar întrepătrund, în creierul lui Blue. Și „Fantome” transmite aceeași anixietate, aceeași angoasă ca în „Orașul de sticlă”.

A treia parte este „Camera încuiată” și da, dă aceeași senzație de mindfuck, este unitară și unită în scopul ei, care cred că e acela de a smulge cititorul din viața lui tihnită și banală și de a-l băga în realitatea aceea din carte care devine a lui. Fanshawe este un psihopat atât de logic încât, descoperind niște adevăruri imuabile despre sine și despre viață, decide să-și ofere soția și copilul fostului său coleg și prieten din copilărie; acesta devine soț al soției lui Fanshawe, tată al copilului acestuia, iar în final o mică mărgică pe care Fanshawe nici nu trebuie să o calce pentru a o zdrobi.

Anca, Trilogia New York-ului

Am luat pagini întregi de notițe și tot simt că n-am spus ce era de spus ca să-i fac pe cei ce n-au citit Trilogia New Yorkului să-i dea o șansă; am citit cu atenție fiecare pagină a cărții și tot cred că, la o eventuală recitire, alte lucruri, mai minunate probabil, mai înfiorătoare în același timp, mi se vor revela.

Dar mă bucur sincer că Trilogia New York-ului a vrut să mă cunoască și să-mi dea oribilul sentiment că nu mă cunosc deloc și că mintea mea poate nici nu-mi aparține, ci e un pion murdar din jocul altcuiva, dintr-o lume la scară mai mare, unde fericirea și tristețea se simt exact ca-n lumea mea.

Cartea e disponibilă pe Elefant.ro aici sau Libris.ro aici.

Imagini: universalattractions.com, arhiva personală

# # # # # #

Anca Zaharia

Iubitoare de cuvinte scrise și matroană la Ancazaharia.ro. Autoare a cărților „Sertarul cu ură”, „Jurnal de librar” și "Suicid" apărute la Herg Benet.

Postul urmator

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare

Cenușa Angelei cover

Recomandări

Povestea unei copilării irlandeze

de / September 28th, 2020

Copilăria lui Frank McCourt, povestită în romanul autobiografic “Cenușa Angelei. O copilărie irlandeză“, reprezintă o carte remarcabilă, diferită din toate punctele de vedere de celelalte cărți citite anul acesta și de majoritatea pe care le-am citit. Bănuiesc că efectul pozitiv...

Citeste mai mult