Reviste

Împreună creștem cititori: Revistele pentru copii

de / October 18th, 2017 / 527 vizualizari

În ciuda reducerii drastice a tirajelor, a scăderii veniturilor din publicitate și a faptului că toată lumea are un smartphone, lumea revistelor tipărite pentru copii rămâne încă una bogată și deschisă la nou. De-a lungul anilor, revistele pentru copii s-au reinventat, adaptându-se vremurilor și cerințelor pieței, astfel că acum la chioșcurile de ziare oferta este mai mult decât consistentă, acoperind o plajă largă de subiecte și pasiuni ale copiilor.

Revistele pentru copii reprezintă o modalitate creativă de a-i face pe aceștia să citească non-ficțiune și, totodată, să se bucure de ea. Niciodată nu e prea devreme în ceea ce privește abonamentele la reviste, mai ales că acestea sunt catalogate și după targetul de vârstă, astfel că subiectele și formulările categoric sunt adaptate nivelului de înțelegere al copiilor. Practic, este imposibil să nu găsiți pe piață cel puțin o revistă care să acopere subiectele de care este pasionat copilul și care să se adreseze grupei de vârstă din care face parte acesta. Revistele includ articole și povestiri scurte, însoțite de o mulțime de fotografii și imagini. Aceste elemente vizuale ajută copiii să se bucure și mai mult conținut.

În plus, deși aparent o metodă de marketing, majoritatea revistelor sunt însoțite de un mic suvenir/cadou. Asta dacă nu vorbim despre reviste tehnice, unde suvenirul face parte dintr-o colecție. Aceste mici atenții au un magnetism aparte pentru copii, astfel că ei vor aștepta și cu mai mare interes următorul număr al revistei, pentru a-și completa colecția și a afla lucruri noi despre noua lor pasiune. Ba mai mult, de cele mai multe ori aceste campanii crează adevărate grupuri de discuții printre copii, fani adevărați ai colecțiilor și ai revistelor, ceea ce le îmbunătățește copiilor calitățile sociale și abilitatea de a dialoga pe un subiect dat. Ei vor vrea să afle mai mult, să știe mai mult, tocmai pentru a putea să-și susțină punctul de vedere în cadrul grupului și pentru a ieși în evidență pozitiv.

Copiii adoră să fie surprinși, suspansul face lucrurile mai atractive, astfel că un abonament la o revistă poate fi o metodă interesantă de a menține activ interesul copilului pentru citit. Toți verificăm cutia poștală aproape zilnic, în speranța unui plic mai special, altceva decât eternele facturi. Ce modalitate mai bună de a încuraja copiii să citească decât făcându-le un abonament la o revistă pe care să o primească în mod regulat prin poștă?

Vezi toate ideile și lasă-ne comentarii cu ideile tale>>

Preia bannerul campaniei pe blogul tău! Dacă ai nevoie de alte dimensiuni, scrie-ne pe contact@serialreaders.com.

Urmărește și susține campania pe Facebook cu hashtagul #impreunacrestemcititori

Mulțumim!

# # # # # # # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

2 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare