Recenzie Hoții de frumusețe scrisa de "Gavrilut Roxana"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

’’ Frumuseţea e un capital care se delapidează în fiecare zi, şi frumoasele sunt nişte suverane aşezate pe un tron ce se clatină.’’
Lumea pe care Pascal Brukner o prezintă în ’’Hoţii de frumuseţe’’ arată, din păcate, societatea actuală. Frumuseţea este obiectul efemer de la care porneşte totul.
Să tresupunem că vă plimbaţi liniştiţi pe un câmp, când deodată v-aţi rătăci. Ajungeţi la singura casă din acea zonă şi…şi sunteţi ţinuţi captivi pentru că sunteţi frumoţi. Ce părere aţi avea? O glumă stupidă realizată de prieteni. Dar nu, totul e real, acei oameni chiar vor să te ţină captiv pentru frumuseţea ta.
E un complot împotriva frumuseţii, Pascal Brukner având capacitatea de a aduce în prim-plan trăiri şi sentimente intense.
Romanul e desfăşurat pe două planuri; planul ascultătorului ( tânăra medic psihiatru dintr-un spital parizian) şi povestitorul, un tânăr-bătrân, Benjamin, ce cunoaşte ’’pe pielea lui’’ puterea hoţilor de frumuseţe.
El e Benjamin, care întodeauna s-a considerat bătrân şi plicticos, fără maniere şi lipsit de orice talent, în afara plagierii într-un mod imperceptibil. Se trezeşte iubit de o studentă de-a dreptul minunată, de viţă nobilă, care-l ia sub aripa ei, dorindu-şi cizelarea şi educarea în cel mai înalt grad al acesteia. Nu e doar o relaţie de prietenie, ci şi una dintre un iubit şi o iubită. Ea se mulţumeşte că-l poate remodela, el, în momentele sale triste realizează că nu a fost niciodată, nu este şi nu va fi la fel ca Heléne, o femeie plină de vitalitate, frumoasă. Aceste trăsături îi vor rupe de realitate şi vor fi nevoiţi să-şi dea seama că au trăit într-o iluzie.
’’La graniţa dintre Elveţia şi Franţa, trei oameni pun la cale un complot împotriva frumuseţii.’’
Familia Steiner, cunoscută pentru influenţa sa în zonă şi servitorul lor Raymond formează un trio demonic din cauza frumuseţii ireversibile. ’’Creierul’’ grupului este Francesca, femeia trecută de zilele fericite când era dorită de toţi bărbaţii. Ea spune: ’’frumuseţea îi dă, poate, unei fiinţe omeneşti statului unei opere de artă, dar un fleac o poate transforma pe regina de ieri într-o zdreanţă.’’ Îşi aduce aminte cu durere momentele de glorie când deborda de senzualitate, când era o adevărată teroare pentru bărbaţi. Ea nu reuşeşte să-şi accepte identitatea, faptul că a îmbătrânit şi că nu va putea da timpul înapoi. Şi astfel casa aceea devine locul unde frumuseţea tinerelor moare iar ei întineresc pentru un moment.
Jérome, bătrânul care, odinioară putea convinge pe oricine să-i intre-n pat, un adorator al femeii, trăieşte astăzi conform soţiei sale, împotriva frumuseţii.
Întregul roman nu e nimic altceva decât o metaforă a societăţii, societate în care depravarea şi pierderea identităţii au un rang de normalitate.