Abia astept sa o citesc, mai alesc ca am vazut recenzia facuta de Andres la alt roman marc levy! Sper sa o si gasesc pe undeva sa o imprumu!

@Maya : nici nu stiam ca ai blog 😐

Stau pe ganduri: sa zic sau sa nu zic mai multe despre carte?..hmm..nu o sa zic inca ,sa nu va stric placerea lecturii.
Pot zice doar atat”o carte cu gust de inghetata de vanilie”,de ce?..aflati voi:)

@Maya: Fa-ti blog 😉

“…peste doi ani, cand o sa ma intorc, ai sa ma astepti aici; o sa ne reintalnim tot in locul asta, ca intr-o ascunzatoare. O sa-ti povestesc tot ce am facut si tu la fel, o sa-mi povestesti tot ce ai facut si o sa ne asezam chiar la amsa asta, pentru ca o sa fie a noastra;”

Vad ca ati inceput 🙂
Si eu.
Se citeste usor si se termina prea repede…dar imi place…
Cred ca iti trebuie multa tarie de caracter sa stai departe de cel pe care-l iubesti, dar cat timp?
Unu e prea comod, iar celalalt un fugar…vor ramane impreuna?
Si cred ca iti trebuie mult curaj sa pleci intr-un loc foarte departe de familia ta, de locul de care te leaga o viata intreaga…eu nu as putea sa plec asa si sa-l/sa-i las pe cei care ii iubesc/ma iubesc…
O prietena mi-a zis ca citea si plagea ca fraiera…unde o fi momentul, ca eu nu l-am intalnit inca…sau poate pe mine nu m-a facut sa plang.

” Uneori uit ca ma iubesti asa cum ma iubesti,si ma simt vinovata ca nu te pot iubi la fel”

Am terminat cartea…in 3 zile..
Doamne ce carte trista, cand ma gandeam ca o sa citim de dragoste nu m-am gandit ca o sa citim o carte la care sa plang de la jumatate incolo pana la sfarsit. 🙁 🙁 am consumat juma’ de sul de hartie…mi-au mai ramas 2 pagini, ca nu am mai putut, oricum deznodamantul l-am aflat.
Nu-mi place ca nu mai facem liveblogging… ca asa as putea sa strict “the moment of suprise”.

Alegerile pe care le facem din cauza ca iubim sunt grele, unele sunt de neinteles…eu cel putin nu le inteleg. Nu mi-ar placea sa fiu in pielea nici unui personaj…nu cred ca vreunul din ei a fost cu adevarat fericit…fericit fara nici un regret…poate pe o perioada foarta scurta de timp, dar cu adevarat implinit nu a fost nici unul, pentru ca intotdeauna lipsea ceva.
Cea mai frumoasa replica, dupa parearea mea, este “dragostea se simte imediat sau deloc”.

E greu sa iubesti fara sa fi egoist – sa fi fericit = sa fi egoist = sa faci doar ce iti convine tie?

E greu sa comentezi fara sa dezvalui niste intamplari. Asa ca, mai astept sa mai terminati cateva dintre voi cartea ca sa putem sa discutam – cred ca luna aceasta nu ne citeste nici un baiat 🙂 🙂

Imi place cum scrie, imi plac descrierile lui, comparatiile si asemanarile. Ma intreb, acest scriitor in viata de zi cu zi o fi un romantic incurabil?? 🙂 🙂 🙂

Laura, citind ziceam la fel ca tine “bietul Philip, femeia asta nu are suflet!”…
Imi doream la un moment dat ca Philip sa gaseasca pe altcineva ,imi era mila de el, ma intriga “indiferenta ” lui Susan fata de o dragoste cum iti e dat sa cunosti doar o data in viata.
Oare ce am alege fiecare dintre noi puse in aceeasi situatie? O viata printre straini in Honduras, alergand dupa himere sau dragostea unui om minunat? Eu categoric m-as arunca in bratele lui Philip! Voi?…

Mi-a placut enorm atitudinea Mayei fata de copilul adoptat, m-a sensibilizat foarte tare, pentru ca eu chiar credeam ca nu va reusi sa o accepte in viata lor si nici sa o iubeasca.

Ma asteptam la orice final pentru cartea asta, dar nu la acesta pe care l-a avut. Nu-mi venea sa cred atuncu cand citeam ca Susan si-a inscenat moartea numai pentru a-i oferi fetei ei o viata mai buna, desi poate era mai important sa aiba mama aproape. Cu toate acestea, vreau sa cred ca tanara nu a mai plecat nicaieri si a ramas langa parintii ei adoptivi!

Pentru mine cartea “Unde esti?” a lui Levy a fost o lectie de viata, o poveste de iubire cat se poate de reala, desi uneori vrem sa ne incapatanam ca povestile de iubire sunt intotdeauna numai lapte si miere si au mereu un happy end. Cartea a fost exact ca-n viata, pentru ca orice iubire are momente fericite si momente triste.
Daca stau sa analizez putin, au fost descrise 3 povesti in roman: Susan si

Philip, Philip si Maya si apoi iubirea acestora pentru Lisa! Iubire diferita, dar iubire..

Laura, m-ai facut personaj de carte! e vorba de Mary nu de mine:P, desi eu si Philip….
De asemenea , multumesc de aprecieri.Ma gandesc de ceva timp la un blog, vedem!Tu ai blog?

Maya, am vazut ca am tastat rau abia dupa ce am dat submit, scuze :D.
La faza cu clatitele am ras cu lacrimi :)). Da, am 2 chiar.. unul exclusiv dedicat cartilor (apasa pe Laura de la comment) si unul in care scriu orice tampenii imi trece prin cap..(il gasesti la Andres pe blog, casa nu fac reclama :P)

Si eu am fost impresionata de carte, ba chiar ma intrebam ce as alege sa fie pe locul I, dragostea sau cariera si pana la final, mi-am raspuns foarte convinsa: dragostea, pentru ca fara ea nu suntem intregi parca. Si de multe ori daca esti implinit pe plan personal, merg toate ca pe roate si pe cel profesional..

ra

Toate cred ca ar trebui sa fim romantice, eu recunosc faptul ca uneori exagerez :D, insa cea care nu a fost deloc romantica a fost Susan (ca sa nu ne indepartam prea tare de subiect), a fost prea radicala si cred ca se simtea bine stiindu-se iubita, dar intr-o relatie trebuie intotdeauna doi, nu se poate sa fie doar unul, chiar daca la mijloc era si un juramant pe care Susan la cam incalcat parerea mea…

@ MissV: Dar pana acum ce te-a oprit? :P.. Ei, se accepta si daca nu incepusei sa citesti 🙂

@Andres: Cata dreptate ai! Susan traieste, el iubeste ceea ce ma face sa spun ca Susan este foarte egoista :(. Ma intrebam acum daca a meritat sa renunte la iubirea adevarata pentru o pasiune care pana la urma a dus-o la perzanie si nu orice fel de perzanie..

@Andres: :))) Super tare!!! :D. Stiu cum e sa nu te mai poti dezlipi de paginile romanului..voiam parca sa vad ce se mai intampla si nu de putine ori imi venea sa strig la Susan ca nu e corecta, ca se joaca cu sentimentele lui Philip, ca e rea…

@Raluk: Eu cred ca pasiunea a facut-o sa piarda iubirea adevarata, si da.. a ajutat alte mii, dar cred ca mai intai trebuia sa se gandeasca la ea si mai apoi la altii. Bine, nu la ea, ci la Philip care o iubea! OIare nu era mai simplu sa se desparta? Sa ii spuna bietului om sa isi vada de viata lui? Erau totusi 2 suflete! Poate ca de asta Philip s-a casatorit pana la urma cu Mary, satul fiind sa o mai astepte, caci pana la urma ea a fost cea care a incalcat juramantul…

Nu s-a pomenit aici de renuntarea lui Susan la propriul copil, Desi am putea zice ca se gandea la fericirea Lisei, cum poti sa-ti vezi copilul o data pe an? ..sa-l faci sa creada ca “mama a murit”,si apoi sa revii senina si sa-ti ceri scuze?..

@Maya: Am fost atenta la ceea ce se numeste discutia dintre Lisa si Susan, ca-i spunea fetei ca a dat-o pentru a oferi copilului ei o vita mai buna, o familie, insa, nu cred ca asta ii justifica in vreun fel fapta, pe cuvant! Cata indiferenta poate exita in inima unei mame care renunta la propriul copil? cand stia prea bine ca Lisa avea nevoie ca cea care i-a dat viata sa-i fie aproape…

Si din nou Raluk:) : Ma gandeam si voiam ca Lisa sa nu o ierte sau cel putin nu atat de repede.. eu una faceam un scandal monstru, chiar daca mai lungeam cartea… 😀

Mai am putin si dau gata cartea. Pana acum am descoperit o Susan egoista… 🙁 prea egoista pentru gusturile mele… iar Mary castiga teren la fiecare pauza. Nu mai am rabdare! 😀

Am început-o și eu… pare foarte simpluță, dar sunt curioasă de poveste și de mesaj. Nu neaparat o carte grea are un mesaj puternic 🙂

Fetelor am trecut de jumate, dacă nu mai stau aiurea pe net poate o termin în seara asta 😀

Laura, eu sunt mereu alături de voi chiar dacă uneori nu zic nimic :*

Gata 🙂
Acum să văd ce impresie v-a lăsat vouă și apoi îmi exprim și eu părerea 🙂
Oricum de pe acuma vă zic mersi de recomandare, a fost o lectură relaxantă de sâmbătă.

Fetelor, cartea mi-a plăcut și nu prea… adică mi-a plăcut că mi-am eliberat gândirea de ce citisem săptămâna asta (Blaga), dar nu mi-a plăcut pentru că m-am așteptat la o poveste de dragoste între doi oameni raționali, o poveste construită frumos și am descoperit o poveste puierilă salvată doar de relația deosebită dintre Mary și Lisa.

Între Phillip și Susan există sentimente de neînțeles, nu e vorba că ea e o persoană foarte rece care pierzându-și atât de brutal părinții nu vrea să mai iubească pe cineva din teama de a nu-l pierde, ci de faptul că ea nu a cunoscut sentimete de iubire nici față de propria persoană, ce să mai zic față de alții…

Mă scuzați dar Susan nu mi s-a părut doar egoistă ci chiar “nesimțită”, mai ales când i-a spus lui Phillip la acel “last call” că ea pote să-l facă oricând să divorțeze pentru ea. Mi se pare că așa ceva nu se face… mai ales că ea ca femeie nu a făcut niciodată nimic care să-l determine pe el sa facă orice pentru ea. Pe de cealaltă parte Phillip a fost de neînțeles că nu a mers chiar niciodată în Honduras să vadă ce face ea acolo… putea merge că să știe de ce ea a ales între el și acea parte uitată de lume, dar nu a făcut-o. Mi se pare că nu a luptat până la capăt pentru sentimentele lui (nu pentru ea).

Totuși față de ea, el nu și-a distrus viața, ba mai mult i-a salvat și fiica. Am reabilitat-o totuși pe Susan prin faptul că a încredințat-o pe Lisa lui Phillip, deci l-a iubit suficient de mult încât să i-o lase pe fiica sa.

@Laura: această rapiditate a iertării de care vorbești am remarcat-o și eu și cred că vine din superficialitatea personajelor (mai ales a lui Susan), cât despre Lisa, iertarea a venit mai mult din recunoștință, adică abandonul din partea mamei a fost cel mai bun lucru care i s-a putut întâmpla ficei (pare ciudat?).

Nu știu ce sa zic, poate puțin povestea a fost cusută cu ață, autorul însuși a trecut destul de repede de la iubirea dintre Philip și Susan și a ajuns la iubirea dintre Lisa și Mary… am avut oricum prea puține detalii despre “moartea” lui Susan, iar apariția ei în ziua absolvirii Lisei a fost din noi prea fulgerătoare și de neînțeles. La fel de neînțeles mi s-a părut și atitudinea lui Phillip și Mary care s-au comportat în acel moment ca și cum se așteptau ca Susan să trăiască și să vină după 10 ani să-și revadă fiica… stupid (părea mea).

Mesajul cărții a fost oarecum dur, chiar dacă el s-a dorit mascat de sentimente pașnice și de replici romanțioase. Mi-a plăcut ideea paradoxului atât acel al lui Mary: “eu poate nu voi niciodată mama ta, dar tu vei fi întotdeauna fiica mea” si cel al Lisei: “eu poate nu pot fi niciodată fiica ta, dar tu vei fi mereu mama mea”.

@Bianca, dincolo de superficialitatea unor personaje sau a unor situatii, cartea are un mesaj puternic si nu poate fi negat, ramai cu ceva dupa ce o citesti si nu ma refer la detalii ci la anumite stari, sentimente chiar daca contradictorii. Poate s-a trecut prea repede peste moartea lui Susan, dar atentia trebuia indreptata din acel moment asupra Lisei si mai ales asupra reactiei familiei lui Philip .

@Maya: păi așa a și fost, atenția s-a îndreptat către familia lui Philip și către felul cum au integrat-o în familie pe Lisa… și mesajul aici a bătut, mi-a plăcut cum Mary și-a pus la punct prietena când a afla că aceasta o compătimește din cauza că ea crește copilul femeii pe care soțul ei a iubit-o.

Ce s-a întâmplat din momentul în care cică Susan a murit e de fapt poveste cărții, iubirea dintre cei doi (chiar dacă începe “furtunos”) se estompează… încă nu-mi dau seama care e poveste pe care autorul s-a bazat, că dacă e cea dintre Philip și Susan eu zic că nu i-a ieșit, dacă în schimb e povestea Lisei, atunci, bravo 🙂

Andres, mă bucur că și tu crezi la fel… autorul ne-a învârtit de ne-a amețit 🙂 Si totuși relația dintre Mary și Lisa a fost ceea ce a vrut să ne transmită. A fost o carte tristă, da.

Vroiam să vă întreb: de ce oare a numit cartea Unde esti? Eu inițial am crezut că se referă la scrisorile dintre P și S, care mai întrebau asta uneori, dar oare nu a vrut autorul să înfățișeze ceva mai mult?

Eu am aflat de cartea asta , printr-o brosurica cadou la o revista, o reclama a cartiii .Acolo nu era decat capitolul cu uraganul si putin din urmatorul … imi ziceam ca titlul se refera la faptul ca s-a nascut bebe ala si nu se stie in ce loc si de aia da coordonatele…sa nu radeti va rog 😀 :)))

@MissV: Nu fi suparata..ai timp sa o recitesti 😉

Am aflat de carte de pe un site, o librarie online si am vrut sa o cumpar, dar m-am luiat cu altele, apoi am citit recenzia Andreei la “Si daca e adevarat” si mi-a atras atentia.

Eu una chiar imi doream ca Susan sa dispara. Iar finalul a fost de-a dreptul neasteptat si prea repede s-au intamplat toate..Vedeam altfel acest final. Cu incercari din partea lui Susan pentru a fi iertata de Lisa.

Poate as fi acceptat reaparitia lui Susan, dar ar fi fost supersa se intoarca definitiv si sa spuna ca il vrea inapoi pe Philip, sa aiba loc “reversul medaliei”, care sa-i ofere lectia lui Susan si abia apoi sa ramana fara copil si barbatul iubit..

vin si eu la sfarsit 🙂
Si eu tot asa ma gandeam, ca Juan are vreo 19 ani…ma si miram ca Susan nu-l vrea :))…asteptam sa se intample ceva intre ei…

Multumesc frumos pentru premiu! … eu cred ca toate am avut de castigat prin citirea cartii..asa ca: felicitari tuturor :*