Daca am inceput anul citind Coelho in Grecia, primavara am inceput-o citind Llosa in Italia. Chiar daca atunci cand calatoresc nu am prea mult timp pentru citit, mi-am propus ca de fiecare data cand plec undeva sa am o carte cu mine. Asa ca “Paradisul de dupa colt“, cartea lunii martie pe Serial Readers, a avut parte de tratament preferential: a zburat cu avionul si a vazut o parte din Napoli.

Cat am reusit sa citesc in cele 4 zile in care am fost plecata? Exact 88 de pagini… Dar avand in vedere ca aceste pagini le-am citit doar in hotel sau cat am stat la aeroport, as zice ca este un numar rezonabil. Imi doresc mult sa ajung intr-un oras si sa petrec suficient timp acolo incat sa imi permit sa lenevesc cu o carte la soare. De obicei, sunt mereu pe fuga si asa a fost si de data aceasta.

Am fost, asadar, in orasul pe care se spune ca, dupa ce il vezi, poti sa mori (poate trebuia sa programez excursia asta peste vreo cativa ani?). M-am intors teafara si nevatamata, cu o multime de amintiri frumoase si cu… o pofta uriasa de lasagna. Am dat peste multe librarii si tarabe cu carti pe stradutele din Napoli. Cu toate acestea, nu am vazut pe nimeni citind in Napoli! Singurele exceptii: un tanar care citea ziarul in metrou si o femeie care citea in funicular o carte in limba rusa. Atat. Nu zic ca napoletanii nu citesc, zic doar ca eu nu i-am vazut citind. Si, spre deosebire de toate celelalte orase vizitate, nici macar turisti cu ghiduri in mana nu am vazut. In ultima zi am vrut sa cumpar semne de carte pentru dragii mei cititori de acasa dar nu am gasit, nici la magazinele de suveniruri, nici in librariile in care am intrebat. Pot sa sper, in cazul asta, ca intentia este cea care conteaza?

Am fost, am vizitat, acum… inapoi la citit cu mine!

#carti #librarii #napoli #turisti