Ca toate romanele de succes care vin la pachet cu ecranizari fix pe masura lor, seria “The Hunger Games” a primit critici favorabile si mai putin favorabile.  In calitate de fani, sustinem pana la final Districtul 12 si pe luptatoarea Katniss. Si ne bucuram ca“jocurile” sunt de neconceput in societatea noastra, fiind doar rodul imaginatiei autoarei  Suzanne Collins, care a scris trilogia cu acelasi nume.

Dupa trei parti vizionate, pot afirma ca aceasta serie mi-a captat interesul. Primele doua filme m-au tinut lipita de ecran pana la final, fiindu-mi imposibil sa ratez chiar si un minut. Actorii isi fac treaba excelent, iar actiunea este incendiara. Cea de-a treia parte se bazeaza mai mult pe planificarea revoltei (asa cum sugereaza si titlul), al carei simbol este Mockinjay, insasi Katniss Everdeen.

Totusi… de cand am facut cunostinta cu “jocurile”, o intrebare mi-a macinat constant un colt al mintii: Care este logica povestii? Inteleg ca actiunea se petrece intr-un viitor imaginar (orasul Panem), in care societatea a evoluat intr-un mod oarecum dramatic, iar resursele s-au imputinat. Astfel, fiinta umana a ajuns sa nu mai conteze, munca fizica si-a recapatat importanta de odinioara iar puterea in stat a redevenit centralizata, ajungand ca un singur “creier” (Capitoliul) sa dicteze ce se intampla cu mii de oameni, impartiti pe douasprezece districte. Dar schimbarile in rau imaginate de autoare nu se opresc aici. Oamenii sunt umiliti, infometati si aruncati intr-o competitie anuala din care doar unul poate scapa cu viata. Asta spre deliciul celor din Capitoliu, carora li se pare firesc sa se joace cu locuitorii din Panem si sa-i sacrifice intr-o forma de divertisment diabolic.

Nu am citit volumele, deci e posibil acest sistem aberant precum si utilitatea Jocurilor, sa fie explicate mai bine in carti. Pana la urma, filmul se bazeaza mai mult pe ilustrarea luptei din arena in care au loc Jocurile, pe sacrificiile pe care membrii districtelor sunt nevoiti sa le faca, lipsurile indurate si antrenamentele dure – singurele care le cresc sansele de supravietuire. De la bun inceput, regulile sunt facute astfel incat sa nu existe cu adevarat invingatori. Dar Katniss, locuitoare a Districtului 12, e pe cale sa schimbe acest lucru.

In ultima parte a filmului se anunta o rascoala menita sa prabuseasca puterea Capitoliului, adica a presedintelui Snow, un actor care mi-e simpatic datorita unor roluri pozitive din alte filme, si pe care nu-l pot percepe asa afurisit. Personalitatea justitiara a lui Katniss il infurie tot mai tare si nu ezita sa se razbune pe ea cu orice ocazie, atacand inclusiv oamenii care-i sunt dragi.

“The Hunger Games” reprezinta o aventura continua si o lupta impotriva unei conduceri violente. O parte dintre personaje sunt facute sa placa, altele enerveaza de-a dreptul. Unele aspecte sunt cam greu de explicat, iar destinul personajelor pare sa fie “programat” de Capitoliu intr-o directie sau alta, indiferent de ceea ce fac ele. Daca toate aceste lucruri va starnesc revolta, cum mi-au starnit-o si mie, singura solutie e sa asteptam ultima parte a seriei pe ecrane. Si, bineinteles, sa citim cartile.

#club de carte #hunger games #jocurile foamei #serial readers