Recenzie Animal tropical scrisa de "Anca Zaharia"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Apărută în 2000 și tradusă la noi 9 ani mai târziu, „Animal tropical” face parte din colecția Eroscop a editurii Trei. Nu este o carte șocant de erotică, nici nu cred că i-ar fi acesta scopul; erotismul este, mai degrabă, extensia vieții de zi cu zi, în timp ce majoritatea cărților din aceeași colecție au ca funcție primară descrierea cât mai precisă, exclusivă, a tuturor practicilor sexuale, fără (sau rar cu) context social, cultural sau de orice alt fel. Însă există certitudinea că autorul are un mod visceral, animalic de a scrie, cumva instinctual, la fel ca modul de a trăi, probabil. Pe alocuri am avut senzația că „Animal tropical” este o carte mai inteligentă decât pot „duce” eu, cu sensuri care sigur mi-au scăpat.

Totuși, cărțile lui Pedro Juan Guttiérez au fost mult timp interzise în Cuba; există paragrafe în care vorbește despre lipsurile societății de acolo, iar mie mi se pare că acesta este un motiv suficient de a interzice ceva dacă ești sistem politic care se știe cu căciula plină de muște.

Cartea asta este despre Pedro Juan și iubirea lui pentru Gloria, o prostituată mulatră în vârstă de 30 de ani. Și cumva și despre relația lui cu Agneta, o suedeză rece și timidă de care Pedro Juan reușește să scape la un moment dat – când m-am bucurat sincer pentru el.

În momentele intime cu Gloria nu cred că este vorba despre ”dirty talk”, ci e mai degrabă sinceritate și manifestare, totul brut și, poate, dus la extrem. Tentativa de corupere a Agnetei, iubita temporară din Suedia, este de fapt o încercare lăudabilă, dar sortită eșecului, de a transforma fiecare altă femeie în Femeia, cea care pentru Pedro Juan este Gloria.

Gloria este cea care îi atrage atenția lui Pedro Juan în orice clipă, în orice context. Este brutală, aproape masculină prin această brutalitate, totuși atât de feminină și pasională, un model de dedicare și sacrificiu pentru iubire, căci Gloria se prostituează cu plăcere pentru (sau și pentru) a-i cumpăra lui Pedro Juan trabucuri și rom.

El însuși, Pedro Juan, e un visător, un rebel, scrie și pictează, trăiește la limita sărăciei, intră în conflicte, este mândru de cine e, dar și de modul în care arată; trăiește fără să-i pese de mulți din jurul lui, dar nu e un insensibil.

Poate că e greșit, dar mi l-am imaginat ca pe un bunic foarte de treabă, care refuză să îmbătrânească și nu își refuză nicio bucurie simplă. De de îndrăgit Pedro Juan. Și de citit, desigur.