Silvia1988 pe 2013-03-18 22:53:02
Rating:
O alta carte la care au vibrat corzile artistice ale criticilor de pretutindeni… Am avut asteptari mai mari. Cand am citit ca este vorba despre relatia dintre un barbat in varsta si o fata de 12 ani, mi-au ticait acele romantismului, crezand ca e vorba pur si simplu de o poveste de dragoste cu totul neobisnuita.
Insa autorul/naratorul mi-a dat batai de cap, atat ca stil de a povesti lucrurile – cat mai intortocheat posibil, fara dialog si cu frazoaie nesfarsite – cat si ca profil psihologic, pe care l-am gasit, sincer, detestabil. Chiar de la inceput, personajul cu nume parca predestinat de pedofil – Humbert Humbert – marturiseste ca lui ii plac fetitele pana in 13 ani, carora le atribuie intr-un mod libidinos, denumirea de “nimfete”. Spectacolul (mai degraba spectacolele) pe care nimfetele le dau in creierul lui sunt descrise in maniera in care ai descrie cele mai mirifice scene din Eden. E de apreciat totusi ca personajul narator isi imbraca fanteziile scarboase in descrieri reusite, folosind un vocabular bogat si imagini destul de dragute.
Dupa intalnirea cu Lolita, ma asteptam ca romanul sa ofere macar acele “vapai” de literatura erotica, ceea ce ar fi facut lucrurile mai interesante in a doua parte a cartii. Dar nu… autorul a avut alte planuri. Descrieri nesfarsite si un ritm oarecum taraganat, mai lent si mai putin palpitant chiar si decat in prima parte, in care totusi se mai intampla cate ceva (apropierea treptata a domnului H.H. de fata sotiei lui – devenita sotie tot cu scopul de a-i atinge fetita, pe Lolita). Pe parcursul primei parti, intreaga energie a naratorului e consumata pe gasirea unei nimfete, apoi a 2-a parte, prezinta momentele traite in compania ei, pe durata unei calatorii si dupa. Momente care nu-s tocmai de invidiat, nici pentru un pedo-bear ca Humbert. Fiindca Lolita, desi autorul a dorit-o victima inocenta a unui adult dezaxat, este un copil fara educatie, deja pervertit si cu inocenta de mult apusa, ceea ce mi-a sters empatia si compasiunea pentru ea. In plus, Lolita nu-l iubeste pe Humbert ci doar pe ea insasi, aflandu-se in plina criza de personalitate de la inceputul adolescentei.
Lectura inainteaza anevoios, spre sfarsit se intampla tot felul de scene dramatice, care parca ar vrea sa ne convinga ca de fapt iubirea lui H. pentru Lolita e un fenomen unic, o chestie extraordinara, ce merita sacrificiul libertatii, al sanatatii mintale si chiar al vietii. Ceea ce pe mine nu ma convinge – tot un ins pervers ramane, oricat de frumos si-ar descrie el afinitatile.
Cartea se citeste greu, datorita stilului filosofic si pretentios; numele personajelor se combina cu poreclele lor de nu mai stii cine si cand a aparut si ce rol are in poveste. Mi se par multe complicatii inutile, tinand cont de subiect, care e simplu si nici nu compenseaza prin romantism, erotism sau invataturi trase, ci dimpotriva… Nu regret ca am citit “Lolita”, nici nu mi s-a parut plictisitoare, doar enervanta pe alocuri. Foarte probabil ca e cel mai bun produs al unui subiect ca acesta.