Sexul vinde… muzica clasica
Dupa ce a doborat toate recordurile de vanzari si a luat pe sus intreaga lume literara, romanul erotic “Cele 50 de vicii ale Domnului Grey” da o mana de ajutor si industriei muzicale.
Astfel, Spem in Alium, compozitia lui Thomas Tallis a ajuns pe primul loc in topul muzical din Marea Britanie, la sectiunea clasica, depasindu-l chiar si pe Luciano Pavarotti. Iar acest lucru i se datoreaza romanului lui EL James, care a ales ca acest motet sa asigure fundalul sonor pentru una dintre scenele toride din carte. Nu ati fi crezut ca poate exista vreo legatura intre un adept al tehnicilor S&M si muzica clasica, nu? Mai ales daca ne referim la un fragment muzical care slaveste increderea si credinta omului in Dumnezeu.
Cu siguranta ca nu acest lucru il avea in minte Thomas Tallis cand a compus acest motet in 1570, in timpul domniei reginei Elisabeta I, dar se pare ca alegerea autoarei este sustinuta de catre cititorii care s-au grabit sa urmeze exemplul lui Christian Grey (speram noi, doar in materie de muzica).
Steve Smith, producatorul grupului vocal Tallis Scholars, declara: “Sunt sigur ca Tallis nu ar fi putut anticipa asa ceva. […] Indiferent de cum s-a ajuns aici, este nemaipomenit pentru noi sa stim ca tot mai multi oameni asculta aceasta muzica.”
Si nu vorbim de orice muzica, ci de una dintre cele mai remarcabile compozitii englezesti, de o incredibila bogatie polifonica, in care 40 de linii vocale individuale se imbina armonios. Cu toate acestea, a fost nevoie de un roman erotic ca sa o descoperim. Multumim EL James!
Un comentariu
ComenteazaAtotputernicele vicii ale domnului Grey | Blog de Carte - Serial Readers / August 10, 2012 la 9:03 am
[…] articol precedent va povesteam despre Spem in Alium, compozitia clasica a lui Thomas Tallis, acum a venit randul unui altui clasic, literar de aceasta data. Este vorba despre romanul Tess […]