Foamea de cărți, evident. O carte citită cere alta, apoi încă una și tot așa, până ajungi să îți dai seama că, de fapt, drumul lecturii este unul fără întoarcere. Nu că ai avea o problemă cu acest lucru.

Oricât de fragedă ți-a fost vârsta la care ai învățat să citești, încă îți amintești prima carte care ți s-a dezvăluit, din scoarță în scoarță. Cartea aceea, prima, a fost cea care a pavat calea pentru cititorul în serie de azi. Și cum ai putea să uiți cartea devenirii tale? Dar nu despre începuturi vreau să vorbesc aici, ci despre continuări. Despre transformări, dacă preferați. Cărțile transformă: o călătorie cu RATB-ul într-o evadare din cotidian, casa în bibliotecă, simpli muritori în cititori cu mii de vieți. Și atunci, e firesc să tânjești după cât mai multe astfel de transformări. Așa se naște foamea de care ziceam și, cu fiecare titlu bifat, în loc să se domolească, mai rău se aprinde. Mă uit la mine cum îmi fac provizii, fără să fi terminat tot ce aveam în farfurie. Și cum, imediat ce m-am ridicat de la o masă copioasă, exclam ”Mai vreau!”. Partea bună este că pot să îmi fac de cap, întrucât cărțile nu îngrașă (și nici nu provoacă diabet, altfel aș fi fost in mare pericol).

Citesc carte după carte, dar niciodată mai multe în același timp – plec de la premisa că nu este recomandat să amesteci mai multe grupe de alimente, dacă vrei să te hrănești sănătos. Acum, nu vă judec dacă voi alegeți să gustați, totuși, din toate felurile listate în meniu. La fel cum nu îi judec nici pe cei care optează doar pentru desert (eu însămi m-am regăsit, adeseori, în această situație). Fiecare își tratează foamea după cum crede de cuvință.

Pentru mine, un meniu complet, arată cam așa: întotdeauna, înainte de o masă copioasă, mă încălzesc fie cu un volum de povestiri scurte, fie cu o carte de Agatha Christie. Important e ca aperitivul să nu depășească 250 de pagini. Urmează supa, care e bună doar caldă, așa că optez fie pentru un thriller, fie pentru o carte de călătorii, fie pentru un volum de memorii. Important e ca lectura să fie captivantă și să curgă lin, fără opreliști, astfel încât mâncarea să nu aiba timp să se răcească. Felul principal constă, de obicei, într-un roman care îți poate lăsa, pe moment, senzația de sațietate. Dar senzația aceasta trece imediat ce este adus desertul la masă. Din ce citesc eu, aș încadra la fel principal cărțile lui Orhan Pamuk, Salman Rushdie, clasicii literaturii și, mai ales, scriitorii ruși. Toți. Desertul este reprezentat cu brio de cărțile chick-lit și romanele de dragoste și, judecând după numărul mare de astfel de cărți citite de-a lungul timpului, ar fi trebuit să îmi curgă sirop prin vene.

Bineînțeles, meniul este mai variat decât ce las eu să se înțeleagă de aici, dar, cum spuneam, cititori diferiți, diete variate. Și că tot am ajuns aici: cum arată meniul vostru literar?

Se zice ca mâncăm ca să trăim. Cu ce este acest lucru diferit de ”citim ca să trăim”?

Ca de la gurmand la gurmand, vă urez ”Poftă mare”!

Sursa foto

#club de carte #desert #dieta #fel principal #foame #meniu