“It’s no fun hurting someone who means nothing to you.” – Oscar

Pe cand citeam Lunile de fiere ale lui Pascal Bruckner, nu imi imaginam ca ar putea exista un film bazat pe acest roman, dificil de catalogat. Nu mica mi-a fost uimirea sa descopar ca exista un asemenea film si, mai ales, ca in el joaca Hugh Grant!

Ce cauta un britanic get-beget intr-un film in care personajele principale ar fi trebuit sa fie de origine franceza? Nu doar cetatenia este schimbata insa in filmul lui Roman Polanski – Bitter Moon (1992) – ci si numele personajelor (o decizie pe care nici nu o inteleg, nici nu o aprob). Rebecca devine Mimi (!), Franz da medicina pe cartile lui Oscar – aceasta este o schimbare binevenita, intrucat asa se explica mai bine harul narativ al protagonistului – iar cuplul Didier/Beatrice se transforma in Nigel/Fiona. Nu ca acestea ar fi singurele modificari: filmul este extrem de cuminte (comparat cu cartea, evident), dar luat ca de sine-statator, are cateva elemente socante, care fac ca cele 140 de minute sa treaca mai repede decat ai fi crezut. Dar cat de socant este filmul va poate spune cu adevarat doar o persoana care nu a citit cartea si care nu are termenul “scatofag” la care sa se raporteze.

Toate povestile de iubire incep frumos, iar cea dintre Oscar si Mimi nu face exceptie. Din fericire, nu toate se termina precum aceasta, inlocuind dragostea pasionala cu o ura bolnava. Care sunt limitele iubirii? Mai este vorba de iubire atunci cand partenerii ajung sa se distruga reciproc? Acesta sa fie oare drumul spre care se indreapta relatiile moderne? Pascal Bruckner ridica unele intrebari deranjante cu cartea sa, pe care filmul nu face decat sa le ilustreze intr-o maniera mai usor digerabila si, judecand dupa reactiile de la vizionare, mai amuzanta. Cartea ne face partasi la o poveste care captiveaza si oripileaza in acelasi timp, oferindu-ne un final care nu iarta pe nimeni. Filmul ne transforma pe toti in voyeuri si, mai apoi, in ipocriti, rasplatind cuplul blazat, conventional, frustrat, cu un happy end.

Desi initial am avut reticentele mele privind distribuirea lui Emmanuelle Seigner in rolul protagonistei, aceasta a reusit sa ma convinga ca nu a fost aleasa pentru singurul motiv ca este nevasta regizorului, asa ca ma vad nevoita sa imi scot palaria in fata ei. Buna treaba, Mimi! Peter Coyote este exceptional in rolul lui Oscar (era sa zic in rolul lui Pascal Bruckner), iar pe Kristin Scott Thomas inca mai astept sa o vad intr-un rol in care sa nu imi placa. Iar Hugh Grant este adorabil in naivitatea sa, dar nu pot sa scap de impresia cum ca a nimerit din greseala intr-o alta carte pe cand cauta una de Jane Austen (pe care a si gasit-o, 3 ani mai tarziu).

Daca sunteti in cautare de recomandari de lectura, filme bune, ceaiuri aromate si pareri pertinente, va asteptam in fiecare zi de joi, La Un Ceai. Avem toate acestea in meniu si multe altele!

#bitter moon #club de carte #luni de fiere #Pascal Bruckner #roman polanski