tudor.vlad pe 2018-01-10 16:59:26
Rating:
Într-un oarecare loc, participând la un anume eveniment, te afli în preajma unor persoane. Ca și tine, aflate și ele în căutarea fericirii, încercând să evite durerea, având nevoile mai mult sau mai puțin satisfăcute și, la fel de important, fiind mai mult sau mai puțin conștiente de toate acestea.
Indiferent dacă ele îți fac rău sau nu, fiind cât mai prezent, lăsând empatia să funcționeze, rezonezi cu nevoile celorlalți, le înțelegi și chiar le anticipezi acțiunile – unele chiar defavorabile ție. Calitatea acțiunii (sau a non-acțiunii) care urmează face diferența, spune Thupten Jinpa, cel care și-a asumat rolul de mesager al culturii tibetane în spațiul occidental.
Poți încremeni de spaimă, de durere, de ură, de milă, sau poți fugi de frică, de scârbă, de neputință, simțind totul, dar nefăcând nimic.
Sau poți face pasul către compasiune, adică să treci dincolo de empatie, de simțire, la acțiune, la îl înțeleg pe celălalt și acționez cu bună intenție ca el să scape de suferință, să-și găsească fericirea, fără ca asta să mă afecteze pe mine.
Este cumva mai greu de înțeles, dar autorul reușește să explice lucrurile foarte limpede: compasiune nu înseamnă să pleci capul, înseamnă să faci totul ca lucrurile să se desfășoare corect. Manifestare a compasiunii este și condamnarea la timpul potrivit a celui care a greșit, pentru ca el să conștientizeze și să nu treacă la gesturi și mai reprobabile.
Pentru că ea, compasiunea trebuie antrenată, pentru că, deși îl simți pe celălalt, deși, adeseori, știi cum să acționezi, nu ai suficiente resurse pentru a o face, cartea cuprinde o serie de exerciții, de meditații, extrem de utile. Ele stau, de altfel, la baza programului de antrenare a compasiunii inspirat de autor și dezvoltat la Stanford.
Cartea poate fi citită, merită a fi citită și numai pentru aceste exerciții.
Iar pentru cei preocupați de istorie, așa cum a fost ea, prima parte, în care autorul își povestește cu mult umor și, da, compasiune, istoria de refugiat tibetan în India, reprezintă o lectură necesară, care oferă o perspectivă extrem de umană asupra unor condiții adeseori inumane.