Guest post: Una dintre femei

Recomand un film superb, cum nu am mai vazut demult: LA GRANDE BELLEZZA – 1 Oscar si 8 nominalizari – meritate din plin.

Este un film frumos, foarte frumos, ca o poezie de dragoste, ca o pictura de Botticelli, ca o muzica pioasa monahala, ca o statuie de Michelangelo. Duios la adresa conditiei umane, a amestecului de maretie, frumusete, neputinta, frivolitate. Fiinte capabile sa simta si sa caute MAREA FRUMUSETE intr-o viata fara prea multe repere si certitudini. Personaje pentru care singura realitate este simtamantul si frica, isi construiesc vieti si apoi cauta semnificatii.

Actiunea (cam impropriu spus, pentru ca e un film care transmite stari) se petrece la Roma. Un scriitor ajuns la 65 de ani cauta raspunsuri in fata batranetii, a mortii, a declinului. Realizeaza ca nu exista experiente fundamental bune sau rele, alegeri juste, cai sigure catre adevar. Totul este relativ, exista numai simtire, teama si speranta.

Exista numai indicii slabe, ascunse sub banalitatea vietii de zi cu zi, a ceva ce e dincolo de noi – MAREA FRUMUSETE. A cautat-o toata viata, dar nu a gasit-o. A intalnit-o partial in prieteni, in femeile iubite si pierdute, in oameni cu har care isi cauta calea catre Dumnezeu, dar care gresesc si se afunda in banalitate, in talentul de a scrie – si el atat de capricios si inconstant.

Pana la urma exista ceva sigur? Raspunsul filmului: NU – si asta e esenta conditiei umane. Amestec de neputinta si maretie. In rest, alegem sa jucam roluri pentru senzatia de siguranta pe care ne-o ofera: rol de sot/sotie exemplar/a, rol de profesionist, rol de om de societate etc. Ele functioneaza o vreme, apoi vine viata si spulbera principiile si certitudinile, rolurile jucate stangaci, standardele prea inalte si ne arunca iarasi in fata unui gol existential: Cine sunt eu?

Filmul nu e trist sau apasator. Are mult umor de calitate, cald, induiosator… pur italienesc. Foarte bine redata ideea de baza a filmului – amestecul dintre frivol si divin – prin alternanta intre comic, derizoriu si scenele grave, profunde.

Si peste toate acestea exista ROMA – cetatea eterna, redata in imagini de poveste – unde oamenii iubesc, se pierd in desfrau, se intorc la divinitate si simt cu toata pasiunea specifica spiritului latin.

Redau mai jos ultimele cuvinte din film, care mi se par mai mult decat emblematice pentru intreaga poveste: „Totul se sfarseste asa. Cu moartea. Dar, la inceput a fost viata, ascunsa sub bla bla bla bla bla. Totul e ascuns dedesubtul flecarerilor si zgomotului: liniste si simtamant, emotie si frica… Sclipiri de frumusete palida si inconstanta. Si apoi nefericirea sordida si umanitatea mizerabila. Totul ingropat de jena de a exista in lume…”

Nu pot inca sa imi dau seama daca este un film inchinat vietii sau mortii. Cred ca in asta consta frumusetea si profunzimea lui: ne lasa in aceleasi dubii pe care ni le ofera insasi viata sau moartea, dar cu o senzatie atat de vie ca merita sa traim aceasta MARE FRUMUSETE.

#ecranizare #film de vazut #la grande bellezza #marea frumusete