Recenzie Cincizeci de umbre intunecate scrisa de "MissValery"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Este oficial: trilogia viciilor lui Grey nu este nimic altceva decat o inlantuire de orgasme. Daca prima parte a fost doar plictisitoare, cea de-a doua este de-a dreptul enervanta.

Nu mi se intampla des sa imi doresc ca protagonistii sa nu ramana impreuna, deci va dati seama in ce masura m-a convins povestea aceasta de "iubire" daca nutresc speranta ca fie Ana, fie Christian sa moara. Si, nu o sa va mint, prefer sa moara ea, in chinuri, daca tot a descoperit ca durerea poate fi excitanta.

Cincizeci de umbre intunecate aduce in scena noi personaje: misterioasa doamna Robinson, Jack, un editor cu slabiciune pentru angajatele sale, dar nu le uita nici pe cele vechi: Taylor, Jose, Elliot, Mia, chiar si Kate se intoarce pe final. Si apropo de Kate, mi-as fi dorit ca autoarea sa o aleaga pe aceasta drept protagonista, poate am fi avut parte de o poveste care sa justifice cele peste 600 de pagini ale fiecarei carti din trilogie. De fapt, mi-as fi dorit sa aleaga pe oricine altcineva, o persoana care sa aiba acolo o ramasita de coloana vertebrala: pentru cineva cu numele Steele, Anastasia este mai maleabila decat o caramela uitata in soare.

Nici vocabularul nu s-a mai imbogatit intre timp: aceleasi cuvinte simple si repetitii obositoare: m-am saturat de mirosul lui Grey, cel mai frumos miros din lume si de acrobatiile zeitei intime (desi macar acestea sunt haioase). M-am saturat de ochi dati peste cap si muscatul buzei de jos. Ana nu este niciodata prea suparata sau prea obosita cand vine vorba de sex. Este mai sensibila decat o coarda de vioara si mai naiva decat un pui proaspat iesit din ou dar, cu toate acestea (sau poate ca tocmai din cauza aceasta) reuseste sa il subjuge pe omnipotentul Christian Grey, cel calit in rele si care are lumea la picioare.

Principala mea problema este alta insa: daca tot se zice ca e roman erotic, apoi de ce nu e erotic pana la capat? De ce trebuie transformat intr-un sirop ieftin? De ce trebuie Domnul Pervertit in 50 de Nuante sa se transforme intr-un indragostit supus si sa faca toate acele gesturi rezervate eroilor romantici? Intrebari ar mai fi destule, dar deja mi-am batut capul mai mult decat ar fi trebuit cu aceasta carte (uneori cred ca mai mult decat autoarea insasi). Cu toate acestea, sunt ferm convinsa ca voi citi si ultima parte a trilogiei, fie si doar ca sa nu las povestea neterminata. Spuneti-i curiozitate, masochism, prostie, cum doriti. Eu ii zic optimism: mai rau de atat nu se poate, chiar cred ca cea de-a treia carte ma va amuza teribil. Iar daca nu, ei bine, macar e ultima.