Never let me go, povestea lucrurilor nespuse
We all complete. Maybe none of us really understand what we’ve lived through, or feel we’ve had enough time.
Am vazut Never let me go. Il aveam in lista cu filme de vazut, insa il ocoleam, asteptam momentul potrivit (de parca e un moment potrivit pentru vazut filme!). Dupa ce m-am lovit de el a n-a oara am simtit ca a venit momentul. A fost… cutremurator?! Nu stiu daca asta e cel mai potrivit cuvant, insa pe parcursul filmului povestea s-a tesut ca o panza de paianjen. Si a fost mai degraba ca o sugestie, fara explicatii, fara a-ti arata ce trebuie sa vezi.
Toti copiii trebuie sa creada ca sunt speciali. Elevii de la scoala Hailsham sunt atat de speciali incat nu au voie sa paraseasca perimetrul scolii, altfel vor pati cum au patit si alti copii – povesti inventate ce fac lumea de afara una interzisa pentru ei. Destinul lor este deja scris, un destin inceput undeva si care se va sfarsi crunt, fara a avea dreptul de a alege.
Kazuo Ishiguro, autorul romanului care sta la baza acestui film, are un talent deosebit de a-l tine e cititor in ceata si, mai apoi, aceeasi idee se mentine si in film. Vom descoperi singuri secretul scolii, desi acesta e pastrat cu sfintenie… Ca si copiii, vom descoperi pe cont propriu ce se intampla pentru ca ni se spune, dar de fapt nu se spune nimic (“told but not told”). E doar sugestia care ne calauzeste imaginatia si ne loveste la fiecare raspuns pe care ni-l acordam.
Aparent filmul e plat, e gri si trist. Are totusi ceva bizar, te ajuta sa construiesti tu povestea, sa imbini vazutul cu nevazutul si sa intuiesti conspiratia din spate. Eu m-am ingrozit. Poate ca imaginatia mea a mers prea departe, insa filmul mi-a plasat acele semne de intrebare ale caror raspunsuri m-au cutremurat. Nici nu am indraznit sa mai sper ca protagonistii vor avea parte de un alt destin…
As putea spune ca este unul dintre filmele care m-au facut sa-mi doresc cartea, sa o citesc pentru a afla care a fost povestea din spate, povestea imaginata de autor. In acelasi timp mi-e teama sa o citesc pentru ca stiu ca puterea cuvantului din carte e mult mai mare decat cea a imaginii din film si in cartea asta nu vad decat o deprimare profunda…
Pana veti citi acest roman (daca nu l-ati citit inca) va recomand filmul. Sunt curioasa cum il veti percepe, cum veti imagina voi povestea din spatele povestii. Si care este mesajul acestui film? Am cautat unul, insa mi-e foarte greu sa-l definesc, sa spun clar, asta e!
We didn’t have to look into your souls, we had to see if you had souls at all.
UPDATE: Cartea o puteti gasi si in librariile noastre, Sa nu ma parasesti. Multumesc Livux pentru observatie!
5 Comentarii
ComenteazaLivux / May 4, 2011 la 12:16 pm
Romanul a fost tradus la Polirom – “Sa nu ma parasesti” (2006). In comparatiile carte-film scorul este aproape intotdeauna 1-0; e si cazul de fata (desigur, parerea mea, ca doar nu sunt ‘purtator de cuvant’). Cat despre mesaj, poate ajuta cartea …
andres / May 4, 2011 la 12:22 pm
Sa cautam cartea atunci! 😀 Multumesc!
Never let me go | Thoughts about nothing… / May 4, 2011 la 12:21 pm
[…] Mai multe despre film am scris aici. […]
MissValery / May 4, 2011 la 1:48 pm
Mi-ai luat-o inainte si eu voiam sa scriu despre film! 😛 Deprimant, da, dar cu toate acestea, mi-a placut foarte mult. Astept acum sa citesc cartea.
andres / May 4, 2011 la 2:45 pm
Scuze! Ti-am furat papa bun! 😀 Si uite cum se mareste lista aia in loc sa scada 😀