Recenzie Cartea clanului din Baltimore scrisa de "MissValery"



Recenzie Cartea clanului din Baltimore scrisa de Propune aceasta cartePentru a propune cartea trebuie sa te autentifici. Acum citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Vreau sa citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Am citit aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici.
CUMPARA CARTEA Pret Magazin
Cartea clanului din Baltimore 33.75 lei *
Cartea clanului din Baltimore 45 lei *

* Preturile pot fi diferite pe siteurile partenere in functie de promotiile lor curente.

Numele cartii: Cartea clanului din Baltimore
Autor (i): Joel Dicker
MissValery MissValery pe 2016-09-05 18:24:55 Rating:

Off, Joel, Joel! Cât mi-aș fi dorit să pot să dau toate stelele posibile și pentru Cartea clanului din Baltimore, așa cum făceam acum 3 ani pentru Adevărul despre cazul Harry Quebert... Din păcate însă, cu durere în sufletu-mi de cititor, trebuie să accept situația: nu mi-ai mai bântuit nopțile, ba din contră parcă, m-ai ajutat să adorm mai ușor.

Nu mă înțelege greșit, o să te citesc în continuare cu plăcere (și sper sincer să îmi dai multe ocazii să o fac), doar că nu cu același entuziasm. Știi clișeul ăla cu "nu ești tu, sunt eu"? Ei bine, în cazul ăsta chiar se aplică. E vina mea. În momentul în care am văzut numele Marcus Goldman pe copertă mă imaginam deja cu cartea lipită de mine, incapabilă să o las din mâini, cu cearcăne de la nesomn și cu diverse scenarii tot învolburându-se în mintea mea. Nu ești tu de vină că nu s-a întâmplat întocmai sau că mă hiperventilez când aud ca ai mai scris o carte. Nu, tu doar faci ceea ce ești menit să faci, ca scriitor, fără să ții cont de așteptările mele și mi se pare firesc să fie așa. Singura vină pe care ți-o găsesc este că nu ai scris despre clanul Baltimorilor înainte de cazul Harry Quebert. Așa, nu pot decât să mă limitez la 3 stele, dar crede-mă că îmi tremură mâna în timp ce le apăs.

Cum spuneam și mai sus, toate necazurile cărții de față i se trag de la faptul că a aparut după Adevărul despre Harry Quebert și nu înainte. Așa, inevitabil, apar comparațiile, iar
Baltimorii ies un pic șifonați în urma lor. Dacă nu ar fi încercat să lege acțiunea de cartea precedentă prin introducerea lui Marcus Goldman în ecuație și ar fi construit o poveste cu totul nouă, poate aș mai fi adăugat o jumătate de stea. Dacă nu ne-ar fi amenințat cu marea Dramă din cinci în cinci pagini, poate că aș fi completat steaua. Nu mai zic că marea Drama, în jurul căreia gravitează întregul roman, este de fapt foarte previzibilă și că, prin urmare, ceea ce ar trebui să sporească suspansul nu face decât să crească iritarea. Ca să îl citez pe însuși Dicker: "...ia mai termină cu Drama. Nu a fost doar o Dramă, au fost mai multe drame." Dar nu, autorul rămâne fidel stilului său și amestecă planurile temporale - uneori așa de bine încât cu greu le mai poți deosebi. Noroc cu indicațiile de la începutul capitolelor, care plasează episoadele relatate înainte sau
după Dramă, altfel m-aș fi pierdut în traducere mai ceva ca Bill Murray.

Despre ce este vorba în carte (în afară de marea Dramă, evident)? Autorul ne prezintă cele două clanuri Goldman - Goldmanii-din-Baltimore și Goldmanii-din-Montclair -, așa cum sunt ele percepute de Marcus Goldman, membru al Goldmanilor de Montclair, dar aspirant la un loc în clanul Baltimorilor. Goldmanii din Baltimore sunt, în aparență, definiția familiei
ideale, întruchiparea visul american. Luxul în care trăiesc este în totală discrepanță cu traiul auster al Goldmanilor de Montclair, așadar este ușor de înțeles fascinația micului
Marcus față de Baltimori. În plus, legătura strânsă pe care o are cu verii lui, ultrasensibilul Hillel și zeul sportiv Woody, îi întărește lui Marcus convingerea că nu s-a născut în familia potrivită. Inima poveștii o constituie triumviratul Marcus - Hillel - Woody, urmărit din copilărie și până în adolescență. Schimbările prin care trec tinerii sunt consemnate prin ochii lui Marcus și dacă îi acordați încredere deplină și îl urmați pas cu pas în asamblarea puzzle-ului final, fără să vă puneți întrebări sau, și mai grav, să
o luați înainte, s-ar putea să fiți mai câștigați decât mine. Dacă Adevărul despre cazul Harry Quebert mă lăsa gură-cască cu fiecare pagină întoarsă, acum pare că Joel Dicker s-a chinuit prea mult să își surprindă cititorii. Nu e neapărat un reproș cât, mai degrabă, un regret.

Există și o poveste de dragoste în carte, poveste care, însă, nu m-a convins mai deloc. Alexandra este mai schimbătoare decât prognoza meteo de la Pro TV și la fel de greu de crezut. Bine, nici Marcus nu îmi este excesiv de simpatic - mă enervează felul în care își desconsideră părinții, doar pentru că nu au aceeași situație financiară ca a Baltimorilor - dar măcar el pare mai constant în sentimente. Adevărata poveste de dragoste, singura care a reușit să mă emoționeze, este cea dintre Marcus și... Duke, câinele Alexandrei.

Să recapitulăm.Avem flash-back-uri, avem suspans (doar că nu la fel de bine dozat, dacă mă întrebați pe mine), avem umor (îmi vin aici în minte scenele în care Marcus se ruga cu
ardoare să capete o boală gravă pentru a-și atrage atenția Alexandrei), avem o poveste de dragoste - toate ingredientele care au funcționat atât de bine prima dată dar care, cumva,
de data aceasta, nu se mai îmbină cum trebuie. Cel mai mult mi-a plăcut începutul (foarte promițător) și finalul cărții, numai bun de pus la status pe Facebook.

"Dramele sunt inevitabile. În fond, nici nu prea au mare importanță. Ceea ce contează este modul în care reușești să treci peste ele.”

„Mulți încercăm să dam un sens vieților noastre, însă acestea nu au cu adevărat sens decât dacă suntem în stare să îndeplinim cele trei principii: să iubești, să fii iubit și să știi să ierți. Restul nu e decât pierdere de vreme.”

„De ce scriu? Întrucât cărțile sunt mai puternice decât viața. Sunt cea mai frumoasă dintre revanșele care se pot lua în fața ei. Sunt martorii inviolabilei citadele a spiritului nostru, ai fortăreței de necucerit a memoriei noastre.”

Dacă nu ați citit Adevărul despre cazul Harry Quebert încă, vă recomand să începeți cu Cartea clanului din Baltimore. Dacă ați citit-o deja, oricum veți citi și romanul de față, pentru că un lucru este cert: Joel Dicker provoacă dependență. Când m-ați mai văzut să aștept cu atâta nerăbdare o nouă carte scrisă de un autor căruia tocmai i-am dat 3 stele (cu indulgență)?



Comenteaza

















Poll

Votati cartea lunii!