Crestem vazand cu ochii, dar sufletul ramane mereu de copil; asa imi place mie sa cred!

Ma tot intreb de cateva zile bune, daca este sau nu prea tarziu pentru cartile copilariei? Conform celor scrise mai sus, mi-e clar nu e prea tarziu, si totusi intrebarea persista.

Imi amintesc sesiunea de discutii pe Serial Readers atunci cand cartea lunii a fost Cismigiu&comp, o minunata carte a copilariei, cu si despre anii de scoala. M-am bucurat de fiecare pagina, dar totusi ceva era schimbat: varsta mea, nu mai eram copil (chiar daca sufletul a ramas acelasi).

Legat tot de aceasta carte, stiu ca in timp ce citeam imi spuneam ca nu mai exista acel respect, bun simt si nu mai exista o limita in teribilismul elevilor; ce frumoasa era scoala in vremurile de odinioara!

Chiar acum, in timp ce scriu, mi-am schimbat parerea. Poate e mai bine sa citim cartile copilariei cu ochi de adulti si suflet de copii! Abia atunci vom aprecia ceea ce, cu mult timp in urma, nu am stiut.

Cartile din imaginea ce-mi sustine azi confesiunea sunt doar cateva dintre cartile pe care am vrut sa le citesc in nenumarate randuri, dar pe care de fiecare data le-am asezat din nou pe raftul bibliotecii.

Concluzia mea: Nu e tarziu pentru cartile copilariei! Mai bine mai tarziu decat niciodata. Daca nu au fost citite cand trebuia, timpul nu-i pierdut; cel care nu trebuie sa lipsesca niciodata de la intalnirea cu cartile copilariei este sufletul de copil!

Asta e parerea mea, dar tare sunt curioasa sa aflu si alte pareri de la cititori impatimiti!

#carti #cartile copilariei #cismigiu & comp. #club de carte #confesiuni de serial reader