Recenzie Justine sau nenorocirile virtutii scrisa de "CealaltaAncuta"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Am cumpărat această cărticică din Galeriile Anticariat Grumăzescu, un loc atât de calm, plin de Eminescu şi de lucruri vechi şi frumoase. Am zărit-o ascunsă pe-un raft şi am remarcat numele (Sade), reuşind că-mi stârnească acea curiozitate a cititorului care a auzit dar n-a pus mâna pe-o carte a unui animit autor. Până acum auzisem că e aşa şi pe dincolo, lucru pe care nu l-am crezut până la proba contrarie… şi bine am făcut deoarece aş fi pierdut multe dacă aş fi trecut cu vederea cărticica aceasta de doar 6 lei. Din câte observ se mai poate cumpăra de la Anticariatul Sophia din Iaşi (şi online, desigur) la un preţ de 7 lei sau de 10 lei.

Multă vreme scrierile marchizului de Sade au fost interzise în România (după data apariţiei vă şi daţi seama – 1990) şi nu numai. Oricum, eu am mai căutat, după ce am citit Justine, şi alte cărţi scrise de acesta însă nu am găsit. Dacă ştiţi, auziţi ceva, daţi-mi vă rog de veste.

Opera lui Sade, “interzisă, anatemizată, minimalizată”, a cunoscut recunoaşterea în rândul literaturii universale abia târziu şi asta datorită lui Apollinaire (1880-1918) care încadrează creaţia acestuia printre “monumentele gândirii umane”. Nu voi vorbi despre viaţa scriitorului, nu acesta este scopul acestui articol (de asemenea informaţii se găsesc berechet, numai aveţi grijă la veridicitatea sursei), ci să evidenţiez simpla şi umila mea părere, fără substrat şi probabil departe de adevăr asupra romanului Justine.

Denumită şi “opera reprezentativă pentru întreaga creaţie a marchizului de Sade” , Justine este considerată o descriere a realităţii cotidiene. Sade scrie despre nenorocirile virtuoasei Justine, orfană de la 12 ani, stârnind de la bun inceput şi până la sfârşitul naraţiunii compasiunea cititorului. Astfel, mă gândesc eu, el însuşi trebuie să o fi compătimit deoarece modalitatea de a povesti este atât de profundă încât este imposibil ca acesta să nu fi dezvoltat o afecţiune pentru personajul central al cărţii.

După ce rămâne fără părinţi, fără moştenire, fără un tutore, Justine este obligată să facă faţă unor alegeri problematice, unor dileme: să aleagă drumul pierzaniei – implicit al bunăstării rezultate de pe urma acestuia, sau să-şi păstreze preţioasele principii şi virtuţi, să rămână fidelă credinţei suportând însă anumite consecinţe şi furia unor oameni mârşavi?

Eroina întâlneşte pe parcusul a câţiva ani fiinţe nemiloase (să-mi fie cu iertare că nu-i pot numi oameni), depravate, cu suflete de gheaţă, ghidate în viaţă doar de dorinţa de îmbogăţire, de a trăi într-o continuă plăcere trupească (bolnăvicioasă de altfel), de afirmare. Pe drumul ei de chin Justine (sau Sophie, după cum îşi ia un nume fals), de fiecare dată când preţuieşte o virtute i se întâmplă o nenorocire, ca şi cum ar fi pedepsită (deşi scopul cărţii nu este acela de a anihila importanţa virtuţilor ci de a le scoate în evidenţă, de a demonstra că sunt cu adevărat valoroase): refuză să fure şi i se înscenează un furt, refuză să omoare şi este torturată, etc.

Oare lucrurile acestea nu se petrec şi în zilele noastre? De ce vorbim deschis despre ororile lumii contemporane dar aruncăm în fundurile bibliotecilor această literatură? Ne e ruşine cu trecutul nostru? Vrem să ascundem vieţi de martiri? Traficul de fiinţe umane, crimele şi furturile au existat de când lumea iar această carte o demonstrează cu vârf şi-ndesat. Conţinutul nu este într-atât de explicit încât să îngrozească imaginaţia prin detalii, ci prin pura semnificaţie a mârşăviilor. Eu una cred însă că este un rău necesar a fi cunoscut deoarece trebuie să cunoaştem şi oameni care nu cad pradă tentaţiilor, oameni care îşi păstrează etica şi morala, oameni care se ghidează după principii.