Guest Post scris de Stefan Gheorghies.

Trecuse ceva timp de la prima vizionare a ecranizarii cartii semnate de Rachel Cohn, iar dorinta de a revedea acest film a revenit de curand. Nici nu pot zice ca e ceva surprinzator, deoarece filmele in care joaca Michael Cera denota un oarecare standard de calitate. Bine, nu pot aprecia Nick and Norah’s Infinite Playlist drept o capodopera, dar e genul de film pe care il poti revedea cu placere ori de cate ori simti nevoia. Simplitatea povestii, presarata cu muzica foarte buna in comparatie cu alte productii similare, fac din filmul regizat de Peter Sollett o experienta unica la vizionare.

Povestea il urmareste pe tanarul Nick (Michael Cera), membru al trupei The Jerk Offs, intr-un moment nu atat de favorabil din viata sa. Obsesia pentru fosta sa prietena il impiedica sa treaca mai departe si nu pare capabil sa se desprinda de speranta reimpacarii. Mai mult, mixurile pe care continua sa le i faca sunt batjocorite de fosta sa prietena. Insa lucrurile se schimba intr-o seara magica cand Nick o intalneste pe Norah (Kat Dennings) in urma unui incident destul de amuzant. Pentru a evita o situatie stanjenitoare, Norah ii propune sa se prefaca ca sunt impreuna timp de 5 minute. Cu toate ca momentul trece rapid, cei doi ajung printr-o serie de evenimente parca rupte din filmele romantice sa petreaca o intreaga noapte impreuna pe drumuri in cautarea unei prietene de-a lui Norah, ratacita in aburi de petreceri si alcool.

Nick and Norah’s Infinite Playlist este un film fara mari pretentii; nici nu ma asteptam la cea mai buna ecranizare sau o poveste iesita din comun. Cei doi actori colaboreaza perfect pe marele ecran, dand nastere unei chimii reusite intre personajele care aveau sa gaseasca muzica iubirii intre atatia artisti preferati pe care ii aveau in comun. La capitolul coloana sonora, producatorii ne incanta cu selectii din trupe cunoscute precum Shout Out Louds, The Submarines, Band of Horses sau The Raveonettes. Si de ce sa nu recunoastem si sincronizarea perfecta dintre o anume scena si coloana sonora in cazul piesei „All the Wine”, interpretata de catre The National. Nici nu puteam cobori standardele tinand cont ca vorbim despre o comedie romantica axata pe muzica, gusturi muzicale si trupe indie.

Cu toate ca nu e un film foarte cunoscut, Nick and Norah’s Infinite Playlist ar trebui sa intre in palmaresul fiecarui cinefil. Facem abstractie de caracterul dinamic al povestii si de finalul predictibil, lasam la o parte si criticile aduse productiei pentru superficialitatea povestii si pastram doar elementele pozivite din aceasta. Avem o distributie buna, un scenariu adaptat dupa o carte, o poveste atractiva si care prinde indiferent de preferintele cinematografice. Coloana sonora e doar un plus de imagine adus filmului, dar un plus care ii confera o nuanta atat de originala. Rar mai vezi filme in care preferintele tale muzicale coincid cu cele ale producatorilor.

#club de carte #michael cera #muzica #playlist