Nu trebuie să fii un cititor în serie pentru a observa faptul că literatura se împarte oarecum în două categorii: cărțile serioase, scrise de autori care au ceva de spus într-un mod profund, cu cuvinte alese și cărți de duzină, care se rezumă la un limbaj trivial și la o actiune simplă, banală.

Cărțile considerate serioase de obicei aduc în prim plan probleme existențiale, au ca protagoniști personaje educate, ale căror dialoguri par uneori desprinse din piesele de teatru (în special la romanele clasice). Aceste cărți sunt apreciate de către “oamenii mari” și multe dinte ele ajung să fie incluse în programele școlare.

În schimb, cărțile de duzină ne aduc de multe ori reproșuri de genul “citești toate prostiile”, fiind cât se poate de clar că subiectele abordate sunt dintre cele mai comune, iar talentul autorului practic inexistent. Cărțile care sunt numite “bătăi de joc” pentru literatură, au de înfruntat un întreg val de critici acide și de recenzii pline de dezaprobare. De multe ori, acestea nu se revarsă asupra carții, ci asupra autorului însuși.

Dar ghiciți ce? Cărțile de doi lei continuă să se etaleze nestingherite în librării încă de la intrare, atrăgând majoritatea cumpărătorilor. Autorii lor se îmbogățesc mai repede și mai mult decât cei “serioși”. Bineînțeles, știind asta de la bun început, am putea alege să spunem pur și simplu “NU” literaturii de duzină. Dar nu o facem. Și nu o facem pentru că fiecare carte de acest gen, plecând de la “Fifty Shades of Grey” și până la cărțile lui Danielle Steel, trezește o anumită curiozitate, aș putea spune dorință de a pătrunde în tainele ei.

Pe de altă parte, chiar dacă aparent cărțile “proaste” nu ne învață mare lucru, există în fiecare o cantitate – chiar și nesemnificativă – de înțelepciune, care nu știm cum ne poate folosi. Am constatat acest lucru citind câteva astfel de cărți. M-au învățat – mai bine zis mi-au reamintit – niște lucruri foarte simple, banale de-a dreptul, pe care aveam tendința să le trec cu vederea.

Mi se pare ușor ridicol să citești până la capăt o carte proastă, apoi să te arunci în critici negative. Dacă era atât de proastă, ce anume te-a ținut lipit de ea până la final? Am învățat să-mi asum propriile alegeri literare și să apreciez autorul, dacă nu pentru talentul incontestabil, cel puțin pentru faptul că m-a făcut să stau agățată de o plăcere vinovată.

Concluzia? Nici o carte nu este o nulitate completă. Chiar dacă nu tratează probleme serioase, chiar dacă nu este scrisă în cel mai elevat limbaj, cu siguranță conține măcar un lucru care ne poate ajuta să înțelegem mai bine lumea din jur – toată, nu numai cercul restrâns de oameni culți și eleganți. Și uneori, acest lucru nu are legatură cu motivul succesului ei.

Foto: www.honestpublishing.com

#carti de duzina #carti serioase #club de carte #danielle steel #fifty shades of grey #serial readers