Ma bucur atat de mult atunci cand primesc o noua confesiune… E ca si cum as avea prilejul sa citesc o scrisoare dragoste a cuiva si sa realizez ca impartasesc acea iubir, ca acele sentimente imi sunt cunoscute. Astazi am avut prilejul sa descopar cartile unui autor printr-o astfel de confesiune. Va invit sa cititi “declaratia” Olgai, confesiunea care m-a facut sa-mi doresc a citi un nou autor. Iti multumim Olga si te mai asteptam pe la noi!

Guest Post scris de Olga Petcu.

Intr-o zi, am intrat intr-o librarie si mi-a atras atentia o carte. Era despre anxietatea fata de moarte („Privind soarele in fata”). Probabil va incruntati si voi precum au facut si cei cu care am incercat sa discut despre aceasta carte. Inteleg, e un subiect sensibil, mai greu de digerat, pentru unii chiar tabu. Insa a fost un moment in care groaza pentru acest subiect s-a transformat intr-o curiozitate care mi-a schimbat perspectiva asupra acestui subiect. Nu am crezut ca ar fi posibil. Un psihiatru, preocupat de tema mortii, povesteste despre cazuri de-ale lui. Cu un limbaj accesibil, intr-o maniera sincera, isi expune vulnerabilitatile, greutatile cu care s-a confruntat in practica sa si, de asemenea, ofera argumente si informatii care fac dovada experientei vaste si intelepciunii pe care o are acest autor.

Actual, sunt aproape de finalul celei de-a doua carti („Mama si sensul vietii”) scrise de Irvin D. Yalom. Aceasta cuprinde de asemenea diferite cazuri ale lui, dar cu o alta tematica, facand apel la un alt subiect sensibil pentru autor. Pentru incepatorii din domeniul psihologiei este o adevarata mina de aur. Aceste experiente, din care se scoate in evidenta cate o invatatura, sunt de foarte mare ajutor pentru dezvoltarea si formarea unui psiholog si, nu in ultimul rand, pentru persoanele interesate de domeniu sau care se confrunta ele insele cu probleme asemanatoare. Am mai citit si alti specialisti cu ale lor cazuri care sunt de succes pentru ca au reusit sa le solutioneze. Dar modul absolut sec de genul “acestea au fost mijloacele pentru a atinge acest scop”, nu a reusit sa aiba acel efect pe care modul de prezentare al lui Yalom il are ca profesionist care isi expune calitatile, dar isi expune si lipsurile, dificultatile pe care le-a avut de depasit. Astfel, punandu-se la nivelul la care poti empatiza cu el, il simti ca pe ceva tangibil nu ca pe un atotputernic care prezinta experiente doar prin prisma succeselor. Totusi, daca acest tip de carti nu sunt ceva care sa va atraga, nu va nelinistiti. Exista si fictiune, carti foarte apreciate ale acestui autor precum: „Plansul lui Nietzsche”, „Minciuni pe canapea”, „Solutia Schopenhauer”.

Idea e ca si mie imi place sa citesc si sa scriu. Experiente personale, nu fictiune. Pana acum nu cred ca am mai citit un autor care sa ma inspire la modul in care m-a inspirat Yalom. Pe termen lung, chiar tind catre o cariera precum a lui care sa rezulte in literatura de calitate si care sa ajute mai multe persoane decat voi putea eu, fata in fata. Cand citesc Yalom am motivatia de a studia mai mult anumite subiecte si de a scrie mai bine.

In final nu e chiar aceasta menirea cartilor? Sa ne determine sa evoluam, sa devenim cea mai buna versiune a noastra si sa ne faca sa visam. Cred ca acesta poate fi un criteriu pentru cat de buna e o carte: Daca a avut o influenta pozitiva asupra ta si te-a indemnat catre introspectie si catre cautarea altor scrieri care sa te ajute sa descoperi lucruri noi despre tine, inseamna ca acea carte a fost buna pentru tine si si-a atins scopul.

#anxietate #Irvin D. Yalom #Mama si sensul vietii #Minciuni pe canapea #o inspiratie #Plansul lui Nietzsche #Privind soarele in fata #Solutia Schopenhauer #un autor