Astrid pe 2013-02-20 17:21:19
Rating:
Incurajata de publicitatea facuta acestei carti pe internet, dar si de faptul ca niste cunostiinte s-au hotarat sa o citeasca, la randul meu am cumparat „Cele cincizeci de umbre ale lui Grey” si am terminat-o de citit in urma cu cateva zile. Cu alte cuvinte, lectura este recenta deci imi permit sa ii fac o „recenzie” cat mai sincera.
Pentru inceput, „Fifty Shades...” de E.L. James este o povestioara care nu ar fi trebuit publicata ci lasata acolo unde era. Motivul? Este de o banalitate tipica originii sale, cea de fanfiction, mai ales in ceea ce priveste constructia personajelor teribil de plate si a firului epic in sine care nu are nici un punct culminant adevarat. Nu se deosebeste cu nimic de fanfic-urile pe care le citeam cand aveam 13 ani si sa fiu sincera... daca as fi fost cu vreo 6 ani mai „tanara” poate as fi fost o fana infocata a acestei carti. De asemenea, nu pot sa inteleg cum o persoana de 50 de ani a scris asa ceva, intregul „roman” parand scris de o adolescenta inecata in propriile fantezii sexuale.
Actiunea din „Amurg/Twilight” a fost preluata si schimbata, „Fifty Shades...” fiind nimic altceva decat varianta „cum ar fi fost daca Edward nu era un vampir sclipicos iar el si Bella s-ar fi cunoscut mai tarziu cand ea era mai putin adolescenta” la care s-a adaugat una bucata sex – fiindca tot nu am mai vazut carti de Sandra Brown prin librarii. Pot spune ca inca de la inceput am fost in stare sa arat cu degetul asemanarile dintre cele doua carti, iar personajele sunt in mare aceleasi (au fost schimbate numele si cateva detalii despre background-ul acestora) si am si gasit cateva replici preluate din „Amurg”. Desigur, sunt si diferente din moment ce cartile au autori diferiti. Astfel, in „Fifty Shades...” nu se mai regasesc banalele discutii despre masini ci despre avioane/elicoptere, iar personajul principal feminin are o oarecare pasiune pentru ceai si literatura britanica, fapt care o face mai putin americana si mai mult britanica (n.b. E.L. James este din Marea Britanie, iar relatarea este la persoana intai).
Si daca tot am mentionat putintel de personaje... acum sa dau ceva mai multe detalii. Protagonistii acestui roman sunt Anastasia Steele si Christian Grey; Anastasia, o fata de 20 si putin de ani si proaspat absolventa (undeva prin primele capitole) este o Isabella Swan cu ceva mai multa minte si personalitate, dar la fel de fraiera si cam cu aceleasi obiceiuri. Pe langa pasiunea pentru ceai precizata mai sus, mai are si o pasiune pentru „Tess of the d’Ubervilles” a lui Thomas Hardy, identificandu-se cu biata Tess, o fata batuta de soarta si cam prostuta (ca toate femeile din vremea ei si cu pozitia ei sociala). De asemenea, are tendinta de a se lasa manipulata cam mult si de a se contrazice destul de des, parand cam instabila.
Christian, un barbat trecut de 25 de ani si proprietarul unei companii, este un Edward Cullen la fel de „perfect”, manipulator, egoist, bogat si rece, dar cu un bagaj emotional urias si cu ceva mai multe probleme printre care si perversitatea pe care o gaseste absolut normala. Povestea dintre el si Ana este cea de cand lumea - girl meets boy, piperata cu niste BDSM. Daca esti ceva mai naiva/inocenta/tanara/suferinda din dragoste ti se poate parea cel mai dragut cuplu posibil si parca ti-ai dori si tu sa traiesti asa ceva, dar daca esti ceva mai matura/trecuta prin viata/realista/not into this genre sau nu inghiti bullshit-uri, ajungi la concluzia ca astia doi au probleme si ar trebui sa mearga la terapie de grup si ca intreaga carte este o porcarie. Daca cei doi ar fi fost romani, i-as fi vazut ascultand in masina „Minim doi” de Alex Velea, nu muzica clasica.
In ceea ce priveste actiunea, pe la inceput am spus ca firul epic nu are un punct culminant adevarat... ei bine... poate are dar este foarte ascuns sau impletit cu finalul. Cei doi protagonisti, dupa o alta noapte pasionala, incep a discuta chestii de dragul de a discuta pana se ajunge la intentia lui de o bate (din nou) pentru a-si calma egoul si hormonii. Refuzul initial al Anastasiei si marturisirea ei cum ca este dezgustata de simpla idee ii cam frang inima lui Christian. Astfel, Ana ia o alta decizie care poate fi vazuta atat cretina cat si ok , lasandu-se batuta, moment in care realizeaza ca iubitul sau nu este tocmai normal si chiar ii reproseaza verzi si uscate. Cearta are ca urmare, pe langa tipete si plansete, cateva declaratii de dragoste (venite intr-un moment total nepotrivit si intr-un mod stupid) si despartirea aparent definitiva a celor doi cu care se termina primul volum (n.b. toate acestea s-au intamplat in cateva pagini ce par sa fi fost scrise repede, pe ultima suta de metri).
In final, pot spune ca inteleg de ce este un best seller: sexul vinde, deci „Fifty Shades...” este cumparata. Este cu o adevarat o lectura usoara, se poate citi repede in ciuda celor peste 600 de pagini si este entertaining, dar nu este nici pe departe cea mai buna carte a anului/deceniului/secolului/genului. In lipsa de altceva si ca o destindere sau daca vreti sa incercati ceva nou, nu va opreste nimeni sa o cititi, dar sa nu aveti asteptari prea mari. E ceva superficial ca tot ce vedeti la televizor.