Recenzie Jurnal 2003 - 2009 scrisa de "Gavrilut Roxana"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Oana Pellea s-a născut la 29 ianuarie 1962 în Bucureşti, fiind fiica Domnicăi Mihalela şi a celebrului actor Amza Pellea. A studiat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică , actualul UNATC şi a terminat studiile în promoţia 1984 , la clasa profesorului Sanda Manu.

Actriţa Oana Pellea ne mărturiseşte că ’’Din păcate, trebuie sa ne luăm cu noi peste tot. Ce odihnitor ar fi să ne desparţim din când in când de noi. Dar cel mai uşor si cu plăcere m-aş despărţi din când in când de mine. Ce bine ar fi să ne uităm puţin. Cred că ne-am iubi mai mult când ne-am regăsi. Ce dor îmi e să-mi fie dor de mine.’’

Jurnalul ne oferă o stare de copleşitoare singurătate, ne deschide ochii pentru a observa că în jurul nostru sunt din ce în ce mai puţin oameni profunzi, de la care am putea învăţa ceva. Mă învăluie un sentiment trist atunci când mă gândesc că Oana Pellea avea dreptate…că oamenii sunt foarte superficiali, că îi interesează banii, jobul, iubiţii/iubitele. Nimeni nu citeşte o carte doar pentru că asta e pasiune, ci pentru că e obligatoriu.

Oana Pellea începe să scrie în jurnalul său, la insistenţele prietenei sale, Ioana Pârvulescu, critic literar ce a adorat-o pe Oana tocmai pentru sinceritatea şi simplitatea cu care îşi scrie secretele, precum momentele de singurătate, de speranţă.

Autoarea începe să scrie despre tot, despre lume, despre familia sa, despre invidia cu care este văzută de ceilalţi şi nu în ultimul rând modul ei de a se vedea pe sine. Mă regăsesc în orice pasaj, în orice frază. Nu mi-e ruşine să recunosc, o iubesc pe Oana Pellea pentru gândirea ei, pentru că o doare lumea aceasta, plină de oameni răi ’’Sunt bolnavă de urâțenia lumii și de răutatea din lume. De ce urâtul are mai mare succes? Nu știu. Nu pot crede în urât și vulgar. În fiecare dintre noi există bun și rău, alb și negru. De câte ori întâlnesc un om care știu că mi-a făcut rău, caut partea bună din el ca să mă agăț de ea și să mă bucur de ea. Recunosc, e greu, e foarte greu.’’
Acest fragment face dintr-o destăinuire a actriţei. Lumea…şi totuşi, ce este lumea? Poate nimeni nu are un răspuns sigur la această întrebare.

Opera a apărut în anul 2009, fiind foarte citită de românii, iubitorii simplităţii şi ai adevărului, care vor încerca vreodată să schimbe lumea.

Din punctul meu de vedere, cartea e foarte preţioasă, aşa cum sunt toate cărţile de acest tip, precum Jurnalul Annei Frank sau Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara, care ne duc din ce în ce mai mult spre adevăr, spre miezul lumii. Spunea cineva că într-o carte se găseşte tot ce ai nevoie, însă trebuie să ştii care e cartea potrivită, eu însă cred că în Jurnalul Oanei Pellea oricine se poate descoperi, puţin câte puţin. Nu e puţin lucru că întodeauna aud spunându-se lucruri bune despre marii autori ai lumii, care vor rămâne în sufletele noastre astfel ’’el/ea e autorul/autoarea cărţii care m-a făcut să-mi dau seama de ce sunt în stare’’ sau ’’în cartea asta m-am descoperit şi datorită ei m-am putut reîntoarce la cele bune, la calea dreptă.’’

Nu pot exprima în cuvinte laudele pe care i le pot aduce Oanei, aşa cum spune şi ea, cuvintele par sărace pentru a descrie starea de bucurie în care coexist.

Sper să vă placă şi să o recomandaţi şi altora.