Debut la Gaudeamus: Flori, fete, fite sau baieti, de Cezar Parlog

de / November 18th, 2014 / 222 vizualizari

Dupa cum bine stiti, incepand de miercuri se deschid portile Targului International de carte Gaudeamus. Cu aceasta ocazie va invit la lansarea cartii unui coleg drag. Mandria mi-e cu atat mai mare cu cat am fost, cumva, martora la “nasterea” acestei carti. Sunt povesti cu care Cezar Parlog a reusit ne suprinda pe noi, cei care l-am citit deja, sunt texte pentru care a fost premiat. 

Cezar Parlog

Astfel, va recomand sa notati in agenda ziua de 23 noiembrie, ora 16.oo. Cezar Parlog isi va lansa volumul de proza scurta Flori, fete, fite sau baieti. Evenimentul va avea loc la standul Editurii Tracus Arte, nivel 00, stand 21 (vecin cu Editura Polirom), unde ne vom intalni cu autorul, dar si cu invitatii sai, Cosmin Perta si Florin Iaru pentru prezentarea cartii.

Asa cum arata Florin Iaru pe coperta 4, „Cezar Parlog debuteaza la o varsta la care altii isi incheie opera. Acest prozator atipic e unul foarte curios si foarte indecis pe ce drum s-o ia. Din aceasta minunata cauza, nici o proza nu seamana cu alta, de parca autorul ar fi un zeu cu zece maini care scriu independent. De la povestiri clasice la discursuri polifonice, de la umorul frust la rafinamentele cu (mici) perversiuni, povestile lui nu te lasa indiferent niciodata. El are acea calitate rara la un scriitor: o curiozitate nestapanita si o placere infinita de a privi lumea. Acesta e debutul. Astept, deja, urmarea!”

Puteti citi cateva fragmente din volum si pe pagina autorului din B-24-FUN.

Eveniment pe Facebook: https://www.facebook.com/events/1558498474366133 

Programul Targului de carte Gaudeamus 2014 il gasiti aici >>

# # # # # # # #

Andres

Andres este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Crede ca tot ceea ce ni se intampla in viata, se intampla cu un scop. Cartile pe care le citim, oamenii pe care ii intalnim, lucrurile pe care le vedem ne ajuta sa luam deciziile potrivite. Este autoarea cartii Inca o dorinta (www.incaodorinta.com). Blog personal: andreeaban.ro

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare