Ciuleandra

scrisa de Liviu Rebreanu

Ciuleandra de Liviu Rebreanu Propune aceasta cartePentru a propune cartea trebuie sa te autentifici. Acum citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Vreau sa citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Am citit aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici.
CUMPARA CARTEA Pret Magazin
Ciuleandra 6 lei *
Ciuleandra 9 lei *
Ciuleandra 9.84 lei *
Ciuleandra 11.7 lei *
Ciuleandra 12 lei *
Ciuleandra 12 lei *
Ciuleandra 15.3 lei *

* Preturile pot fi diferite pe siteurile partenere in functie de promotiile lor curente.

Editura: Liviu Rebreanu
Autor (i): Liviu Rebreanu
ISBN: 973-87260-9-3
Anul aparitiei: 2006
Descriere: Desi a fost in general bine primit imediat dupa aparitie de cri­tica de intampinare in exercitiu (au scris favorabil Perpes­si­cius, N. Davidescu, M. Ralea), romanul Ciuleandra (1927) nu a fost creditat ca o naratiune de performanta, la nivelul capo­do­perelor unui scriitor consacrat prin Ion (1920) si Padurea span­zuratilor (1922). Criticii (in mod special Pompiliu Constan­ti­nes­cu) i-au reprosat fie superficialitatea analizei psihologice, fie intriga senzationala, fie artificiozitatea conflictului melo­dra­matic. Autorul insusi a marturisit in jurnal usurinta cu care a scris micul roman intr-o perioada de tatonare si mo­bi­li­za­re a eforturilor de constructie pentru Rascoala. Transcrie­rea finala a romanului, in august 1927, a avut totusi dificul­ta­ti­le ei, datorita indoielilor autorului, suspiciunii ca naratiunea su­fera de artificialitate: „Parca e ceva livresc in viata pe care o tra­iesc figurile“ – noteaza scriitorul in jurnal la data de 8 au­gust 1927 (v. Opere 17, p. 6). Printr-o exceptie de la credinta rebreniana statornica in arta majora serioasa, animata de o sem­nificatie morala clara, Ciuleandra „ar fi o demonstratie a artei privita ca simplu joc: nu vrea sa propovaduiasca si nici sa-ti lase vreun invatamant. Nu vrea decat sa amuze in sensul larg al cuvantului“ (ibidem, p. 6). Autorul nu-si abandoneaza insa ro­manul sub umbrela nesatisfacatoare a ideii de joc, adica de „o­pera de arta prea pura sau prea sintetica“, pentru ca l-ar des­tina astfel categoriei minore de simple „experiente de la­bo­rator“. Liviu Rebreanu isi expliciteaza in jurnal adevarata investitie de semnificatie: „Ciuleandra asta, pentru mine e o opera in care se exprima si se clarifica o taina sufleteasca mare, e cazul, des repetat, al iubirii pana la crima...“ (Opere 17, p. 7). Orgolios, dupa aparitia cartii nu agrea opiniile cri­ti­ce care nu o tratau cu incredere si cu suficienta seriozitate.in postumitatea prozatorului, aprecieri aproape unanime si­­tueaza aparitia romanului Ciuleandra din 1927 intr-un mo­ment de depresiune valorica a creatiei rebreniene. intre Pa­du­rea spanzuratilor, roman aparut in 1922, si Rascoala din 1932, deci de-a lungul unui intreg deceniu, apar trei romane ale lui Rebreanu, considerate de mai mica importanta: Adam si Eva, in 1925, Ciuleandra, in 1927, si Craisorul Horia, in 1929. Nu intru in detaliile extrem de interesante ale acestor eva­luari. Amintesc numai ca diagrama postuma a recon­si­de­ra­ri­lor a pus intr-o alta lumina, mai favorabila, cel putin ro­ma­ne­le Adam si Eva si Ciuleandra. in ceea ce ma priveste, am esti­mat ca micul roman Ciuleandra a urcat spectaculos in apre­cieri: eu il vad foarte aproape, daca nu chiar egalul, capo­do­perelor indubitabile Ion si Padurea spanzuratilor.
Ereditatea ca predestinare negativa
Romanul Ciuleandra se prezinta inselator, la o privire si o lectura fugare, ca povestea unei crime senzationale. Puiu Fa­ran­­ga isi ucide nevasta, frumoasa Madalina, devenita Made­leine prin emancipare. Tatal, Policarp Faranga, om bogat si in­­flu­ent, planuieste sa-si interneze fiul intr-un ospiciu, sa intre­tina aparentele unei nebunii ca explicatie acoperitoare si sa-l salveze astfel de la un proces rusinos si o condamnare severa, care i-ar ruina pozitia sociala.Tatal Policarp Faranga voia sa acrediteze ideea unei clipe de nebunie, a unui moment trecator de intunecare a mintii, cand fiul sau, recuperabil si reintegrabil social, a comis crima. De aceea, tatal insista complice ca fiul sa simuleze nebunia, pentru a i se diminua responsabilitatea. intorsatura dramatica sur­vine in capitolul XXII, cand Puiu Faranga refuza sub­ter­fu­giul nebuniei episodice si al simularii ei, pentru a-si asuma ne­bunia integrala sau structurala. El se confeseaza doctorului psi­hiatru Ursu, care il supravegheaza si trateaza:„Din toate astea trebuie sa retii, doctore – relua Puiu cu un nou avant – ca motivul crimei e o dispozitie crimi­na­la foarte puternica, intelegi? Eu, cand m-au adus aici, in pri­mele momente de tulburare, nu-mi dadeam seama cum am putut savarsi o crima atat de odioasa. Ei bine, azi, dupa trei saptamani de meditatii necontenite, sunt lamurit. Ade­varul adevarat e ca sunt nebun! M-am constatat eu in­sumi, doctore! Nu o clipa de nebunie, cum credea sau voia sa faca sa se creada bietul tata, ci o nebunie definitiva si iremediabila! Din nenorocire asta e realitatea, doctore!“ (Opere 7, p. 107)Din rationalitatea neverosimila a asumarii nebuniei deriva principala carenta a cartii, dar se poate ca tocmai in aceasta constau riscul si paradoxul pe care si-l asuma autorul. La fel procedase si Leonid Andreev intr-o nuvela a sa, intitulata Gan­direa, si dezvoltata apoi intr-o piesa de teatru. Rebreanu mer­ge insa pe o alta cale decat Leonid Andreev.Puiu Faranga are constiinta vinovatiei, care declanseaza un chinuitor proces moral, in urma unei staruitoare explorari in­te­rioare. Puiu Faranga se elibereaza de constrangerea tatalui de a adopta o solutie salvatoare juridic, dar dezastruoasa din punct de vedere moral:„– Bine, tata, dumneata vorbesti de parca acuma ar avea vreo importanta micile trucuri avocatesti! Parca de- aici incolo m-ar mai putea interesa lumea din afara! Ca sa ma impac cu lumea aceea, ar trebui sa insel, sa ma prefac ca sunt nebun...Ei, asta nu se poate, tata, cu nici un pret! Nu vreau sa insel, sa-mi incarc constiinta si cu o inse­la­ciune spre a scapa de urmarile unei crime! Nu pot! ªi chiar daca as fi atat de ticalos sa vreau, n-as sti cum sa si­mu­­lez, iata! Prin urmare stau aici, cum as sta oriunde, si as­tept linistit sa vie ceea ce trebuie sa vie!“ (Opere 7, p. 99)Senzationala e in roman nu doar crima propriu-zisa, sen­za­tio­nal e si acest proces de constiinta al unui nebun care se su­pu­ne unei judecati morale, in detrimentul salvarii propriei vieti. Aceasta este dimensiunea psihologica cea mai ne­as­tep­ta­ta a acestei carti, profund deosebita de naratiunea sau drama prezentate de Leonid Andreev, care mizau pe inteligenta si­mu­larii nebuniei, ca act rational. Rebreanu muta accentul in plan moral si realizeaza un roman bazat pe o speculatie psi­hiatrica, avand, bineinteles, rezonante psihanalitice.Puiu Faranga are constiinta unei vulnerabilitati ereditare, in­duse si intretinute de tatal sau: sangele aristocratic devi­ta­li­zat. isi constientizeaza precaritatea conditiei individuale, care se confunda, in atentia romancierului, cu precaritatea condi­tiei umane, anuntata simbolic in moto-ul cartii:„... si nu stii ca esti ticalos si misel si sarac si orb si gol“ (Apocalipsis, III – 17)Lui Puiu Faranga, tatal sau ii cultiva ideea unei rezolvari lo­gi­ce: aceea a salvarii de la degenerarea familiei prin casa­to­ria pe care ar putea-o contracta foarte usor cu o fata din po­por, sange proaspat. Dar, in acest fel, Puiu Faranga, stapanit de un cult al hazardului care e totodata o forma de disponi­bi­li­tate si de libertate, se vede constrans de o anumita rezolvare, pe care insa si-o asuma:„M-am agatat in hora la intamplare. Am avut intot­dea­u­na o credinta puternica in puterea hazardului. Sunt con­vins ca hazardul, cu capriciile lui, e promotorul adevarat al tuturor faptelor mari din istoria omului, as zice al intregei ci­vilizatii omenesti, ba chiar stapanul real al intregului uni­vers. Ei bine, acest mister diriguitor al destinelor noastre mi-a daruit la dreapta o vecina extraordinara“ (Opere 7, p. 89)in aceste punct, al intalnirii miraculoase, romancierul de­clan­seaza retorica lui specifica de intruchipare a idealitatii feminine:„... o vecina extraordinara, o fetiscana de vreo paispre­ze­ce ani, o bruna nespus de delicata, coborata parca dintr-un tablou de Grigorescu, cu niste ochi albastri, umezi si fier­binti care mi-au aruncat o privire atat de stranie ca mi-a ras­colit dintr-o data toate strafundurile inimii. Era inal­tu­ta, bine facuta, capul gol cu parul desfacut in doua coade lasate pe spate.“ (ibidem, p. 87)
Dansul prefigureaza frenezia erotica:
„Jucatorii, cuprinsi de dupa mijloc, formeaza un zid com­pact de corpuri care se mladie, se indoaie, se rasu­ces­te si tresalta cum poruncesc lautarii. Cu cat se aprind mai tare jucatorii, cu atat si muzica se atata, devine mai zva­pa­ia­ta, mai salbateca. Picioarele flacailor scapara vijelios, schi­teaza figuri de tropote, sarituri de spaima, zvacniri de ve­selie. Apoi deodata, cu totii, cu pasii saltati si foarte iuti, por­nesc intr-un vartej. Zidul viu se avanta, cand incoace, cand incolo, lautarii pisca vehement strunele inasprind si as­cutind sunetele cu cate un chiot din gura, la care in­cear­ca sa raspunda altul, din toiul jucatorilor, curmat insa si inghitit de navala ritmului. Acuma sirul, tot incovoindu-se si strangandu-se, ca un sarpe fantastic, incepe sa se inco­la­ceas­ca, sa se stranga, sa se ingramadeasca pana ce se trans­for­ma parca intr-un morman de carne fierbinte care se zvarcoleste pe loc un rastimp ca apoi, pe neasteptate, sa se destinda iarasi, ostenit ori prefacut, in tact cuminte, lasand sa se vada fetele rosite si vesele ale jucatorilor“ (capitolul XIX din roman, in Opere 7, p. 84-86) Descrierea dansului se intinde pe doua pagini antologice, in­sistand pe componentele energiei descatusate: intaratare, sfid­are, furtuna, vartej, incolacire de trupuri, valmasag, ritm ne­bunesc, „clocot de patima“, „pasiune dezlantuita“, „furia pa­ti­mei omenesti“. Ciuleandra devine astfel dansul extazului dio­nisiac, simbol al dezlantuirii nefaste a irationalului. Zvar­co­li­rile grupului de dansatori, asemanatoare cu spasmele mortii, trimit la framantarile dramatice ale unei constiinte intu­ne­ca­te, la exacerbarea si descatusarea instinctelor. Ioana Em. Pe­tres­cu a analizat convingator modul in care dansul Ciu­lean­drei devine „o manifestare orgiastic dionisiaca“, iar Madalina „o menada dezlantuita“. Conexiunea cu un fond nietzschean e inevitabila: „Orgiasticul dionisiac din Ciuleandra e conceput in tonalitate vizibil nietzscheana“ – afirma Ioana Em. Petrescu (in volumul colectiv Liviu Rebreanu dupa un veac, 1985, rea­lizat de Mircea Zaciu).Cred ca ar fi necesara o precizare. Nu jocul in sine, ca spec­tacol al unei traditii stravechi, duce la crima, ci hora inte­ri­oara, incontrolabila, a instinctelor si a patimilor poate ex­pli­ca, simbolic, o „clipa de nebunie“, descatusand energii ne­fas­te ce duc la crima. Dansul Ciuleandrei este o metafora a ins­tinc­tualitatii agresive si obscure.Dansand Ciuleandra alaturi de Madalina, Puiu Faranga are presimtirea (ca frison al hazardului) ca a gasit fata care sa im­prospateze sangele familiei, dar ea trebuie sa placa si tatalui, solutia trebuie sa fie aprobata si de el. Caci fiul nu are deplina independenta nici in dragoste:„Statui acolo, pe loc, catva timp, fascinat, cu ochii dupa ea. Fascinat de joc si fascinat de fata. Cand imi revenii pu­tin in fire urcai in cerdac la tata si-i zisei cu hotarare si in­su­fletire: Papa, j’ai trouvé ce que vous désirez! Batranul pri­mi cu oarecare raceala declaratia mea. Nu era de-ajuns sa-mi placa mie, important era sa-i placa lui.“ (ibidem, p. 88)Fata ii place si tatalui. Urmeaza desfasurarea planului. Ma­da­lina va fi adoptata de matusa Matilda, va fi crescuta de ea, va primi o educatie aleasa, pana va implini varsta casatoriei. in tot acest interval, cei doi sunt despartiti, si nu se pot vedea de­cat o singura data. Madalina devine cuceritoarea si mon­de­na Madeleine, suferind radicale transformari:„Fireste, era o deosebire mare intre Madalina de odi­ni­oa­ra, de la Ciuleandra, si Madeleine de azi, o deosebire nu numai in ceea ce se vedea, ci mai ales in sufletul ei. Ma­da­li­na fusese vesela, exuberanta, aproape salbatica, pe cand Made­leine era blanda, discreta si melancolica, o melanco­lie care punea un mister in ochii ei, in surasul ei, in glasul ei, si care, cel putin asa spunea lumea, o facea mai ispi­ti­toare.“ (Opere 7, p. 94)Ioana Em. Petrescu (in studiul citat) considera acest pro­ces echivalent cu imblanzirea menadei: Madalina, cea de la inceput, avand o „vitalitate orgiastica“, era „o menada deslan­tui­ta“. Crima o reda, printr-un act violent, starii dionisiace ori­gi­nare. intr-o astfel de lectura mitologica, recuperarea ori­gi­na­rului se realizeaza printr-o agresiune de nestavilit, savarsita de fatalitate, de fatum, adica de soarta. Tragicul devine o so­lutie de restabilire a unui echilibru pierdut, de restaurare a unui dat originar. [...]Ion Simut


Carti similare cu Ciuleandra

Metropole

Metropole

de Liviu Rebreanu

mai mult
Cartea de acasa nr. 19. alexandru macedonski - thalassa. nuvele

Cartea de acasa nr....

de Alexandru Macedonski

mai mult
Eugenie Grandet

Eugenie Grandet

de Honore de Balzac

mai mult



Scrie recenzie

Convinge-ti prietenii ca aceasta carte merita citita. Logheaza-te pentru a scrie o recenzie.

Comenteaza
















Taguri


Poll

Votati cartea lunii!








Membrii care au citit cartea

Astrid
Recenzii: 2
Carti citite: 51

valeria
Recenzii: 0
Carti citite: 23

Ramonel
Recenzii: 0
Carti citite: 58