Guest Post scris de Stefan Gheorghies.

A comedy that doesn’t let principles stand in the way of progress.

Exista in acest urias univers cinefil categorii de filme care nu necesita o stare anume pentru a putea fi vizionate. Le-am putea numi, simplu, filme de duzina pe care le poti vedea fie ca esti cea mai fericita persoana din lume, fie ca dramele personale iti bantuie existenta. Si apoi intra in peisaj Submarine, in regia lui Richard Ayoade, ecranizare a romanului lui Joe Dunthorne, un film care iti pune rabdarea la incercare. As putea spune ca Submarine este un film imprevizibil, insa acest test de rabdare nu trebuie privit dintr-o maniera negativa. Oliver Tate (Craig Roberts) este un adolescent cu mult peste colegii sai din punct de vedere intelectual. Maturitatea autoimpusa este cea care complica firul narativ si ii confera gustul, cu influente britanice in materie de umor, pe care poate nu multi cinefili il apreciaza.

Aceasta poveste complexa, desfasurata pe mai multe planuri, il are in centrul atentiei pe Olive Tate, un adolescent dintr-o comunitate restransa. Viata sa nu intra in tiparul adolescentei clasice. Cu pasiuni ciudate, inclusiv cea dezvoltata pentru Jordana (Yasmin Paige), colega de clasa, Oliver nu reuseste sa se integreze cu adevarat printre cei de varsta sa. Este, de altfel, si inevitabila scanteia care se aprinde intre Oliver si Jordana, cei doi fiind in esenta doua persoane complet diferite. Conform zicalei cu mult prea utilizate, „opusele se atrag” devine incidenta in cazul de fata. Insa dramele lui Oliver nu se concretizeaza doar in materie de iubire. Parintii sai, un tata depresiv si o mama lipsita de afectiunea sotului ei, sunt in prag de a se desparti, in special din moment ce intra in peisaj un fost iubit de-al mamei sale. Oliver se va trezi prins intre doua lumi, cea in care va experimenta sentimente profunde cu Jordana si cea in care va depune toata staruinta pentru a salva casnicia parintilor sai.

„Introvertit” ar fi un termen corespunzator care sa-l descrie pe Oliver, cu toate ca personajul central din Submarine este cu mult mai bine conturat de atat. As putea afirma ca adolescentul este cu mult mai deschis fata de cei din generatia sa la concepte precum moartea, idei care ii confera o anumita placere in a studia absolut orice situatie din orice unghi posibil (imi vine in minte si obiceiul sau de a invata diverse cuvinte din dictionar). Oliver ramane, cu toate acestea, un optimist care viseaza la un viitor mai bun. Poate ca de vina pentru acest optimism naiv ar fi insasi varsta, dar poate ca, in ciuda celor intamplate pe parcursul filmului, chiar exista un graunte de speranta pentru fiecare din noi. De altfel poate ca aceasta este conceptul care m-a atras cel mai mult la Submarine: existenta de zi cu zi nu numai ca te doboara in anumite clipe si te face sa patrunzi in arii noi de gandire, dar poate ca undeva, dincolo de aceasta suferinta de moment, zace o rasplata care sa ne repuna pe drumul cel bun.

#adolescenta #club de carte #ecranizare #film de vazut #submarine