Recenzie Splendida cetate a celor o mie de sori scrisa de "cornelia.popa"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Cu siguranță ai avut și tu momente când ți-ai dorit să fii altcineva, făcând altceva, altundeva. Toți avem momente de genul. Da, momente când nu suntem mulțumiți de prezent și ne gândim cum ar fi fost dacă totul s-ar fi petrecut altfel. Ei bine, pentru astfel de stări e numai bună cartea lui Hosseini. De ce? Pentru că e ca un duș rece ce te trezește din datul cu presupusul și te face să realizezi cât de norocos ești față de alții. Într-adevăr, mereu e loc de mai bine, dar să nu uităm că ne poate fi și mai rău.

Khaled Hosseini ne aduce din nou în prim plan viața din Afganistan, viață mereu pusă sub semnul întrebării și plină de frică, legi dure, lacrimi și sânge. Desigur, nu a fost de la început așa, însă blestemul ce parcă s-a abătut asupra lui întunecă prea mult cerul pentru a te mai lăsa să-ți aduci aminte de zilele cu soare ce-au fost cândva. Cartea ne prezintă traiul femeilor, căci ele par să fi suferit cel mai mult.

Mariam era un copil nelegitim, și poate asta nu ar fi fost chiar așa o problemă dacă mama ei nu i-ar fi amintit asta zilnic și pe un ton critic. Tatăl ei o vizita săptămânal și o iubea nespus, doar că îi era mai comod să țină ascuns faptul că mai are un copil. Era un om bine văzut în societate și ar fi avut de suferit dacă se afla că a avut relații extraconjugale cu o servitoare și că mai are și un copil cu ea. El se mulțumea cu timpul puțin ce-l petrecea cu Miriam, însă fetița și-ar fi dorit mai mult, atât de mult încât într-una din zile s-a hotărât să înfrunte etichetele societății și s-a dus la casa tatălui ei. A durut-o când tatăl ei a respins-o, dar a durut-o mai mult faptul că nu a mai avut la cine să se întoarcă acasă. A trebuit să se căsătorească cu Rasheed, un om pe care nu-l iubea, însă ce dorea ea nu conta.

Laila, fetița vecinilor, ducea o viață diferită. Trăia într-o familie fericită, unită, avea susținerea părinților ei și visa la un viitor strălucit alături de Tariq, prietenul ei din copilărie. Totuși, comuniștii ce-au pus stăpânire pe Afganistan i-au schimbat destinul. L-au făcut pe Tariq să plece cu familia lui în altă țară și au lăsat-o pe Laila orfană mult prea devreme.

Poveștile celor două se împletesc la voia sorții. Mariam nu-i poate oferi lui Rasheed un copil, nu poate duce o sarcină până la capăt. Dacă între ei se înfiripase puțină iubire, acest fapt a destrămat încetișor totul. Laila a ajuns în căminul lor după ce-a rămas orfană, însă Mariam nu și-ar fi închipuit că Rasheed o va lua de soție. Când Laila a anunțat că e însărcinată, Mariam a știut că totul se sfârșise pentru ea. Nu chiar totul, ceva tot urma să înceapă, și anume calvarul. Bătăi până la sânge, zile fără lumină și mâncare. Într-un final și Laila a avut parte de aceeași tratație. Războiul nu a avut altceva decât să le înrăutățească situația. Nu aveau cui să se plângă și să ceară ajutorul, nimeni nu le dădea dreptate. Asta până într-o zi, când s-au decis să-și facă singure dreptate.

E o carte profundă, dură, cutremurătoare, însă necesară uneori. Hoisseini scrie genial, pătrunzător. Te mișcă scriitura și poveștile lui. Te fac să-ți dorești să-l citești în continuare. Ne prezintă o realitate cruntă ce ne determină să apreciem realitatea și prezentul nostru. De-a lungul lectuii am plâns pentru soarta femeilor de acolo și la sfârșitul cărții am mulțumit pentru soarta mea.

“Din ce zic chinezii, este de preferat să faci foamea trei zile, decât să stai o singură zi fără ceai.”