crissis95 pe 2017-09-25 20:41:21
Rating:
Periodic, printre toate cărţile ce stau în biblioteca aşteptând să fie citite, iau câte o carte de-a lui Stephen King. Începând cu “Pet Semetary” (“Cimitirul animalelor") m-am îndrăgostit de scrisul acestuia.
King nu percepe horror’ul ca fiind o inşiruire de de crime fără noimă descrise foarte amănunţit, ci el se concentrează pe psihicul omului. Nu se rezumă la descrierile scenelor sângeroase şi macabre de dragul de a da un tablou sadic ce mulţi confundă cu horror (majoritatea filmelor horror bazându-se mai mult pe scene “greţoase” în loc să studieze psihicul şi disperarea umană).
Oare cum reacţionează oamenii dacă sunt puşi în nişte situaţii mai caudate, iar evadarea din acel loc, confruntarea cu propria minte şi amintiri este vitală?
Răspunsul se află în această carte; Jessie Burlingame, soţia faimosului avocat Gerald Burlingame, va avea parte de două zile de coşmar. Dorind să aducă puţin suspans în viaţă lor, Gerald trece de la eşarfe şi alte accesori “house made” la cătuşe adevărate - ce loc mai bun pentru a testa noile jucării decât la casa lor de la malul lacului unde nu îi va deranja nimeni. Problema este atunci când Jessie se confruntă cu vociile din mintea să, iar datorită unei reacţii de impuls această devine părtaşă la moartea soţului.
Cu braţele prinse, Jessie îşi descoperă propriile limite în legătură cu rezistenţa fizică, dar şi psihică - reuşeşte să-şi înfrunte demonii ce o urmăresc de când era doar o fetiţă de 10 ani. Ceea ce este cu adevărat interesant, toate acele voci reprezintă persoane din trecutul ei sau o variată a acesteia de copil - fiecare întruchipează întrutotul acele personaje cărora le poartă chipul în timpul discuţiilor. În tot acest timp când Jessie este încătuşată în pat, lângă soţul său decedat, putem vedea unde ajunge disperarea şi dorinţa vie de a evada şi a supravietuii. Câinele supranumit “Prinţ”, abandonat de familie, decurge la canibalism, fapt pe care “stăpână casei” încerca să îl oprească, dar fără nici un efect. Nu căţelul a fost factorul care a mobilizat-o să decurgă la un gest disperat de evadare (cu toate că riscul de a muri era extrem de mare) - Omul cu braţele extrem de lungi, diform, care purta o servietă plină cu oase, bijuterii şi dinţi de aur ce i le arătă-se lui Jessie în prima ei noapte. Omul care a promis că “mâine” va veni după ea şi rânjea. Acela a fost semnalul de alarmă care a stârnit dorinţa de a trăii.
Finalul este unul foarte interesant, complet - fără a lasă semne de întrebare la sfârşitul lecturii, cel mai interesant lucru fiind eliberarea sufletească a lui Jessie, încercarea acesteia de a uită traumele trăite în acea casă a disperării şi epuizării şi forţa supraomenească care a reuşit să o scoată din acel iad.