Recenzie Mesagerul scrisa de "bogdan.balostin"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Markus Zusak ar trebui să fie un nume cunoscut, fie și numai pentru „Hoțul de cărți”, o capodoperă. Și o să încep această recenzie cu concluzia. „Mesagerul” nu se ridică la nivelul cărții precedente. Și deși e adevărat că poveștile sunt diferite, undeva poți să simți același mesaj despre viața care e mult mai mult decât ce vezi și ce simți.

„Să vă povestesc ceva despre viața mea.
Cel puțin câteva nopți pe săptămână, joc cărți.
E obiceiul nostru.
...
Apoi sunt eu.
...
Taximetrist - și pentru asta, am mințit în legătură cu vârsta mea.
Fără o carieră adevărată.
Nerespectat în comunitate.
Nu aveam nimic.”

Acesta e începutul pentru Ed Kennedy. Și așa continuă tot restul cărții. Fraze scurte pline de subînțeles care care încearcă să te lovească la „sentimente”.

Nu funcționează.
Pentru că sunt prea multe.
Prea multe.
În fiecare capitol.
Mereu și mereu.

Bine, trecând peste acest lucru, cartea este ca o lecție de viață sub forma unei cărți de ficțiune. Povestea este superbă pentru că deși există intrigă, mister, mesaje necunoscute, hoți și asasini, accentul este pus pe sărăcie, greutăți familiare, adulter, singurătate, comunitate, prietenie, știți, problemele pe care le întâmpină oricine în viața cotidiană, care nu fac o poveste bună decât dacă sunt ieșite din comun. Iar aici, sunt probleme normale de anvergură mică fără implicații surprinzătoare. Pentru că povestea adevărată este povestea transformării lui Ed Kennedy. Este terifiant să te regăsești în câteva pasaje (oricine ai fi) și să îți dai seama că e atât de simplu să ajuți. Orice gest cât de mic, orice cuvânt de mulțumire poate schimba viața persoanei de lângă tine pentru totdeauna. Iar povestea nu se termină aici. Finalul este o surpriză, deși eu cel puțin, începusem să mă aștept la un fel de truc literar spre sfârșit. Dar finalul îi mai adăugă acestei cărți încă un sens pe deasupra.

M-am plâns de stilul în care e scrisă dar trebuie să recunosc că sunt unele capitole care sunt perfecte și transmit mesajul cu eleganță și stil, capitole unde propozițiile scurte se încadrează fără probleme.

Închei cu încă un citat, unde în afară de ironia fină, adevărul e trist, mai ales dacă aveți în față tot contextul. Așă că spor la citit.

„— Ed? spune Ritchie un pic mai târziu.
Încă mai stăteam în apă.
— Un singur lucru îmi doresc.
— Ce anume, Ritchie?
— Să-mi doresc ceva.”