5 vloggeri români pe care merită să îi urmărești (partea I)

de / May 11th, 2016 / 1,297 vizualizari

În România, fenomenul numit ”vlogging” nu este tocmai o noutate. Din ce în ce mai mulți pasionați de lectură își îndreaptă atenția spre această modalitate de promovare a cărților. Recenziile nu mai sunt scrise, sunt povestite în fața unei camere și încărcate pe YouTube, platformă accesibilă unui număr mult mai mare de oameni. Din acest motiv, vlogging-ul este un mod mult mai ușor și mai rapid de a afla ultimele noutăți din lumea cărților. În țara noastră există multe vlog-uri de carte, unele mai bune decât altele. Fiecare vlogger român are un stil aparte, dar toți au un lucru în comun: seriozitatea cu care se ocupă de acel ”spațiu” în care vorbesc despre cărți, dar și pasiunea lor pentru lectură.

Trebuie să recunosc că acest mod de promovare a cărților mă captivează și urmăresc de ceva vreme și vlog-uri de carte din România. Sunt câteva canale pe care le urmăresc cu foarte mare plăcere și care m-au ajutat să descopăr noi cărți de citit în repetate rânduri. Poate că vloggerii români nu au parte de aceeași notorietate ca cei din străinătate, însă sunt sigură că nu calitatea muncii lor este problema. Dimpotrivă, eu consider că vloggerii de la noi evoluează cu fiecare vlog pe care îl filmează, încearcă să se autodepășească și să devină din ce în ce mai buni. Iar asta se vede din filmulețe lor, din felul în care ei se comportă în fața camerei de la un videoclip la altul și din numărul – destul de mare, aș putea spune – al abonaților.

Datorită faptului că le admir pasiunea pentru cărți și dorința de a o împărtăși cu cei din jur, am decis să adun cinci vloggeri într-un singur articol cu scopul de a afla cât mai multă lume despre ei. Bineînțeles, aceștia sunt doar câțiva dintre cei pe care îi urmăresc și, pe parcursul săptămânilor următoare, vă voi face cunoscuți și alți vloggeri – un mic serial în care vloggerii sunt personajele principale.

Primul vlogger român pe care l-am descoperit și cu siguranță preferatul meu este, de fapt, o vloggeriță pe care probabil că o știți. Este vorba de Adela Cacovean. Pe canalul ei de YouTube, Vanilla Moon Books, Adela postează recenzii, topuri și diverse filmulețe ce au legătură cu literatura. Din 2014, atunci când și-a lansat vlog-ul, Adela a strâns un număr impresionant de 2.714 abonați. Eu o urmăresc pentru că ador recenziile ei, îmi place dezinvoltura cu care vorbește în fața camerei și apreciez seriozitatea cu care se ocupă de vlog. Cred cu tărie că Adela este un talent înnăscut și că, dacă continuă în acest fel, va ajung departe.

Am început canalul de Booktube în primul an de facultate, pe 30 aprilie 2014, după mulți ani în care mi-am dorit asta, având în final motivația, curajul și susținerea de care aveam nevoie. Îmi doream să vorbesc despre cărți într-un mod inedit, să am un impact pozitiv asupra comunității de iubitori de lectură. Cel mai mult mă bucură că am reușit să îmi dezvolt abilitățile de comunicare și să îmi înving teama de a vorbi în public, chiar abonații mei îmi spun cu încântare cât de mult evoluez de la un clip la altul. Sunt zile mai proaste în care vin acasă și găsesc un mesaj emoționant de la o mămică încântată că odrasla ei citește mulțumită mie, ceea ce îmi umple sufletul de bucurie și îmi dă putere să trec peste orice nu a mers bine în ziua respectivă. (Adela)


Următoarea vloggeriță este cunoscută în lumea literară nu numai datorită canalului ei de YouTube, ci și datorită romanului ei de debut, publicat anul trecut la Herg Benet. Cred că ați ghicit deja că vorbesc despre Cristina Boncea, scriitoare, bloggeriță și, din 2014, vloggeriță. Cristina este bună la toate activitățile pe care le face, dar eu o apreciez foarte mult pentru vlog-ul ei. Uitându-mă la filmulețele Cristinei, simt că îmi vorbește mie personal și că se simte foarte bine în fața camerei. Ador book haul-urile ei datorită entuziasmului pe care îl afișează atunci când primește o carte pe care și-o dorea de mult timp. De asemenea, apreciez sinceritatea și libertatea cu care vorbește despre cărți și nu numai. În mai puține cuvinte, Cristina face o treabă foarte bună și acest lucru este evident din numărul mare de abonați pe care îl are: 2.049.

M-am apucat de vlogging pentru a avea încă o rețea socială în plus, unde să-mi expun gândurile despre cărți și să atrag mai mulți oameni în grupul meu de prieteni cititori. Continui să postez clipulețe pentru că îmi face plăcere să filmez, în special unboxing-uri, și să mă las și eu surprisă de reacțiile mele, cărora le pot da replay la orice oră. Din câte am înțeles de la cei care-mi urmăresc clipurile, e mult mai ușor să ții pasul cu lecturile celorlalți și să descoperi cărți noi prin intermediul clipurilor dar sincer, eu cred că e cel mai ușor mod de a-ți testa compatibilitatea literară cu alți cititori și de a afla lucruri despre omul din spatele cărții. (Cristina)


Pe Adrian Daniel Duță – sau Twisted – probabil că îl știți deja. El este vlogger-ul amuzant și dezinvolt, cu recenzii foarte convingătoare. Urmăresc cu mare plăcere tot ce postează Adrian și râd la fiecare filmuleț. Cel mai mult îmi plac recenziile, dar și book haul-urile pe care le face. Ca să nu mai vorbesc de biblioteca lui, care nu înțeleg cum poate fi atât de bine organizată. Adrian și-a deschis vlog-ul în 2013 și de atunci a adunat 1.163 de abonați.

M-am apucat de vlogging în urmă cu doi ani și am început ca entertainer, dar nu mi-am găsit locul în acea comunitate, iar când am aflat că există o comunitate a vloggerilor de carte și în România am fost foarte încântat să îmi încep și eu activitatea ca BookTuber.

Cred că, deși comunitatea nu este încă foarte dezvoltată, ar avea poțential să devină o platformă importantă pentru piața de carte de la noi. Am încredere în noua generație că o să le demonstreze tuturor, că deși trăim în “Era Internetului”, tinerii mai pun mâna și pe cărți, iar eu și ceilalți BookTuberi vom fi mereu aici să îi încurajăm. (Adrian)


Sunt sigură că de Irina Stoica ați auzit. Vlog-ul ei, Irina Citește, este unul dintre cele mai urmărite vlog-uri de literatură din România. Eu am descoperit-o destul de recent, dar am apăsat butonul de subscribe imediat după ce i-am urmărit primul videoclip. Pasiunea Irinei pentru cărți este evidentă din felul în care povestește despre acestea, iar sinceritatea cu care vorbește despre cărțile care i-au plăcut și cele care i-au displăcut mă face să o apreciez foarte mult. De când și-a deschis vlog-ul, Irina a adunat un număr impresionant de 2.937 abonați, număr care sper să crească cât mai mult.

Canalul meu s-a născut acum doi ani, deși deja scriam recenzii pe blog de alți 2-3. Descoperisem vloggerii din afară și începusem să mă întreb cum ar fi dacă ar fi și la noi așa ceva. Și dacă aș face eu așa ceva. De acolo a pornit tot, dar acum cred că a devenit mult mai mult decât mă așteptam. Ușor-ușor au început să apară din ce în ce mai mulți vloggeri de carte și la noi, iar editurile și autorii au început să ne observe. Cel mai fain lucru e însă că, deși uneori vorbim despre aceleași cărți despre care se discută și pe bloguri, oamenii văd efectiv persoana din spatele recenziei, ceea ce duce la o relație mult mai personală. (Irina)


Ultimul vlogger din această listă, dar cu siguranță nu cel din urmă, este Simona Husaru, de pe blogul Secretele cărților. Pe Simona o știu de foarte mult timp. Cred că ea este printre primii bloggeri pe care i-am urmărit, iar când am aflat că a început să promoveze cărțile și pe YouTube, nu am putut decât să mă bucur. Fiecare videoclip al Simonei este inedit, iar stilul ei adorabil m-a făcut să o îndrăgesc și mai mult. Simona și-a deschis vlog-ul în urmă cu doi ani și are, în total, 2.038 de abonați.

M-am apucat de booktubing în urmă cu aproape 2 ani și totul a început ca o joacă. Am fost impulsionată de booktuberii din străinătate, dar și de cei câțiva din țara noastră. Mă bucur că am pornit pe acest drum, nu știu unde mă va duce pe viitor, dar până acum m-a ajutat să îmi înving unele emoții, să am un discurs mai liber, și să descopăr mai multe cărți prin intermediul sponsorizărilor și al urmăritorilor mei cu care m-am împrietenit (foarte mulți cititori în țara noastră!). Cred că vlogging-ul de carte ajută destul de mult piața de carte din România, mulți tineri fiind inspirați de cei care discută despre cărțile lor. Sper ca totul să evolueze din ce în ce mai bine pe viitor! 😀 (Simona)

Comunitatea de booktubing din România crește pe zi ce trece, iar lucrul acesta nu poate decât să mă bucure. Apreciez foarte mult curajul persoanelor care decid să promoveze cărțile cu ajutorul acestei platforme. Nu este ușor să te expui în acest fel unor oameni necunoscuți, dar pasiunea pentru cărți este mai presus de frică sau nesiguranță. Cred, de asemenea, că vloggerii români au nevoie de mai multă susținere din partea noastră, dar și din partea editurilor și a autorilor. Până la urmă, trebuie să ne mândrim cu fiecare om care face ceva pentru a ajuta piața de carte din România.

Ce părere aveți de cele cinci vlog-uri pe care vi le-am prezentat? Dacă vă plac, sper că v-ați abonat deja la ele. De asemenea, dacă urmăriți un vlog și credeți că merită să afle și ceilalți despre el, nu ezitați să îmi lăsați recomandările voastre în comentarii.

Citește și partea a II-a aici >>

# # # # #

Bianca

Cititoare, violonista, bloggerita, visatoare, fashion addict, iubitoare de muzica, calatoare, om. Ea e ciudata care are mereu o carte in mana si castile in urechi. Adora sa citesca si sa impartasesca pasiunea pentru cartile sale preferate cu alti cititori. Viseaza la o viata plina de muzica, carti, iubire si fericire. Blog personal: http://bianca2b.wordpress.com

7 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare