Revolutia cartilor
Nici cartile nu mai sunt ce au fost odata, iar acest lucru a devenit evident cu aparitia audiobook-urilor, a eBook-urilor si a readerelor pentru cartile electronice. Acum a venit momentul pentru cartea accesoriu.
Conceptul, care apartine unei firme olandeze, va fi lansat in Romania ca insert la numarul din 28 ianuarie al Gazetei Sporturilor. De marimea unei casete audio, cartea este foarte compacta, este legata intr-un mod care ii permite sa se deschida perfect la orice pagina si costa aproximativ 70% din pretul cartii in format clasic. Cartea brevetata de Dwarsligger® este tiparita pe orizontala, astfel incat din doua pagini rezulta o singura pagina obisnuita de carte, cititorul avand mereu in fata doar o pagina, in loc de doua, cate ar avea la o carte intr-un format clasic.
Scrisul este la fel de mare ca la cartile clasice, iar hartia este una speciala, ecologica, netratata cu clor si sulf pentru albire, si este extrem de subtire, astfel incat o carte de 500-800 de pagini arata ca una normala de 200 de pagini. Este o hartie de lux, inspirata de cea pe care se tiparesc de obicei bibliile, dar la o calitate foarte buna.
Conform primelor studii de piata facute in Olanda, primele reactii ale cititorilor sunt de surpriza si entuziasm, multi dintre ei spunand ca le ofera o senzatie de lux cand o rasfoiesc, ca este usor de purtat, iar femeile sunt cele mai incantate, pentru ca vad in ea nu doar o carte, si ci un accesoriu numai bun de lasat sa se vada pe jumatate din buzunar, informeaza Capital. Speram doar sa nu fie un accesoriu pur decorativ….
Singurul volum in limba romana care va fi disponibil in acest format este, deocamdata, “Nostalgia” lui Mircea Cartarescu, dar probabil ca vor urma si alte titluri daca aceasta initiativa se va bucura de succes. Pretul cartii, impreuna cu Gazeta Sporturilor, va fi de 17 lei.



2 Comentarii
ComenteazaLaura / January 29, 2010 la 4:08 pm
Mi-am cumparat si eu cartea.. e foarte funny 🙂
Maya / January 30, 2010 la 12:55 am
si eu…:D , e foarte practica.