Cand moartea spune o poveste
If your eyes could speak, what would they say?
… trebuie sa o asculti. Hotul de carti, romanul australianului Markus Zusak, m-a acaparat cu totul de la primele cuvinte, un adevar pe cat de banal, pe atat de crud: “Vei muri.” Filmul lui Brian Percival a reusit sa ma introduca din nou in povestea narata de vocea blanda a Mortii bantuite de oameni. Cine ar fi crezut ca moartea este un asa bun povestitor si are un spirit de observatie asa de ascutit?
Daca ati iubit aceasta carte (de parca se poate altfel…), veti vrea sa vedeti si filmul care, desi nu se ridica la nivelul cartii, nici nu dezamageste. Liesel, in interpretarea Sophiei Nelisse, este chiar mai adorabila decat mi-o imaginasem: nu o sa uit prea curand cum ochii ei mari se lumineaza cand paseste pentru prima data intr-o biblioteca, dorind parca sa absoarba prin privire, in inima, toate cartile.
In momentul in care invata sa citeasca si sa descopere puterea cuvintelor si a imaginatiei, viata lui Liesel se schimba pentru totdeauna. Povestile si acordeonul la care tatal ei adoptiv canta cu patos reprezinta un refugiu in fata ororilor celui de-al Doilea Razboi Mondial si tirania fuhrer-ului.
Nu o sa insist asupra subiectului, o sa subliniez doar ceea ce probabil stiti deja (sau, daca nu, macar intuiti): este un film sensibil, trist, care treneaza inutil pe alocuri, dar care reuseste sa transmita emotie pura. Spre suprinderea mea, finalul m-a gasit cu ochii umezi, asa cum mi s-a intamplat si cand am terminat de citit cartea (si cand credeam ca am ramas fara lacrimi). Actorii au fost bine alesi, desi singurele nume cunoscute din distributie sunt Geoffrey Rush (sublim) si Emily Watson (o incantare).
Mi-a facut placere sa regasesc si in film expresiile in limba germana folosite in carte, precum dummkopf, saukerl si saumensch, dar parca prea s-a abuzat de ja si und. Cam atat am de reprosat unui film care mi-a trezit amintiri legate de una dintre cele mai frumoase lecturi de pana acum.
Si ca sa inchei asa cum am inceput, cu cuvintele Mortii: “I have seen a great many things. I have attended all the world’s worst disasters, and worked for the greatest of villains. And I’ve seen the greatest wonders. But it’s still like I said it was: no one lives forever.” Toti suntem datori cu o moarte, dar cuvintele pot dainui pentru totdeauna. Cartile sunt cea mai buna dovada.
MissValery
Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro
2 Comentarii
ComenteazaAlma Jane Sirbu / March 2, 2014 la 1:19 am
N-am citit cartea si n-am vazut nici filmul,dar subiectul cartii e cel putin interesant, chiar daca s-a batut destula moneda pe existenta germanilor in timpul celui de-al doilea razboi mondial. De notat ca trebuie citita cartea.
Delia Marginean / March 12, 2014 la 9:55 am
Am citit cartea si daca esti un cititor de lectura clasica, trebuie sa te adaptezi acestui nou stil narativ. E prima carte pe care eu o citesc si in care naratorul nu e un personaj uman ci o entitate – Moartea.
Din punct de vedere structural, romanul ‘Hotul de carti’ are o compozitie inovativa, in sensul ca nu e impartit in clasicele capitole, ci la inceputul fiecaruia inegale ca lungime, naratorul prezinta succint firul narativ pe care il vom urmari cu sufletul la gura.
E o perspectiva interesanta de prezentare a vietii unei fetite care se desfasoara pe fondul celui de-al doilea razboi mondial.
O sa urmaresc si filmul pentru ca, prezentarea ta mi-a trezit pe deplin interesul.