Recenzie Spre vai de jad si salbatie scrisa de "bughitza"



Recenzie Spre vai de jad si salbatie scrisa de Propune aceasta cartePentru a propune cartea trebuie sa te autentifici. Acum citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Vreau sa citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Am citit aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici.
CUMPARA CARTEA Pret Magazin
Spre vai de jad si salbatie 23.06 lei *
Spre vai de jad si salbatie 23.96 lei *

* Preturile pot fi diferite pe siteurile partenere in functie de promotiile lor curente.

Numele cartii: Spre vai de jad si salbatie
Autor (i): Veronica D. Niculescu
bughitza bughitza pe 2017-04-30 20:20:19 Rating:

Cine mai are nevoie de basme? Cine mai are nevoie de povești? Voi repeta întrebarea până îți vei ridica ochii din Facebookul de pe telefon și o să spui că nu mai are nimeni. Ție îți trebuie acum I speak sarcasm as a second language, 9gag, binging, instagram și X Factor. S-au dus vremurile alea, vei spune. Și adevărul e că, de fapt, alergi cu disperare printre toate astea în căutarea unei povești. Ai atâta nevoie de o poveste în viața ta ca atunci când umbli pe stradă și te pocnește o poftă de ceva dulce și bun și revigorant şi iei de la primul chioșc o nenorocită de Cola, când altceva voiai și altceva îți trebuia și altceva.
Spre văi de jad și sălbăție, de Veronica Niculescu, este gura aia de apă de izvor de care aveai nevoie când ai luat Cola din frigider. Cartea are 3 părți: un soi de prolog ancorat în realitatea citadină urmat de Poveste si apoi de ultima parte, intitulată aidoma cărții. Îți mai amintești de Arabela, filmul cehoslovac difuzat și la noi la scurt timp după revoluție? De Rumburak, de pelerina fermecată, de corbul cel negru, de împărat și împărăteasă? Eu am fost mult timp convins că lucrurile stau exact aşa ca în filmul acela. Că poveştile se împletesc cu lumea reală, că dincolo de străzi şi apartamente sunt vrăjitori, vrăjitoare, magii, prinţese, cai fermecaţi, animale vorbitoare şi câte şi mai câte. Desigur, trebuia să creşti şi să ajungi la o anumită experienţă de viaţă ca să ai acces la lumea de poveste şi de-abia aşteptam la cei 9 ani ai mei să ajung odată mai repede şi eu mare şi să cunosc şi lumea asta a doua, cea de basm, care dublează realitatea. Şi stii ce? Aveam dreptate. Şi Miranda Dortloft, personajul principal al părţii realiste a romanului, are dreptate: “Cine să fiu? Ce să aleg din ce sunt şi ce să arunc? Dacă pot să fiu cine vreau, de ce-aş fi cine sunt? Dacă pot să fiu cine vreau, de ce n-aş fi cine sunt?”
Îi zic “partea realistă a romanului” fiindcă o detest. Fiindcă detest toate paginile de literatură care înfăţişează realitatea crudă a lumii actuale. Nu am nevoie de asta, am nevoie de o evadare, nu de aceleaşi şi aceleaşi lucruri. Văile de jad şi sălbăţie aparţin mereu copilăriei – evadarea. Şi mai e o evadare - dragostea. Şi mai e încă una. Prima parte a copilăriei e frumoasă, părinţii sunt tineri, se iubesc, le răsfaţă pe cele două fete, Sorana şi Miranda, “una mai frumoasă ca un înger iar cealaltă mai ceva ca naiba”. Apoi vin vremuri grele, sărăcie, singurătatea studenţiei, serviciul “temniţă împuţită”, apoi povestea de dragoste şi între toate acestea mintea tot mai răvăşita a Mirandei îi oferă încă o scăpare: imaginaţia. Cei de pe stradă, fata de la fast-food, “oamenii care nu contează” au fiecare o poveste. “Altă dată spuneam că aş face un volum cu nişte idei de scenarii. Scurtmetraje, descrise sumar. Cinci sute de idei de filme documentare. Să dureze. Unul putea fi chiar despre fata de la fast-food. Atunci am putea compara realitatea descoperită cu ceea ce tocmai ne-am imaginat. Iar dacă ceea ce tocmai ne-am imaginat se dovedeşte că este ca în realitate, să ne întoarcem, să modificăm, să facem să fie în poveste chiar invers. Pisica să devină câine. Să vezi atunci ce se-ntâmplă”.
Deşi e cea mai consistentă parte a romanului, nu vreau să insist asupra ei. Vei citi cu plăcere, vei descoperi candoare, linişte, păsări, gâze şi tufişuri în care se zbat raze de soare copilăroase. Vei citi cu strângere de inimă, vei lua paharul de vin mai aproape, vei recunoaşte semnele unei depresii pe care o ştii prea bine, vei recunoaşte zbuciumurile minţii, vidul sufletului, întrebările cu ecou prelung, care cer răspuns, cer răspuns, cer răspuns. Ce m-a făcut să mă îndrăgostesc de această carte sunt cele câteva zeci de pagini ale poveştii, “Mereu da Flor şi dragostea măiastră” de Miranda Dortloft. Este prima carte în care mi-am dorit să citesc cât mai încet, să prelungesc plăcerea lecturii cât mai mult. Când am ajuns la poveste, nu ştiam că ea nu ţine restul celor două sute de pagini. Cu toate astea citeam doar două-trei, reciteam din urmă şi închideam cartea cu încântare şi cu frică. Cu fiecare pagină era mai frumos şi cu fiecare pagină era mai aproape de final. Este un basm scris în proză rimată şi ritmată . “A fost odată o prinţesă, Mereu da Flor. Se răsfăţa plimbând păunii albi în lesă prin zile lungi de catifea, în labirinturi nesfârşite de sălbăţie şi de jad, cu-ncuietori de malahite la porţi înalte de smarald. “ Prea-minunata prinţesă avea tot ce-şi putea dori, un palat, prieteni – trei ţestoase, un păianjen, un papagal, un câine, o doică grijulie - “dar ea ca într-o colivie trăia-n palat zi după zi, simţind că nu mai este vie între supuşii ei cei vii”. Ca în orice basm în care binele învinge după suferinţe şi încercări, frumoasa prinţesă descoperă cărţile şi viaţa ei se umple de culoare. Iar dragostea, la timpul ei, tot pe aripile unei file de poveste vine.
Crede-mă că ai nevoie de cartea asta. Ai nevoie de împletirea dintre realitatea cu depresie şi gri şi povestea cu prinţesă, un bibliotecar şobolănos şi-o pasăre măiastră. Ai nevoie să te întorci măcar puţin către copilărie, ai nevoie de dragoste şi ai nevoie de imaginaţie.

“Aici istoria închide pleoapa.
De vreţi să ştiţi ce-o să mai fie, întredeschideţi iarăşi poarta spre văi de jad şi sălbăţie”.



Comenteaza

















Poll

Votati cartea lunii!