Recenzie Acluofobia (zece povestiri macabre) scrisa de "Gavrilut Roxana"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

’’Noaptea nu există umbre. Noaptea e o umbră.’’ (pagina 13)
Omul e o unitate creată numai din frici, care, poate, o dată cu trecerea timpului unele dintre ele dispar.
A.R. Deleanu e autorul care realizează ceva nu doar de dragul de a crea sau de a se afla în treabă. Compune zece povestiri macabre, care sunt ca un drog…uşor-uşor devii dependent de carte iar când o termini ’’intri în sevraj’’. O citim pe prima, pe a doua, pe a treia şi când ajungem la pagina 278 realizăm că ceva din noi a rămas acolo, cu Ig, sau cu Ana, sau cu Alina şi cu Emi… sau cu Stelică. Putea rămâne oriunde, dar există posibilitatea ca poveştile să ne fi rămas imprimate în minte, şi aşa şi e; poveşti macabre, de-a dreptul înfricoşătoare încă ne mai ’’rod sufletul’’, ne gândim seara, înainte de culcare la tot ceea ce a scris şi ce a devenit într-o clipă o fărâmă de real. Am citit-o cu sufletul la gură, în ore, pe sub bancă, în pauze, seara. Devii dependent fără să ştii, dar e un lucru bun, pentru că puţini autori români s-au aventurat pe mările horror, puţini au fost cei care au avut curajul să înceapă cu astfel de cărţi.
Suntem urmăriţi de întuneric, de lumina întunericului, de temeri bizare, diferite de la o poveste la alta: nevoia banilor (frica de a nu muri de foame), reticenţa cu care-i privim pe noii noştri vecini, ne îndrăgostim de persoane amabile, pe care nu le cunoaştem aproape deloc (Negru ca o şoaptă fără rost), toate par la început banale, dar pătrunzând în străfunduri descoperim simboluri ascunse, greu de perceput.
Am citit undeva că Acluofobia ’’nu are început, indirect nu are nici sfârşit’’. Va continua să continue, să nu se termine. Nu se ştie unde se va opri sau dacă se va opri, ceea ce ştim cu precizie e că nu s-a terminat. Mai sunt încă sute de povestiri ce aşteaptă să fie scrise, publicate, cumpărate, citite şi recitite. Unii, incapabili să înţeleagă genul ar spune, probabil, că e prea multă violenţă, uneori prea pervers (Max Li), dar nimeni nu se recunoaşte în acele povestiri. Nimeni nu se vede acolo, stând mic, ascuns de frica neantului.
Aidoma cărţilor poliţiste, şi Acuofobia ne dă un fior, un gând de suspiciune ni se înrădăcinează în minte.
Singurul lucru care apare în două povestiri este poliţistul Daniel Petrescu (în Omul cu chip de cal şi Negru ca o şopată fără rost).

10259969_1463006993933281_3669944228082714446_n
A.R. Deleanu, (pseudonimul lui Flavius Ardelean), s-a născut la Braşov în noiembrie 1985. A debutat în 2006 cu proză şi poezie în revista Familia. În 2012 a debutat în volum cu romanul „Îmblânzitorul apelor” la editura Casa de Pariuri Literare.
Acluofobia a apărut în 2013 la Editura Herg Benet, colecţia Cărţile Arven.
Povestirile sunt următoarele: Trenul umbrelor, Scrum, Atunci când nu eram, Kilimanjaro, Max Li, Negru ca o şopată fără rost, Jos, în lumea lor, Toma. Administrator, Omul cu chip de cal, Vis cu furnici.
Povestirile oscilează de la o trăire la alta, de la un mediu la altul: de la Budapesta, la un mediu rural, unde oamenii cred cu sfinţenie în superstiţiile păstrate de strămoşii lor.
Citatul care m-a impresioant face parte din a treia povestire, Atunci când nu eram,
’’Somn uşor, iubito. Somn uşor.
E timpul, pui de Regină, mic, unsuros, galben, înfăşurat în cârpe, prins în tuburi, copil al cerurilor, puiul meu. Acum eşti mică, dar vei creşte, vei fi mare de tot, mângâiată de noi, mamele tale. Aici, în uterul mecanic, creşti sub ochii mei, puiule, până în ziua în care vor veni să te ia, să te ridice la cer şi să te plimbe printre nori, să te ducă acasă. Atunci vei lua ceva din mine, nu? Sângele meu te va hrăni, transpiraţia mea te va spăla, comoară a cerului, stea printre stele, şi nu vei uita nicioadată de mamele tale, nu? Auzi cum îţi cântăm?’’ (pagina 67)
M-a captivat Mircea Pricăjan cu ceea ce a scris în prefaţă : ’’Angoasă, atmosferă apăsătoare, sufocare, ameninţări multe, nebunie indusă de spectrele trecutului, vâscosul animalic, proiecţii sefe, lovecrafnianism, vampiri, cultul morţilor şi alte credinţe locale româneşti, horror clasic, americănesc, noir, mister şi meditaţie asupra zădărniciei vieţii…’’
Recomnad cu mare plăcere cartea oricui, indiferent de preferinţe! Chiar merită citită!