7 scriitori care ar trebui studiați la școală

de / April 20th, 2017 / 713 vizualizari

Așa cum am spus în nenumărate rânduri, școala joacă un rol foarte important în dezvoltarea unui cititor. Ca elevi, petrecem atât de multe ore în această instituție, încât este firesc ca personalitatea să ne fie influențată de persoanele pe care le întâlnim și de lucrurile pe care le trăim acolo. În plus, literatura este o materie studiată în toate școlile din lume. Cu toate acestea, prea puțini elevi descoperă dragostea pentru lectură cu ajutorul școlii. Datorită cărților de pe lista de lecturi obligatorii, listă care constă, în mare, în cărți clasice, studiate și de bunica și mama mea, literatura devine o materie presantă, de-a dreptul plictisitoare. Din păcate, romanele care se studiază în licee nu se potrivesc deloc cu nevoile elevilor, iar felul în care este predată materia aceasta îi face pe adolescenți să privească literatura strict ca pe o materie pentru care trebuie să învețe.

Mi se pare teribil de trist faptul că școală încearcă să înăbușe plăcerea lecturii și să o includă în categoria materiilor anoste. Sunt sigură că dacă s-ar studia cărți care să se muleze pe nevoile și cerințele elevilor, școala ar fi principalul mod de a forma noi iubitori de cărți. Pentru asta, însă, trebuie să se schimbe atât mentalitatea profesorilor, cât și a părinților. În cei doisprezece ani de școală, am întâlnit o singură profesoară de literatură care a știut să ne arate frumusețea lecturii. A reușit să facă asta nerespectând programa școlară și analizând cărți pe care le-a considerat potrivite pentru noi.

Cei mai mulți profesori consideră că literatura contemporană nu are ce căuta în lecturile obligatorii din școli. Nu numai datorită limbajului mai liber, ci și pentru că, aparent, nu poți învăța nimic din ea. Ceea ce mie mi se pare absolut greșit. Un aspect vital al cărților studiate în școli ar trebui să fie felul în care elevii se regăsesc în acestea și mesajele pe care le transmit. Mă îndoiesc că cineva care trăiește în secolul douăzeci și unu se poate regăsi în obiceiurile și în gândirea unui personaj din secolul al optsprezecelea.

Bineînțeles, nu toată literatura contemporană are puterea de a oferi lecții importante, însă sunt sigură că se pot găsi suficiente cărți care să fie educative și să inspire dragostea pentru lectură noilor generații. Există foarte multe cărți care pot oferi mesajele și lecțiile potrivite secolului în care trăim acum, iar aspectul acesta mi se pare mult mai important decât tehnicile de scriere pe care le foloseau Eminescu și Rebreanu. Nu spun că aceste cărți ar trebui eliminate din programa școlară, însă cred că este esențial să ne conformăm la cerințele timpurilor noastre.

Ca elev de liceu, am suferit de pe urma cărților pe care a trebuit să le citesc pentru școală și care nu numai că m-au plictisit, dar nu m-au lăsat să îmi folosesc timpul alocat lecturii pe cărțile pe care voiam cu adevărat să le citesc. Tocmai datorită acestui motiv, am făcut o mică selecție de 7 autori și cărți care consider că ar trebui studiate la școală. Nu numai pentru că sunt extraordinar de bune, ci și pentru că vorbesc despre subiecte importante pentru societatea în care trăim.

Hanya Yanagihara, ”O viață măruntă”

O viață măruntă

Hanya Yanagihara și cartea ei, ”O viață minunată”, au fost primele care mi-au venit în minte atunci când am început să fac această selecție. Romanul Hanyei vorbește despre prietenie, depresie, homosexualitate,  singurătate, abuz și percepția lumii față de invaliditate. O carte cu multe scene tulburătoare, de o violență șocantă, romanul acesta este de o importanță majoră pentru că îți arată că niciodată nu poți cunoaște un om cu adevărat. Nu putem ști prin ce trece o persoană cu adevărat. Scrisă cu măiestrie, ”O viață minunată” nu numai că va atrage noi cititori, dar le va deschide ochii și le va schimba percepția asupra vieții.

Jay Asher, ”Cele treisprezece motive”

Jay Asher

Faptul că am inclus ”Cele treisprezece motive” în această listă nu are nici o legătură cu popularitatea pe care cartea a câștigat-o datorită serialului de pe Netflix. Romanul lui Jay Asher este extrem de important pentru elevii de liceu și ar trebui să fie studiat cât mai devreme. Mesajul principal pe care cartea îl transmite este acela că fiecare vorbă contează și poate influența o persoană. Povestea Hannei este cât se poate de simplă, însă oferă mai multe lecții decât orice carte clasică studiată la ora actuală în școli. Sper cu adevărat că romanul acesta va intra în programa școlară cât mai repede și că astfel adolescenții vor realiza că glumele pe care ei le consideră inocente pot schimba o persoană pentru totdeauna.

Haruki Murakami, ”Pădurea norvegiană”

Haruki Murakami

Mi se pare uimitor faptul că Murakami nu este încă studiat în școli. Cu toate că în unele licee din America cărțile lui se pot găsi pe listele cu lecturi obligatorii, nu mulți profesori îl consideră demn de analizat în clasă. După părerea mea, toate cărțile lui se încadrează perfect în categoria lecturilor potrivite pentru adolescenți, însă ”Pădurea norvegiană” mi se pare cel mai bun roman al lui. În afara faptului că scrisul lui este excelent, aspectul cel mai atractiv la poveștile lui Murakami este faptul că te fac să te simți înțeles. O problemă cu care majoritatea adolescenților se confruntă este singurătatea, senzația că nimeni nu îi înțelege și că toate experiențele prin care trec nu le sunt împărtășite de nimeni. Personajele lui Murakami sunt atât de bine create, încât simți că îți sunt buni prieteni, iar experiențele lor sunt atât de normale, încât te fac să înțelegi că toată lumea experimentează gândurile și trăirile specifice adolescenței.

Rainbow Rowell, ”Eleanor & Park”

Eleanor & Park

Sunt sigură că majoritatea cititorilor din România a citit deja ”Eleanor & Park”. În afara faptul că povestea este extraordinar de frumoasă, la fel ca toate cele scrise de Rainbow Rowell, ”Eleanor & Park” este o carte perfectă pentru adolescenți. La fel ca și ”Cele treisprezece motive”, romanul lui Rowell abordează  subiecte ca și rasismul, problemele familiale și felul în care fiecare vorbă și gest pot influența o persoană. În plus, povestea de dragoste a  Eleanorei și a lui Park superbă, iar scrisul autoarei te captivează de la primul rând, până la ultimul.

George Orwell, ”O mie nouă sute optzeci și patru”

George Orwell

Nu sunt sigură că Orwell nu se află printre lecturile obligatorii de la școală. Dacă acesta este cazul, vă rog să mă corectați. Sunt sigură, însă, că Orwell a fost interzis în mai multe școli din America, datorită subiectelor despre care vorbește. Pentru mine, ”O mie nouă sute optzeci și patru” este un roman de referință. Felul în care Orwell prezice viitorul tehnologiei și a societății noastre mi se pare pe cât de fascinant, pe atât de tulburător. Poate că prezentul nostru nu este la fel cum l-a descris el, dar nici prea departe nu suntem. În plus, romanul lui este o adevărată operă de artă, cu o poveste captivantă și plină de mesaje importante.

Jurnalul Annei Frank

Anne Frank

Poate îmi veți spune că ”Jurnalul Annei Frank” nu poate intra în categoria cărților contemporane, însă nu cred că este un aspect relevant. Chiar dacă sunt de părere că trebuie să ne axăm mai mult pe prezent, la fel de important este să învățăm din greșelile din trecut. ”Jurnalul Annei Frank” este o mărturie incredibilă despre suferința prin care milioane de oameni au trecut datorită Holocaustului. În același timp, oferă o perspectivă incredibilă asupra vieții, iar felul optimist în care Anna vede viața consider că este o lecție vitală pentru toată lumea.

Karl Ove Knausgard, seria ”Lupta mea”

Lupta mea

Bineînțeles că nu îl puteam exclude pe Knausgard din lista aceasta. În afara faptului că povestea lui este extrem de captivantă și descrie greutățile vieții de adolescent, dar și de adult, seria autobiografică a lui Knausgard este plină de filozofii și opinii care constituie teme excelente de discuție în clasă. Cred cu tărie că această serie poate transforma pe oricine într-un cititor în serie.

Sper din tot sufletul că va apărea o schimbare în programa școlară cât mai repede. Este păcat că școala nu promovează lectura ca fiind o plăcere și un mod relaxant de a învăța. Suntem, însă, departe de o astfel de schimbare care trebuie să înceapă, până la urmă, cu mentalitatea profesorilor.

Voi ce părere aveți de lecturile obligatorii de la școală? Necesită acestea o schimbare sau nu? Dacă da, aștept titlurile care ați vrea să fie studiate la școală!

Sursă foto: Pinterest

# # # # # # # # # # # # # # # #

Bianca

Cititoare, violonista, bloggerita, visatoare, fashion addict, iubitoare de muzica, calatoare, om. Ea e ciudata care are mereu o carte in mana si castile in urechi. Adora sa citesca si sa impartasesca pasiunea pentru cartile sale preferate cu alti cititori. Viseaza la o viata plina de muzica, carti, iubire si fericire. Blog personal: http://bianca2b.wordpress.com

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare